Pictura, o altă muzică…

De când îl ştiu, să tot fie vreo patruzeci de ani, Florian Bârsan trece discret prin viaţă, cu toată încărcătura lui artistică. Ca atâţia artişti, pentru care începutul este hotărât de alţii, este absolvent al unei facultăţi tehnice, promoţia 1980, cu o amprentă decisivă în organizarea ulterioară a drumului său printre arte. În anul 1982 a absolvit cursurile Scolii Populare de Artă -secţia de chitară clasică, o pasiune din care va face, pentru totdeauna şi cu generozitate, un act de educaţie muzicală, dăscălind o sumedenie de copii dornici de iniţiere şi desăvârşire pe acest tărâm.

         Adevărata împlinire artistică o va cunoaşte, însă, în lumea picturii, autodidact în mare măsură, dar şi sub îndrumarea  pictoriţei Doina Duţă, ori în cadrul Cenaclului de artişti neprofesionişti ,,Arcade” din Ploieşti. Prima expoziţie personală vine astfel, firesc, găzduită de Casa de Cultură ,,Geo Bogza” din Câmpina, în 1994, urmată de alte câteva, inclusiv două în Franţa (în 2003 şi 2006). Cea mai recentă, din februarie 2015, de la Centrul Cultural ,,Carmen Sylva” Sinaia, pune în evidenţă maturizarea artistului Florian Bârsan, drumul propriu pe care păşeşte acum.
         În condiţiile actuale, când arta nu se mai supune unor curente stilistice evidente, artistul, eliberat de canoanele concepţiei, îşi alege teme diverse, cele mai multe din imediata vecinătate . Într-o abordare realistă a creaţiei, pritocind înlăuntrul ei înţelesul acesteia, o convieţuire acceptată ca fiind normalul existenţial al vremurilor noastre. Şi pentru că pictura este, pentru el, o altă muzică, ecoul culorilor se regăseşte în sufletul condamnat artistic. Plin de lumina ce s-a recuperat văzduhului solitar, venind din ancestral, prin oglinzi mişcătoare precum pânzele însufleţite de autor.
        Peisajele lui Florian, temă dragă lui, te duc cu gândul la pictorul rus Levitan, dar şi la Ion Andreescu, lucrări precum ,,Fagul răzleţ” şi ,,Stejar bătrân pe Valea Moraviei” au conotaţii filozofice, meditative, accentuate de prim planul solitudinii în raport cu natura. Altele, la limita realismului cu vagi infuzii de impresionism, cum ar fi ,,Peisaj din Secăria”, ,,Căruţă cu fân”, o revelaţie a ochiului, amintesc poate de Nicolae Grigorescu, pe asemenea meleaguri. Artizan al detaliilor, în tot ce creează, excelează în portrete de o expresivitate remarcabilă, fiecare trăgând parcă, după ele o întreagă poveste, invariabil tristă. Este cazul lucrărilor ,,Mutul de pe Voila”, ,,Pescarul”, ,,Turcul” şi, mai ales ,,Bătrân de pe Valea Timocului”, poate una dintre cele mai reuşite simbioze de sentiment şi culoare.
        ,,Pictor al stărilor emoţionale”, parafrazându-l aici pe Baudelaire care, într-o definire a impresionismului peisagistic, foloseşte expresia de ,,Pictori ai stărilor atmosferice”, Florian Bârsan re-creează personajele sale cu o aură specifică, îndurerată şi dureroasă, în acelaşi timp. El însufleţeşte până şi naturile statice, asimilate deopotrivă ciclurilor universale ale lumii, vedem la el ,,gogoşari rostogolindu-se”, o ,,vioară cântând” singură, ,,nişte cărţi” în care putem citi orice. Este poate, după cum intitulează însuşi autorul una dintre lucrări, ,,tăcerea vorbind”. Ca şi Goya, din câteva tonuri face să ţâşnească imaginea artistică, suprimând uneori trecerea la vecinătăţile auxiliare prin distincţii selective într-un comun primitiv. Este cazul, mai ales, a peisajelor lui în care culorile curg spre o deschidere neaşteptată, a mişcării în spaţii sparte.
        O altă constantă, obsesivă aproape, a tematicii artistului Florian Bârsan, este cea a florilor, comparabil cumva cu Ştefan Luchian, într-o paletă de culori mai restrânsă, adesea trei-patru culori complementare, ce au înghiţit, parcă, toată lumina. Cârciumărese, lalele, trandafiri, mai ales, viorele (într-o superbă acuarelă de ,,natură statică”), bujori, maci, cicoare, colţunaşi, chiar şi flori japoneze, transpuse în cele mai diverse tehnici, de la acuarelă, tempera, pastel, la ulei, acryl ori mixte. Toate descoperind sufletul plin de sensibilitate al artistului, aplecarea lui spre frumosul eternizat pe crâmpeie de efemer pământesc.
        Dintre lucrările care m-au impresionat cel mai direct şi ireversibil, aş aminti ,,Colţul de atelier”, cu revelaţia începutului artei moderne prin pictorul francez Delacroix, un ,,Nud pur”, rupt parcă din Michelangelo şi depus , ca ofrandă, pe un pat la fel imaculat,  ,,Turnul Domniţei, Micul Trianon, Floreşti”, o acuarelă stil Petraşcu, de un realism trist, poate nu fatal, al închipuirii ruinelor, ,,Odaie din Secăria”, pastel impresionant creat din suprapuneri de culori şi linii într-o tendinţă de verticalizare simbolistică.
        Nu întâmplător am lăsat la urmă această lucrare, pentru a sublinia, încă o dată, faptul că Florian Bârsan şi-a marcat trecerea ori şederea, pe oriunde, cu o viziune personală a locurilor, oamenilor  şi amănuntelor care l-au sensibilizat. Cele mai multe, evident, din zona Comarnicului, căruia i-a rămas un fidel scormonitor de talente artistice şi de imagini vrednice de a fi puse pe pânză.  Adăugând la acest portret faptul că, de-a lungul timpului, artistul plastic Florian Bărsan a realizat sculpturi în lemn, remarcabile fiind mai multe icoane, lucrări în marmură (embleme, efigii monumentale, etc…), consider că am surprins, cât am putut de bine, din condiţia mea de admirator şi prieten, prezenţa printre noi, a unui adevărat artist.