VEACUL DE SERVICIU AL UNUI MEDIC

A rămas singur în cabinet. După multe de tot consultații. „Ce te doare?” e întrebarea lui de serviciu. Unul spune: inima. Altul – plămânii. Al treilea – ficatul. Sau – oasele, stomacul, capul…
Îi ascultă, îi examinează, apoi le prescrie rețeta.
Ceea ce-l îngrijorează e numărul mare, poate prea mare, de bolnavi. O republică bolnavă.
Ca să concluzioneze, precum medicii daci despre care scrie Platon, că mai înainte de a le trata bolile trupului, ar trebui să-i vindece de alte boli: de nepăsare, de neglijență, de tristețe, de supărare, de ranchiună, de păgânie, de plăcerea de a minți și a se lăsa mințiți, dar în primul rând, da, da!, consângenii lui trebuie tratați de prostie.

Din păcate, aici nu există medicamente.
Dar trebuie ajutați: sunt semenii lui.
A observat de mai multă vreme: cuvintele pot alina durerea.
Zilele acestea, când se terminaseră orele de program, sora medicală i-a spus: „O doamnă insistă s-o primiți”.
„Bine, să intre”, i-a spus.
Deși era obosit, a ascultat-o atent.
„Doctore, mă doare…”, a rostit pacienta.
„Ce?”
„Sufletul”.
S-a uitat la ea, a vrut să-i ia pulsul, să-i verifice temperatura, dar mai întâi a întrebat-o:
„Cum?” „De cât timp?”
„De vreo treizeci de ani, de când ni s-a permis să votăm, n-am ratat niciun scrutin electoral. Votez cu toată încrederea, ba-i mai îndemn și pe alții s-o facă, pentru cine cred c-ar trebui, ca să constat că în tot acest răstimp am votat numai pentru ticăloși, numai pentru derbedei, numai pentru hoți, numai pentru proști. Dar se vede că eu sunt și mai proastă dacă aceștia mă pot convinge să votez anume pentru ei”.
I-a spus ceva, a încercat s-o încurajeze, să caute argumentele în favoarea ei: „Nu sunteți unica… din păcate. Tot poporul e la fel”.
Dar de atunci și-a dat seama că-și poate ajuta compatrioții nu doar cu examinări, rețete, medicamente, dar și cu sfaturi, îndrumări, sugestii, menite să le deschidă ochii, să le împrăștie ceața din gânduri, să demonteze minciunile menite să-i deruteze…
Apoi s-a gândit că luările sale de atitudine ar putea să le prindă bine și pacienților altor colegi medici. Și a început să scrie articole, tablete, studii, care se prezintă mai degrabă ca un fel de rețete politice.
Câteodată publicistica sa seamănă cu a vorbi în pustiu, dar după fiecare articol publicat, atunci când îi telefonează câte un cititor, sau doi-trei-patru, tratați de una dintre  bolile secolului, – prostia fudulă, minciuna frumoasă, amnezia dulce, deznădejdea optimistă, indiferența fățarnică, răul ce poartă masca binelui –, el se crede om fericit.
Numele acestui medic e Dumitru Noroc, o personalitate proeminentă, un bărbat cu verticalitate, un cavaler al nobleței, un explorator ce lasă înapoia sa urme care, sunt convins, se vor vedea și peste decenii, atunci când acestea vor deveni drumuri.
Citiți-l, urmați-i îndemnurile și n-o să greșiți: el este unul dintre doctorii care-și visează Neamul sănătos, și trupește, și sufletește.