Poeta Elena Borcuti nu este lăsată în uitare

Chiar dacă în cercurile poetice maramureșene era destul de cunoscută, consider că pentru generația tânără un scurt curriculum vitae este necesar: poeta Elena Borcuti s-a născut în satul Ruștior, județul Bistrița-Năsăud, la data de 21 mai 1949 și a dispărut din lumea literară și dintre noi la 7 august 2024.
Și-a petrecut copilăria în comuna Șieu, unde a urmat clasele gimnaziale.
A frecventat Liceul nr. 1 din Bistrița, actualmente Colegiul Național „Liviu Rebreanu” și și-a desăvârșit studiile superioare în domeniul științelor biologice la Facultatea de Biologie și Agricultură din Baia Mare.
După ce și-a luat licența, a îmbrățișat cariera didactică, fiind profesoară de biologie timp de peste 30 de ani, în localitățile Lăpuș, Dumbrăvița, Chechiș din Maramureș.
Activitatea sa literară s-a dezvoltat îndeosebi în cadrul Asociației „eCreator”, dar a avut colaborări și cu Asociația Scriitorilor din Maramureș. Iubirea pentru natură și pasiunea pentru frumos s-au materializat în arta sa poetică consolidată prin apariția volumelor:

„Când florile-şi deschid corola”, Baia Mare, Editura Eurotip, 2017;
„Natură, flori şi iubire”, Baia Mare, Editura Ecreator, 2018;
„Simfonii prin anotimpurile vieţii”, Baia Mare, Editura Ecreator, 2019;
„Darul lui Pufu. Povestiri în versuri pentru copii”, Baia Mare, Editura Ecreator, 2020;
„Lumini şi umbre. Poezii”, Baia Mare, Editura Ecreator, 2021;
„În vers de aur. Poezii”, Baia Mare, Editura Ecreator, 2023.(de pe site-ul BJPD BM)
Așadar, poeta Elena Borcuti este la primul volum de poezii postum (Pe)trecerea poetei, editura eCreator Baia Mare, Colecția Poesis, editor Ioan Romeo Roșiianu, coperta Florin Dochia, ilustrații Carmen Mihaela Coca. Inspirat titlu!
Felicitări editurii și celor care s-au gândit la acest eveniment editorial (pentru că așa va fi) și astfel n-o lăsăm în uitare, cum se întâmplă cu alți scriitori  maramureșeni numai dacă ne gândim la  Ion Burnar, Valeriu Sabău, Ioana Ileana Ștețco, Vasile Morar sau Ioan Voicu.
Cu poeta și profesoara Elena Borcuti eram prieten, ne întâlneam atât la ședințele Ligii scriitorilor, cât și la evenimentele și premiile eCreator, organizate cu fast și mulți scriitori din țară.
Ne făceam confidențe, ne povesteam crâmpeie din viața noastră cu bune și rele, cu izbânzi și eșecuri.
Școala și educația copiilor era subiectul dumneaiei preferat.
De altfel, prin aprilie 2021 am fost invitat la un restaurant celebru al urbei și m-a rugat să-i scriu prefața la următorul volum al dumneaiei.
Am fost de acord. N-a mai apărut, nici azi nu am aflat de ce.
Am scris, printre altele, despre poeta dispărută atât de repede și nedrept, următoarele: „Elena Borcuti scrie cu dragoste, cu limpezime și claritate în gânduri despre ce este viața  cu lumini și umbre iar poeziile ei sunt o călătorie pentru desăvârșire, mai ales că sunt concepute la vârsta deplinei maturități. În fond și la urma urmei, poezia trebuie să se reverse în inima cititorului, să inspire, să ne facă mai buni, mai generoși, cu alte cuvinte mesajul este primordial. În cele peste 150 de poezii vom întâlni teme și motive literare universale: viața, moartea, credința, cerul, iubirea, suferința umană, patria, lumina, tristețea, jertfa, singurătatea, icoana, etc  Prima poezie al volumului ”Lumini și umbre” se numește ”Enigma” din care vă supun atenției versurile care exprimă o durere familială (bine ascunsă de lume și colegi): ”În parc miroase a flori de tei/Narcotic balsam al uitării/Plutești într-un vis ezoteric,/Simțind sentimentul sublim/Al plăcerii.//Vântul adie legănând flori/Ce cad ca o ploaie divină/Pe aleea ce cu miresme te-mbată/O doamnă distinsă suspină.//La pas se plimbă/Ducând căruciorul, cu durere!(...) Ca să-și desăvârșească cu adevărat volumul poeta Elena Borcuti scrie și poezii patriotice, de dragoste și chiar care au subiectul Covid-19, dar cel mai mult mi-au plăcut versurile din ”Doar o poezie mai vrem!”: „Peste-a timpului dezamăgire/Doar o poezie mai vrem Eminescu!/Să răsune fierbinte cu tărie/Pentru a renaște dulcea noastră/Și frumoasa Românie!”. Fană a pastelului în care preamărește natura, Elena Borcuti are și poezii patriotice despre trecutul glorios al neamului nostru și transmite cititorului ideea reconsiderării și prețuirea a tot ceea ce este sfânt: neam, țară, eroi! Că prea s-a demonetizat cuvântul patriotism! Este o carte care se citește cu ușurință datorită versurilor în rimă clasică, a muzicalității și mesajului transmis, motiv pentru care o felicităm sincer!”. Revin la volumul postum.
Inspirată alegerea versurilor proprii sub chipul ei blajin. Aici e știința, valoarea  și experiența editorului: „Și câte n-am avea de spus?!/ S-a făcut noapte și-am plecat./ Iartă-ne, Doamne, de-am greșit!/ Îți mulțumim c-am existat!”. Câtă profunzime în aceste patru versuri, cât adevăr axiomatic! Câtă recunoștință Creatorului! De fapt așa a și trăit Elena Borcuti, în frică de Dumnezeu, cu multă trudă în îmiraculoasă lume a învățământului și a liniștii familiei. Fără excese de nici un fel! Și-a dus crucea cu zâmbetul pe buze, dar doar ea știa ce era în sufletul ei, uneori! Poezia îi era lumina în nopțile întunecoase ale vieții: „Străbați prin timpuri/ Frumosul vieții și iubirii,/ Și te oprești din când în când/ La revelația unică a fericirii.../ Tu vers de aur,/ Conduci gândirea spre aura luminii” ( din volumul „În vers de aur”).
Volumul de față, o selecție de bună seama, are peste 100 de poezii ceea ce ne arată că a scris mult și bine având în vedere că a debutat editorial târziu (2017).
Prima poezie este chintesența vieții noastre, a tuturor: „Se amestecă ziua cu noaptea,/ Mai mult e noapte decât zi/ Toamna-şi scutură veşmântul/ Curând şi ea se va sfârşi!// E ploaie prelungită/ E ploaie prelungită şi e letargie,/ Am vrea visele să le transpunem/ Într-o altă însufleţire,/ Când umbra şi lumina zilei / Aveau aceiaşi strălucire!// Când tinereţea se juca cu anii/ Cu încredere şi cu mândrie/ Nu simţeam nimic că ne apasă/ Umbra  și lumina zilei/ Aveau aceiaşi strălucire!” („A umbrei şi luminii strălucire”).
Continuă ideea din această primă poezie, cu poemul „Aș vrea copilăria înapoi”, și ne dăm seama că poeta era cuprinsă când a scris-o de o nostalgie dusă la disperare: „Aș vrea copilăria înapoi,/ Să dorm pe-al meu pat liniștit/ Să ascult doar cântece/ Și să mă joc prin vânt și ploi,/ S-ating cu mintea albastru infinit.// Cartea s-o țin la căpătîi/ S-o deschid și-n zi și-n noapte/ Cu a ei măiestrite slove/ Prin veacuri de cunoașteri/ Să am de a luminii parte!”
Profesoara de biologie nu se dezminte, are capacitatea de-a vedea mult mai bine transformările din natură și se dezlănțuie prin versuri memorabile la venirea primăverii.
Un nou început, ca renașterea naturii, ne dă speranțe mult mai mari de bine: „Cu nerăbdare aștept să văd/ O zi de primăvară plină/ Să simt în zarea de lumină/ Mâțișorii ce pe crengi anină.// Zburând aștept să văd/ Un fluture-n măreața gingășie/ Cu aripile tandre în strălucire/ Misterios țintind a florilor privire.// Un ghiocel aștept să văd/ În crângul ce încă mustește/ O barză stând într-un picior/ S-aud pădurea cum foșnește.// Aștept natura sa-nflorească/ În ciripit de vrăbii și de rândunele/ În ton și gândurile mele/ Să reînoiască ca și ele.” („Aștept să văd”).
Alte poezii care preamăresc natura, o natură care se contopește cu sufletul poetei și ne amintește de George Coșbuc sunt: „Dor de primăvară”, „Dimineață de mai”, „Ploaie de mai”, „Inocenta primăvară”, „O rază de soare”, Ploaie de vară”, „Au înflorit castanii”, „Augustă lună”, „Calendula (filimica)”,„Sosita-au zilele de toamnă”,  „Credeam că nu va mai fi toamnă!”, „Melodia toamnei”, „Chiar și iarna”, „De iarnă”, „Ploaie de iarnă”, etc
Creștină, cu rugăciunea la purtător, poeta Elena Borcuti dedică un număr mare de poezii sărbătorilor, cum ar fi Crăciunul sau Sfintele Paști: „Dangăt de clopot divin/ Liniștea serii în cânt o străbate,/ E ajunul Sfântului Crăciun/ Colinde se aud pe drum/ Colinde vin de departe!// Dangăt de clopot măiestrit/ Răsună cu a lor melodie/ Duhul Sfânt la tot pasul e simțit,/ Totu-i revelație, magie, armonie!//...Așa cum a fost profețit/ Cu piedici drumul,lung și anevoios,/ Într-un staul sărac și întunecos/ Din curățenie și har cuvios/ Fecioara îl naște pe Hristos!// Cetatea Viflaim este zidirea/ Unde preacuviosul Iosif și Maria/ Desăvârșind a lor călătorie/ Aduc lumină și lumii împlinire.” („Dangăt de clopot”).
Așa cum am mai reamintit, poezia patriotică face parte din ființa ei, aici cred că intervine modul cum a fost învățată să ne iubim patria, tricolorul, domnitorii, eroi, conducătorii, căci pe vremea noastră de elevi se preda istoria cu adevărat. Selecția trebuia s-o facem noi dintre adevăr și minciună.
Elena Borcuti se pare că a făcut-o cu brio.  Lecturați ce versuri mobilizatoare reușește să transmită: „Ridică-ți fruntea țară nouă/ Capul în jos nu îl lăsa/ În fața vântului și a furtunii/ Ai demnitatea și stima națiunii/ Ridică-te în picioare și nu îngenunchia!// Popor învins n-ai fost nicicând/ Înfruntând vijelioase lupte/ Cu glorie stindardul fluturând/ L-ai dus și înălțat pe redute.// Unește-ți forța o țară de viteji/ Cu cinste, datorie sacră, fără umilire,/ Găsește patrioți adevărați/ Oameni modești cu nobilă simțire.// Fiii tăi aleși, aleși să fie/ Din neamul nostru stămoșesc/ Nu candidați la bogăție/ Aleși din suflet românesc./ O țară la viață să reînvie!” („Ridică-ți fruntea țară”). Aceeași tematică generoasă, o întâlnim și în alte două poezii: „De la Moș Ion Roată!” și ”Cântă românește”.
O poezie care mi-a atras atenția în mod deosebit este „Dor de mama”, o poezie cu un mesaj copleșitor, dedicată și doamnei Rodica Franyi, o prietenă care a ajutat-o când avea nevoie: „În vise te mai văd aievea/ Asemeni pururea-i Fecioare,/ Pentru o clipă uit durerea/ Și-nlătur chinul ce mă doare!// O clipă aș mai vrea să fiu cu tine!/ Să depănăm alese amintiri/ Să-mi spui cum te jucai cu mine/ Să-mi lauzi pașii cei dintâi.// Să-mi cânți cântece dulci și sfinte/ Cu glasul tău dumnezeiesc,/ Din veacuri să aduni povețe/ Să mă înveți ce-i cuvios, ce-i nobil,/ Și ce-i omenesc!// Să te îmbrățișez cu poftă,/ Iar tu pe gât să mă săruți/ Orice durere și tristețe să alungi/ De traume, și ale vremii rele/ Să mă ascunzi.// Azi dorul tău învinge totul/ Sensibil inima-mi cuprinde/ Și-n vraja sufletului adumbrit/ O rană scânteindă se aprind.”
Deși nu putem vorbi despre poezii marca Elena Borcuti cu iubire siropoasă, iubire carnală, dedicate iubitului, întreg volumul „(Pe)trecerea poetei” apărut postum se află într-o aură de iubire datătoare de speranțe, cu reflecții filozofice, ce ar trebui să ne pună pe gânduri în ceea ce ne privește viața noastră, a cititorilor dumneaiei.
Dacă nu putem crea ca dumneaiei, măcar să trăim ca ea...
M-a impresionat faptul că la decesul poetei Elena Borcuti, absolut toate ziarele care au pagină de cultură, au scris laudativ despre poetă iar faptul că apreciem la adevărata valoare scriitorul sau artistul care ne dezvăluie cele mai intime gânduri sau dorințe prin opera lor, abia după ce pleacă din această lume este apreciat la justa lui valoare.
Așa s-a întâmplat și cu poeta mult încercată de viață Elena Borcuti, dar care avea zâmbetul primăverii pe față și cuvintele dulci ale toamnei la dumneaia!
Fie-i țărâna ușoară!

A primit recunoașterea critică pentru creațiile sale literare din partea unor scriitori și critici literari: Ioan Romeo Roșiianu, Ioan Andreica, Gelu Dragoș, Petronela Apopei, Olimpia Mureșan, Dana Zen ș.a.

Dumnezeu să-i binecuvânteze sufletul și să-i facă parte de locul ceresc.
Poeta Elena Borcuti ne propune o carte despre trăirile ”cu lumini și umbre” ale dumneaiei!