Muzica zilelor noastre

Nemții, la Sinaia

  Fu să fie bucurie ca și-n augustul aista să ajung la festival. Mândria stațiunii, de două decenii aproape. Datorat autorităților, da` realizat eclatant de Marin Cazacu. Cellist ”capitalist”, prof universitar, știut național. Care l-a numit nimerit ”Enescu și muzica lumii”. Închinându-l, pe bună dreptate, marelui compatriot, aducător de fală neamului său de peste un veac. Legat de orașu` montan pe vecie, cum bine se știe...
 Din bunătățile festinului neîncheiat încă, gustai, săptămâna trecută, cântarea nemțească. A orchestrei naționale de tineret a Germaniei. Bundesjugendorchester, în original. Semicentenară, curând. Activă planetar. Cu siguranță, pepinieră de ”cadre” pentru ansamblurile de pretutindeni. Motiv să i se acorde respect și susținere clară la nivel de stat în patria sa permanent...
  Are optzeci și ceva de juni. Minunați și talentați. Dăruiți și devotați partiturii. Iscusiți pe instrumente mai dihai ca filarmoniștii noștri. Rodați și sudați ca un monolit. Entuziaști în efort, bucuroși la fel de succes. Vrednic instruiți și-nverșunați în muncă fără crâcnire. Numai ochi și urechi la gestu` dirijoral ferm și expresiv.

De la munchenezul Elias Grandy venit potrivit. Tot tânăr și el, însă priceput. Melomanii prezenți unanim socotindu-l pentru baghetă făcut. Are energie, o dozează util, o transmite fertil și construiește sârguincios măreție. Onorându-i, în speță, pe Haydn, Bruckner, Hindemith, Messiaen, la superlativ. Da` și România, vădit...
  Au fost știme grele-n față, nimeni nu s-a poticnit. Concertul, împlinit arătându-se pân` la sfârșit. Ovații, justificat declanșând. În inimi pătrunzând, în minte rămânând. Pentru voința, știința, putința de a convinge că de la Ceruri muzica vine. Și nu e-n zadar când curge cu har, frumusețe, noblețe și note-ndrăznețe. Aș vrea, de aceea, să se se întoarcă germanii la noi mintenaș. Avem de la ei a-nvăța uriaș. Ce-ar fi să-i cheme  edili autohtoni și prin alte părți?