MARINELA BELU-CAPȘA, INDIA, DINCOLO DE TIMP, Craiova, Fundația Scrisul Românesc, 2023

Motto: „Cât de puternică și nepieritoare este această Indie care rabdă și înghite totul, fără să-i pese de năvălitori și de străini”. India ne învață că viața e bucurie, e voluptate, e dans, iar uneori e sălbatică asemenea ploilor Bengalului, dar e și calmă, elevată. Viața spirituală a Indiei e inocență, e libertate, e dramă și e extaz”. (Mircea Eliade)
Pe urmele lui Mircea Eliade care prin operele lui ne-a făcut cunoscută India, de această dată, scriitoarea Marinela Belu-Capșa vizitează ca turistă împreună cu familia sa, timp de trei săptămâni această țară miracol unde bogăția stă la masă cu sărăcia, unde „paradisul se întâlnește cu infernul”.
La întoarcerea în țară, scriitoarea s-a hotărât să scrie o carte în care să descrie o parte din locurile minunate pe care le-a vizitat, impresiile ei și sentimentele care-au animat-o. În acest fel cartea e memorialistică, sub forma unui eseu în care se-mpletesc imaginile oamenilor din India cu istoria lor, obiceiuri și tradiții indiene - toate trecute prin filtrul sensibil al personalității autoarei. Înainte de-a porni la drum, Marinela Belu-Capșa s-a documentat geografic și istoric despre acest subcontinent India care este un stat din sudul Asiei, al șaptelea în lume ca suprafață și al doilea ca număr de locuitori.

Mark Twain spunea că India este „țara pe care orice om dorește s-o vadă.”
Aflăm din carte că limbile oficiale sunt hindi, engleza și alte 22 de limbi iar moneda oficială este rupia indiană. Drapelul indian este un tricolor oranj-alb-verde, dispuse orizontal cu o semnificație profundă pentru indieni. Oranj este culoarea șofranului care reprezintă curajul și sacrificiul. Culoarea albă de la mijloc sugerează pacea și adevărul, în centrul ei fiind roata sau Chakra, adică energia și centrul spiritual; la bază fâșia verde închis este simbolul loialității și al onestității.
Stema Indiei este un cap de leu care împodobește clădirile guvernamentale, ea fiind adoptată în 1950. În 1947 subcontinentul India și-a câștigat independența, devenind o republică federativă în care coexistă religiile hinduismul, sikhismul, budismul, jainismul, în timp ce islamul și creștinismul au apărut aici ulterior.
Marinela Belu-Capșa, onorabil dascăl de limba română la școlile din Râmnicu Vâlcea ne face cunoscute asemănări dar și deosebiri între cultura occidentală și cea orientală, în acest fel cartea e de bun augur și te îndeamnă nu numai să citești relatările, dar și să încerci să mergi pe acele „căi” miraculoase.
Aflăm:
-în decembrie în țară România era frig, zăpadă, în India erau 30-32 de grade Celsius.
-explicarea Sikhismului; împodobirea miresei cu henna; într-o bucătărie locală regele era laptele de cocos; una din legumele de bază care se servește la masă este ceapa tăiată solzișori;
-probleme mari: igiena care lasă de dorit, poluarea, aglomerația excesivă și traficul infernal, întâmplarea cu micuța Adya când un indian voia s-o răpească deși era la câțiva metri de bunica ei;
-trebuie să te descalți la intrarea într-un spațiu religios, dar și în casele oamenilor; toți oamenii zâmbeau, toți erau fericiți , (precum Zorba Grecul din filmul cu același nume).
-călugării budhiști au adus viermii de mătase  din China și au țesut fine sariuri pentru zeițele templelor, apoi pentru mirese brodate cu fir de aur sau de argint, pentru cei mai bogați desigur. Îmbrăcarea unui sariu cere multă experiență deoarece la un capăt are broderie iar la celălalt este lucrat simplu, capătul brodat este aruncat peste umăr, celălalt va strânge mijlocul.... e o ținută foarte elegantă;
-într-o biserică catolică era expusă icoana Maicii Domnului spre mirarea și încântarea vizitatorilor, era un model de înțelepciune și de toleranță;
-„toți lucrătorii de la hotel ne așteptau în fața intrării, așezați pe două rânduri, zâmbind larg, cu ghirlande de flori, cu ceai și cu atingerea frunții cu o pastă roșie, punându-ne câte un semn roșu între sprâncene; indienii cred în puterea supranaturală a acestui semn vopsit între sprâncene, locul înțelepciunii, fiind cel de-al trelea ochi al zeului Shiva;”.
-mireasa se îmbracă în rochie roșie, brodată cu pietre prețioase; contractul de căsătorie se încheie între două familii, fără a se ține cont de sentimentele tinerilor;
„ vaca sacră” nu poate fi consumată în India ceea ce creează o ruptură cu musulmanii care consumă în special carne de bovine și ovine;
-dacă sikhiștii sunt monoteiști și cred doar în forța supremă a lui Dumnezeu, hinduiștii divinizează mii de zei, fiecare hinduist alegându-și  un zeu anume în a cărui putere crede cel mai mult;
-chiar din timpul călătoriei cu un Boeing mare, suflul poetic o îndeamnă pe Marinela Capșa să scrie versuri filozofice care punctează omul ca un miracol existențial în spațiu: „Un punct
în miez de noapte decolează
cu burta plină de geamantane
și de speranțe
turbulențele dau emoții
motoarele adorm obositoarele gânduri
pe fuselaj
bucăți de gheață dansează
în ritm de castaniete
fulgul metalic plutește voinicește
străpungând timpul
și spațiul
din noapte ziua își aruncă voalul
peste lume
împarte multul rotund în două felii de viață
departele îmbrățișează aproapele
prin hubloul adevărului
cât de mic este marele
și cât de mare este micul OM
un punct mișcător
pe o aripă de nor...”
-vizitarea orașului Delhi - capitala cu peste 12 milioane de locuitori, situată în  nordul Indiei, are partea veche Old City, cea mai vizitată de turiști și orașul nou, New Delhi construit în 1911,  aici de află și Aeroportul Internațional Indira Gandhi.
-pe stradă era: „un du-te-vino amețitor cu vaci, capre, mașini, tuk-tukuri, oameni, oameni, claxoane asurzitoare, miros de mâncare, haine, multe haine sclipitoare, țipător colorate, vitrine încărcate cu podoabe de aur, păzite de oameni înarmați, kilometri de străzi sufocate de căldură și de oameni. Străduțele înguste și înghesuite pe domenii de activitate comercială: cu aur, cu haine, cu mirodenii, cu fiare vechi etc”. În fiecare oraș există o zonă mai întunecată, chiar înspăimântătoare prin mizerie și sărăcie, cu toate acestea oamenii aceia săraci erau mereu cu zâmbetul pe buze și-și acceptau bucuroși soarta.
În vizitele lor prin orașe cu străzi aglomerate ei au folosit și tuk-tukuri care erau niște moto-taxi sau rișcă, vechi biciclete pe trei roți, moto-taxiul este un scuter cu motor în doi timpi care face un zgomot puternic, dar circulă mai repede, are o cabină mică pentru pasageri. Din nou autoarea scrie o poezie inspirată din realitate:
„rișca aleargă în trapul șlapilor
roși de pietrele de pe caldarâm....
claxoane, claxoane
rișca se strecoară printre mașini, scutere
autobuze arhipline, tuk-tukuri
bucuroasă că are de lucru pentru câțiva rupii
acasă așteaptă un snop de ochi flămânzi”.
Templul Lotus este simbolul orașului Delhi, e un lăcaș de cult bahai, o construcție modernă, rotundă, înaltă de 34 de metri, diametrul la bază de 75 de metri, din marmură albă, sticlă și beton armat. Bahai Lotus Temple este alcătuit din 27 de „petale” așezate în grupuri de trei în nouă părți și are nouă uși, în interior o sală centrală care poate adăposti 2500 de persoane, e deschis tuturor religiilor, fiind cea mai vizitată clădire din lume.
Religia Bahai studiază toate celelalte religii și îndeamnă la unitatea și egalitatea tuturor oamenilor, credincioșii Bahai cred în unicitatea lui Dumnezeu, de aceea , acesta e un loc de închinare în fața Universului Creator”. În temple nu era voie să intre cu niciun bagaj, aparat foto sau telefon, de aceea erau lăsate la intratre.
S-a vizitat marele Templu Akshardham Mandir Delhi construit din piatră roz și albă, împodobit cu 20000 de sculpturi superbe, cu figuri de animale, flori, scene din viața zeilor, un adevărat spectacol vizual. În acest complex erau 2000 guru, învățători care supravegheau și propovăduiau regulile cultului hindu.
În India elefantul este un animal venerat, căruia i-au fost ridicate temple, multe sculpturi în piatră și marmură care afișează milenii de cultură tradițională hindusă și indiană.
Există caste în India și anume patru grupări din care nu se poate face trecerea din una în alta iar oamenii sunt mulțumiți cu soarta. Prima castă brahmanii-cei ce cunosc formule sacre, sunt vegetarieni; altă castă e cea a războinicilor,  ei sunt nevegetarieni, beau vin, vânători buni, ucid oameni în luptă; casta oamenilor liberi cuprinde negustori, agricultori, cresc vite, pot să se îmbogățească prin muncă; aceste caste sunt socotite „nobile” sau „pure” și au acces liber în temple.; a patra castă e cea inferioară e casta servitorilor din care fac parte meșteșugarii, fierarii, croitorii, pescarii etc ; alții sunt fără castă sclavii, groparii, măturătorii de străzi - lipsite de orice drepturi.
Călătorind „dincolo de timp” într-o lume total diferită de a noastră, scriitoarea nu reușește să viziteze tot ceea ce și-ar fi dorit, astfel nu ajunge la orașul Agra unde se află monumentul Taj Mahal construit drept mausoleu pentru o prințesă musulmană despre care poetul Rabindranath Tagore obișnuia să spună că este „o lacrimă pe obrazul timpului”.
Alte și alte locații turistice vizitate, dar m-au impresionat mult obiceiurile și tradițiile descrise:  nunta, zestrea miresei, mirodenii, ceai, cafea, sariuri scumpe, henna, cf. tradiției femeile indiene au părul lung... de aceea vă îndemn să citiți această carte autentică rod al strădaniei autoarei de-a prezenta cu talent și dăruire o lume mirifică.
Închei cu versurile autoarei:
„Omul
Trăiește și dincolo de timp
Doar credință să aibă...”