După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Nicolae IUGA
- Categorie: Eseistica
- Accesări: 2
Există în Evanghelii un loc consacrat Păcatului împotriva Spiritului (Duhului) Sfânt, care surprinde printr-o anumită particularitate. Este singurul păcat despre care Iisus Christos spune răspicat și categoric că nu va fi iertat nicidecum, niciodată, nici în timpul prezent și nici în cel viitor, că este impardonabil în mod necondiționat, absolut. Pasajul se găsește în toate Sinopticile (Mt. XII, 24-33; Mc. III, 28-30; Lc. XII, 10), dar formularea cea mai extinsă și mai clară o avem în Evanghelia după Matei (XII, 24-32): ”De aceea vă spun: Orice păcat și orice blasfemie li se va ierta oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta. Cel ce va grăi cuvânt împotriva Fiului Omului va fi iertat; dar cel ce va grăi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel ce va să vie” (Mt. XII, 31-32)[1]. De ce trebuie ca acest păcat, singurul,
Citește mai mult: Prolegomene la Păcatul împotriva Spiritului
- Detalii
- Scris de: Stefan Both
- Categorie: Eseistica
- Accesări: 2
Clujeanul Vasile Adamescu (68 de ani) are o poveste de viaţă cutremurătoare: este surd, mut şi orb de la vârsta de doi ani, iar în ciuda acestor probleme de sănătate este considerat al treilea om din lume care a scris o carte. Căsătorit de două ori, bărbatul a reuşit să înveţe şi patru limbi străine, a terminat cu brio Facultatea de Psihopedagogie şi a studiat desenul şi sculptura, pe care le practică cu un talent aparte.
Nu ar fi nimic neobişnut dacă scriitorul Vasile Adamescu ar putea să vadă, să audă sau să vorbească. Toate aceste simţuri i-au dispărut, însă, încă de când avea doi ani, din cauza unei meningite netratate corespunzător. Clujeanul nu şi-a pierdut speranţa şi a urmat o viaţă în care, în ciuda tuturor problemelor de sănătate, şi-a propus să îşi îndeplinească toate visele.
- Detalii
- Scris de: Marina Glodici
- Categorie: Eseistica
- Accesări: 3
Am întrebat pe mulţi dintre interlocutorii mei dacă ştiu adevărul despre scopul vieţii şi mărturisesc, că foarte mulţi au fost de acord că suntem pierduţi dacă nu ne relegăm de Dumnezeu prin credinţa în jertfa Fiului Său Isus Hristos care a murit şi a înviat, iar acum domneşte sus în ceruri. Alţii sunt total dezinteresaţi „să ştie pe ce lume trăiesc”, ori sunt legaţi atât de tare de materie, considerând-o supremă, încât nu pot concepe că există o lume spirituală din care ne tragem obârşia.
Au fost şi persoane „liber cugetătoare” care consideră religia o filozofie şi o anume opinie, spunând că „Adevărul e undeva la mijloc”. NU! Religia e legătură cu divinitatea, nu o filozofie!
- Detalii
- Scris de: Eugen Jitariuc
- Categorie: Eseistica
- Accesări: 1
Birocraţia este cea mai puternică armă aflată în mâna guvernanţilor, pe care aceştia o folosesc cu dexteritate şi succes în scopul păstrării ordinii existente, a prezervării privilegiilor obţinute şi a transmiterii acestor avantaje pe linie ereditară urmaşilor. La prima vedere totul pare normal, legal, pentru că birocraţia acţionează numai prin intermediul legii, sub acoperământul legii şi în umbra acesteia. Am putea spune că birocraţia nu este legată de politică, că nu depinde de tipul de societate ea fiind identificată la nivelul tuturor orânduirilor sociale. Ba, am putea găsi şi trăsături umane birocraţiei emoţionându-ne ori de câte ori auzim câte-o poveste cu,,tâlc” de genul aceleia cu scrisoarea care ajunge la destinatar după 25 de ani de peregrinări şi peripeţii.
- Detalii
- Scris de: George Petrovai
- Categorie: Eseistica
- Accesări: 2
Avem deplina libertate să presupunem că filosofia reprezintă prima formă sistematică a gândirii omeneşti, care nu numai că şi-a pus întrebări, dar a căutat să şi ofere răspunsuri cât de cât mulţumitoare în legătură cu cele trei probleme fundamentale ale existenţei:
a)Existenţa divinităţii şi posibilele ei mecanisme de cugetare şi acţiune;
b)Existenţa lumii în infinitele ei forme de manifestare şi apariţia vieţii;
c)Omul şi problemele sale specifice de cunoaştere şi adaptare, a căror necontenită tentativă de soluţionare se materializează în tot atâtea remarcabile pagini de cultură şi civilizaţie, adăugate de fiecare generaţie la zestrea transmisă de către înaintaşi.
Citește mai mult: Baruch Spinoza sau modelul antic al înțeleptului
- Detalii
- Scris de: Ștefan Mariș
- Categorie: Eseistica
- Accesări: 3
Filosofia lui Emil Cioran este mai aproape de mitologie decât de creştinism pentru că el respinge constant orice credinţă care îl desparte pe om de natură şi care susţine ideea separării trupului de suflet.[1] Ceea ce în mod obişnuit se numeşte religie este, în realitate, o confruntare cu moartea, văzută ea însăşi ca o eliberare din constrângerile existenţei umane. În acelaşi timp fiecare existenţă umană este o dramă profundă, legată în mod esenţial de întruparea divină, o dramă ce reclamă, iniţial, victoria asupra morţii şi care ne aduce, în cele din urmă, în faţa unei morţi purificate de propria-i agonie, de violenţa şi puterile ei htonice.
Moartea, afirmă Cioran, este marea Problemă. Dacă există argumente, doar ea le deţine, pentru că „nu există argumente pentru a trăi”.[2] În cazul său, el acceptă să trăiască fără ele, convins, dar (totuşi) nu învins de gravitatea morţii şi a neantului.
(Zurgălăi sau Zdrangăne)- Detalii
- Scris de: George Petrovai
- Categorie: Eseistica
- Accesări: 2
Considerat pe bună dreptate “cel mai iscusit zugrav al timpului său”, B. Prus – aidoma tuturor marilor artişti – ni se dezvăluie, totodată ne convinge de temeinicia acestei aprecieri, doar citindu-l şi recitindu-l cu atenţia mereu cuvenită scriitorilor excepţionali şi cu pasiunea neîncetat stârnită de fiorul lăuntric al operelor sale, egale doar cu ele însele.
Numai astfel ne vom pătrunde de umanismul său atotcuprinzător, fie că autorul – fidel realismului critic de cea mai aleasă factură, rulează pe preceptele pozitiviste, care – după cum cu justeţe opinează Stan Velea – adeseori “interferează cu cele ludomane (lud=popor)”, fie că nemulţumit de eficienţa mijloacelor întrebuinţate pentru demascarea potentaţilor şi apărarea nesfârşitelor cohorte de oprimaţi, el recurge la umorul său jovial şi îngăduitor, dar care dobîndeşte neiertătoare ascuţişuri satirice ori de cîte ori se impune acest lucru.
Citește mai mult: Boleslaw Prus - corifeu între corifeii literaturii polone
- Detalii
- Scris de: MIHAELA BALAJ
- Categorie: Eseistica
- Accesări: 2
Despre depresie am auzit cu totii.O parte am trait-o iar alta parte putem doar banui natura-i terifianta.Adesea-i socotita un capriciu, o evadare din fata greutatilor vietii, o toana a celor “slabi”. De esti bogat, sarac, batran sau tanar, de esti femeie sau barbat...copil, conteaza prea putin.Depresia n-alege.Suntem egali in fata ei si doar acela ce-a trait-o, o poate intelege pe deplin.
Depresia inseamna a zâmbi fara ca zâmbetul sa-ti cuprindă ochii, a fi fericit fara ca fericirea sa-ti atingă inima si a plânge fara a varsă vreo lacrima.
Statistica e infricosatoare! In lume sunt peste 350 de milioane de oameni ce sufera de depresie si numarul acestora creste alarmant.
- Detalii
- Scris de: Dumitru VELEA
- Categorie: Eseistica
- Accesări: 10
1. “Soldaţii dorm. / În turnul cel mai înalt / Împăratul plânge.” Rar aceşti termeni să fi ajuns într-o asemenea relaţie. Totuşi ea străluceşte în orizonturile istoriei, povestită de bătrânul Herodot. Să însemne ridicarea valorii politice la conştiinţa de sine? Luminarea finitului ca finitudine din perspectiva infinitului, sub teroarea negativului descătuşat de mâna umană? revelaţia morţii absurde, puse în mişcare de om? clipa dinaintea alternativelor? Ea aminteşte de strigătul disperat al lui Ghilgameş la descoperirea morţii, a pierderii prietenului său Enkidu, prima consemnare de acest fel, un strigăt întreit: mai întâi pentru sine simţit ca abatere a unui “groaznic blestem”, mai apoi, ca o rană a întregii naturi, a naturii-mame, de unde jivinele, sălbăticiunile, codrii şi apele sunt strigate să-l jelească, şi în fine a omului, “locuitorii întinsului Uruk” fiind chemaţi să ia aminte şi să-l plângă: