VALENTIN LUPEA, Marginalii estetice, Colecîia Eseu, Editura Ecreator, Baia Mare, 2025

Înainte de a scrie despre această carte care are ca temă începuturile analizei fenomenului „esteticii artelor” vreau să amintesc zicala: „Nu e frumos ce e frumos, ci e frumos ce-mi stă frumos” sau varianta „Nu e frumos ce e frumos, ci îi frumos ce-mi place mie” – aserțuni care conduc oamenii și-n zilele noastre în luarea deciziilor concrete.
Uneori noțiunea de estetică se confundă cu frumosul, alteori cu frumosul  și cu adevărul din natură, societate, morală,etc.
Valentin Lupea începe o analiză a esteticii artei din cele mai vechi timpuri, de la izvorul nesecat al scrierilor lui Platon, Socrate, Aristotel, deci pornește de la marii gânditori ai lumii care au influențat cu ideile lor pe urmașii scriitori. Eseul nu cuprinde gândirea actuală, contemporană a cercetătorilor români despre estetică, deși și aceasta are un cuvânt de spus. Poate pe viitor vom citi și despre ei.
Deci, însetat de cunoaștere, eseistul autor al cărții Valentin Lupea scrie:
Marginalii estetice asupra esteticii ca latură a artei: chiar de la-nceputuri filozofia a fost legată de poezie, poeții erau considerați filozofi, marile poeme epice grecești ofereau desfătare estetică și muzicală, ei înfățișează adevărul divin într-o haină artistică deosebită.

Schelley spunea că poetul e nu numai poet ci și legislator.
-poemele lui Homer nu erau numai niște povești captivante redate viu și ritmat, suspendate undeva într-un ținut himeric, departe de realități, ci și manuale de religie, război și arta guvernării.
-Estetica  văzută ca rezultat al cosmologiei; „cosmosul devine atât pentru gânditori, cât și pentru artiști, o ființă vie, pentru că toate lucrurile sunt pline de zei” Aristotel – Metafizica;
-Psihicul și cosmosul, Idei incipiente de psihologie a frumosului; în fond nu am fi capabili să percepem și să apreciem  o operă de artă, pictură, sculptură sau poem dacă acele însușiri emoționale ale prezentei opere de artă nu ar corespunde întru totul acelor sentimente analoge din înșăși ființa noastră;
-primul concept de doctrină estetică, pitagorismul; ...o doctrină metafizico-psihologică... se poate observa faptul că „cerurile rotitoare” luate ca model, prin imitație, pot fi înlocuite de suflet, muzica poate fi privită ca o imitație a sufletului individual în locul sufletului cosmic...;
-ideea de artă, germinată de retorica sofistă. Sofiștii au mai introdus o modificare în semnificația generală a termenului de artă referindu-se la conexiunile economice ale acesteia, precum și la poziția  ocupată de ea în viața publică;
-Socrate-sofist, dar și dușman al acestora; Socrate prin întrebările lui reale dorea să știe ce anume reprezintă binele în viața socială, dar și-n viața personală... Socrate concepe filozofia  drept artă a discutării și cunoașterii, ca scop al unui proces de cercetare care folosește inducția ca mijloc în care politicianul, meșteșugarul și poetul au un loc aparte;
-arta concepută ca meșteșug și originea ei prometeică; cf. mitului grecesc „arta”  a apărut sub forma unor îndemânări și a unor resurse necesare omului pentru a-și satisface primele nevoi atunci când  simpla natură nu-l mai poate ajuta;
-se dezbat ideile: arta privită ca o oglindă, cu lumini și umbre,
-Inconsecvență și inovație în artă,
-Sofiștii, sclavi ai aparenței?
-Imitația, produs de calitate inferioară, poezia și pictura sunt prin însăși natura lor imitații, pictura reprezintă o imitație nereușită a originalului  căruia îi corespunde în lungime, lățime, adâncime și culoare;
-farmecele artei sunt primejdioase, iar plăcerea necontrolată devine incontrolabilă, după Platon frumusețea e prin natura ei o vrajă puternică, o floare, poezia e o muză cuceritoare. Imitația se însoțește cu emoția de dragul emoției iar amândouă vor duce la un minim de adevăr și substanță;
-cu toate că plăcerea slăbește rațiunea, rezultatul plăcut al acțiunii nu este în totalitate rău;
-muzica se împărtășește din suflet, ea fiind asemenea sufletelor  mișcate de ea, mediul și esența reală a muzicii sunt de natură psihică, teoria lui Platon refuză să separe plăcutul de gust; forța muzicii poate modela sufletele, cântecele sunt cu adevărat vrăji pentru suflete iar arta trebuie pusă în slujba moralei.
Închei cu întrebarea lui Platon
Ar fi bine să definim frumosul drept ceea ce ne produce plăcere prin intermediul auzului și al văzului? se întreabă Platon
Următorii filozofi, profesori, esteticieni din secolele următoare vor încerca să clarifice noțiunea de „estetic” în artă deoarece așa cum e titlul  unui capitol semnat de cercetătorul Valentin Lupea: „frumosul e nepieritor”.