ÎN OGLINDĂ

1.    Ce lung e drumul…
Nu se mai sfârşesc
benzile de bitum perfid
ale autostrăzii,
deşirate
pe mosorul negru
din înaltul ceresc,

bretele de gumilastic
ale unui extensor,
la care timpul,
un atlet stelar celebru
îşi lucrează muşchii,
întinzându-i la maximum,
până se subţiază,

Doar oasele mele
împletite într-un coş
de nuiele se sfărâmă,
parc-ar fi de ceară.
Suntem în rulaj către două sute…
în miezul unui blocaj
şi nu ştim alte rute…

Matematica e precară,
nu te poţi baza pe ea,
precum un poet
pe magia dintre cuvinte…
Cifrele dinapoi, nu sporesc
egale cu cele dinainte,
care scad atât de încet…

                *

2.    Ce scurt e drumul…
Cum se sfârşesc
benzile de bitum perfid
ale autostrăzii,
înşirate
în înaltul ceresc
pe mosor…

Timpul, un atlet celebru
îşi lucrează muşchii
la un extensor stelar
cu bretele
din gumilastic negru,
întinzându-le la maximum
până se subţiază…

Oasele mele şovăiesc
împletite
într-un coş de răchite,
se împuţinează,
se sfărâmă
parc-ar fi de ceară
şi desfrunzesc…

Rulăm ţintit în proiect
în miezul unui blocaj
direct spre ţintirim,
cu acul la kilometraj
înţepenit
fix la două sute
şi nu ştim alte rute…

Matematica e precară
nu-i un fluid
să-l întorni din drum
şi să treci prin vad.
Doar poetul, rar, răstoarnă
în versurile sale
magia dintre cuvinte…

Cifrele dinainte nu sporesc
egale cu cele dinapoi,
ce  scad atât de rapid…





3.    S-au întâmplat lucruri ciudate.
Cămaşa Lui Dumnezeu
cu platcă şi râuri
de stele brodate,  
îmbrăcată cu faţa la spate,
s-a îngreunat pe umeri.

Un vânt hain bate
în Cabala pandemizată de ciulini…
Stai în faţa sorţii, sclav nu stăpân,
şi numeri morţii scoşi din rădăcini…
N-ai vrea să vinzi ce nu ai
în listele oficiale!...

Apele s-au despărţit, tristele,
în propria matcă.
Cei doi fraţi, Tigru şi Eufrat,
au secat în destinul
de a nu mai putea
împărţi mulţimii pâinea şi vinul…

Nimic nu mai e în echilibru!
Dincolo de postulatele lui Bohr,
bieţii electroni cad în chinul
spiralei din interior…
Un piersic înflorit,
s-a stins pe trecerea de pietoni…

Parcurg ordonanţa militară
cu proceduri rapide:
Cum să învingem desţelenind fauna
bărăganelor covide?...
Am învăţat-o pe dinafară.
Dinadins o invoc, cu credinţă oriunde.

„Dumnezeu este şi nu greşesc
doi oameni care se iubesc!”
Intrând în joc, în consecinţă,
ce veţi răspunde
dacă veţi fi întrebaţi:
Cum pot sta împreună doi oameni
în acelaşi loc, distanţaţi?...

S-au întâmplat lucruri ciudate.
Cămaşa Lui Dumnezeu
cu platcă şi râuri
de stele brodate,  
îmbrăcată cu faţa la spate,
s-a îngreunat pe umeri.
(Cămaşa Lui Dumnezeu)

4.    Ciudaţii ăia umblă
aşa coloraţi,
nu-i opreşte nimeni!...
Şi-au pus pe faţă
singuri în nas
şi în limbă,
piercinguri
în loc de măşti
şi se plimbă
de săptămâni
în găşti, la pas,
pe Strada Mare,
de la teatrul Davila
până la fântâni
şi înapoi…

Artezienele
au întins la soare,
pe pietre,
teancuri
de plămâni uscaţi.
La Hotel Muntenia
în parcare,
s-au carantinat
soldaţi în tancuri,
dând drumul
la megafoane.
Se cântă imnul
pentru moral,
tricolorul e arborat
la balcoane…

Taci şi păstrezi distanţa,
dintre tine şi tine,
aşteptând
ordonanţa militară!...

Dumnezeu, a
oprit la semnal
dincolo de gară,
El Însuşi s-a izolat
într-un câmp de maci…

N-ar mai vrea
să se lase
judecat în contumacie
pentru seminţele
de Covid scăpate
în libertate
pe Angel Strasse
.

Cântărind consecinţele
înconjurat de maci
în soborul stelelor
a deliberat amar:
Anul ăsta scoatem din calendar
Simfonia lalelelor
(Viruşi)


5.    Şi odată am surprins
un copac tembel
care şi-a pierdut pădurea…
Rătăcind aiurea
desprins din rădăcini,
acoperind cu umbra lui soarele
şi călătorind cu el
de la răsărit la apus în tandem.
Mă tem, cu cât timpul
creştea înapoi,
înnopta, numai unul din doi…

Nepregătită lumea
cu nefirescul situaţiei,
s-a strâns gură cască pe străzi
şi în pieţe, ca la un miracol
sau concurs de frumuseţe.
Ce-o mai fi cu copacul ăsta,
ce se pune mască în faţa soarelui
şi se dă în spectacol,
dând fiori de îngheţ respiraţiei?
(Priveam prin geamurile
fumurii eclipsa…)

" Cineva să-i reteze cu securea ramurile!"

E un semn de la Dumnezeu,
n-a mai vrut să-şi bifeze lipsa!

Umbra îşi întinde
tot mai deasă corona.
Un linţoliu de doliu
înfricoşează planeta.
Doar în scorbura de-acasă
nu s-a înroşit zona.
Păsările şi-au pierdut girueta şi graiul.
Volbura se târăşte fără rost
peste câmpul de grâne.
Raiul a ajuns un iad efemer.
Ce ne rămâne? Ca să fim cum am fost?...
Ne rămâne să îngropăm
Rădăcinile în cer!...
(Copacul care şi-a pierdut pădurea)


6.    Ce frumoşi sunt tinerii protestând!
Ei sfidează maşinile
SMURD
înotând în carosabil
contra curentului,
încălcând flagrant
fără măşti pe faţă
regulile

Jandarmi în costume negre,
sub caschetele cu vizor,
bălăngănesc ritmat
lovind în scuturi
bastoanele tonfa,
limbi de clopot
sperietori
ale viruşilor.

Fetele zâmbind radioase
le-au adus flori
şi le strigă în cască
ora întâlnirii
sub ceas
în parcul tei
ca să facă
dragoste.

Toată piaţa scandează
corona, corona,(jos masca)
şi din spatele mulţimii,
dinspre hexi pharma
vin transportoarele
blindate
încărcate
cu dezinfectant.

Un Covit mutant
mutatis
mutandis!...
într-o portavoce
schimbă direcţia
ţintei mişcătoare,
la guvern!
la guvern!

În Palatul Victoria
s-a semnat
ordonanţa
militară…
Moartea
până
la vară
e gratis…
(Ce frumoşi sunt tinerii protestând)
7.    Am citit zeci de tratate
privind corpul femeii divin,
cu linii perfect ajustate
rotunde şi prelungi,
care nu pot ascunde
minunea scânteii
când ajungi, sub crusta
boabei de struguri
în vin.

Ideile
cum că propriile corpuri
le aparţin, sunt depăşite
şi vetuste, fum…
De la ascet până la
poetul nebun,
îmi asum ce spun,

Nu ele, femeile şi-au
modelat corpul
din praf de stele…
Şi nici nu l-au capturat
din ecranul
unui cinematograf…

Corpurile femeilor aparţin zeilor
vieţii şi dragostei.

Legenda fiicei faraonului Keops
zice într-un paragraf
din addenda
vieţii ei sexuale:
Fiecare dintre aspiranţii amanţi
să-şi plătească amenda
nu în talanţi ci în pietre pătrate,
în schimbul favorurilor sale.

A fost cu mii de bărbaţi
fără hei, fără eh,
satisfăcută să vadă
în ţinuturi aride
cum creşte în jurul ei
zidul marii piramide
din Gizeh
(Prostituata regală)


8. I se strecurase dracul sub piele,
a plecat de lângă raclă
nu putea să mai stea
fără să stoarcă lacrimă din ea…

El continua să tacă,
pământ de flori
mărunţit între stele de ceară,
nu mai e mult până-n zori.

Muierile alea nebune
de se dădeau în carusel
în jurul lui,
l-or fi avut toate?…

O certară să plece
să-şi adune puterile în somn.
„Sapă şi dai lacrimii de izvor
până îl duci la groapă!”

Cum stătea el primenit, întins pe spate,
îl simţeau pregătit
pentru petrecerea burlacilor.
L-ar  fi vrut ele ultima oară.

Să-l atingă în voie să-l mângâie
cu privirea, n-ar fi fost nevoie
să ştie ea că sub linţoliu
nu mai era nimic de dezmorţit…

Pe scară până-n dormitor
o ardeau hainele de doliu,
se eliberă de ele ca de un păcat,
n-a putut să-l înşele toată viaţa.

Trupu-i stătut de femeie, ,
desţelenit ca un ogor, nivelat
cu plugul de fier, s-a ridicat dimineaţa
precum calea lactee în cer


9.     Omul negru

omul cu puşca o eliberase,
scăpase de frustrarea umilinţei…
atâtea nopţi eşuate
în mângâieri sterile şi lungi…

trupul ei devenise
un sloi de gheaţă,
pe care mâinile lui
îl şlefuiseră,
închizându-l apoi
într-un chivot  
de tablă…
 
nu l-a putut ierta,
cum să-i ierţi neputinţa...
era împotriva firii,
el o crease…

întins pe spate,
trupul bronzat al femeii
priponit în miezul de raze,
pe aripa camionului
unde îşi plimba şi vânatul
în văzul lumii
şi sfidarea legii…

trupu-i gol
scăpat din zăgazuri
de căprioară ucisă,
legat cu sfori, serba
singura lui victorie…

10.     Şi a fost o noapte
şi o zi
şi ei doi
ca o singură fiinţă.

Aşa a fost ales
În bun obicei
să rămână
de cuviinţă.

Bărbatul la semănat
şi femeia la cules.
Între cele două,
viaţa cu ale ei.

Închinând cruce
şi aşteptând,
să plouă,
sau să se usuce
(Biblică)


11.     Ascult cum curg literele,
desperecheate
precum clipocitul unei ape,
despletindu-se
şi împletindu-se
în ochiuri vii,
ocolind muchiile
pietrelor
şi îmblânzindu-le,
mângâiate
de stropi argintii.

Dacă pietrele n-ar mai fi
şi nici prietenii,
cine le-ar asculta,
cine le-ar mai citi,
să-ţi dea, sau
să nu-ţi dea dreptate?...
Demult s-ar fi
retras apele,
sau ar fi rămas,
aproapele tulburatele
litere, pustii…