Mi-e dor de tu, Ion Toma Ionescu!
M-am trezit devreme-n dimineața asta ca să mă bucur de faptul că putem vorbi numai noi doi, ca-n (alte) vremuri.
Toți aplaudacii și in(di)vidioșii doarme acum, deci e mai ușor să ne auzim gândurile vorbind - pe noi tăcând - într-o lume improprie visului și reveriei.
Căutând fotografii cu tine mi-am dat seama cât de mult s-au bucurat sufletele noastre de multe întâlniri, dar și cât de însărăciți suntem că n-am mijlocit să fie mai multe.
Mulți ne sunt prietenii comuni, prea puțini față de cât merităm amândoi!
Am revăzut fotografii, am retrăit emoții, dar starea de gol a crescut mai repede decât dorul de tine.
N-am cum opri timpul în loc, nici vremi de dat înapoi!

Lumea dă ceasuri înapoi, dar o oră e prea puțin pentru mine atunci când îmi este dor de tu!
Timpul trecere repede, prietene, eu nu mai am mult la îndemână, dar mă bucur că tu ai apucat să rupi atât de multe file din călindar!
De aceea te rog să mă ierți că atât de puțin ți-am fost aproape-n astă viață!
Sper să mai stăm la un pahar cu vin cândva - de va mai fi să fie! - că mai avem amintiri de depănat, proiecte de netezit și clipe de îmbogățit.
Sper într-o lume mai bună, dar știu că sper degeaba!
Oricum, în pofida a tot și a toate sunt onorat de faptul că ți-am respirat, atins și simțit cuvintele, ideile și gândurile înainte ca să le pot transforma în cărți.
Am scris cu drag despre tine, dar să mă ierți că atât de puțin și de sărac am fost în ceea ce am încercat să transmit și să spun lumii despre tu!
Pe noi doi ne omoară timpul și spațiu, tocmai de aia îl urăsc pe cel care-a inventat distanța și depărtarea.
Dacă am fi fost mai aproape unul de celălalt am fi avut - cu siguranță - mai puține lucruri să ne reproșăm acum, prietene de suflet și condei!
Mi-e dor de tu, bre!
Mi-e dor de noi!

PS - și să mă ierți că n-am bătut la ușa sufletului IERI, de ziua ta!
Era prea mare îngrămădeală și mi-ar fi fost rușine să-ți spun că eu DOAR am venit să te îmbrățișez!

PPS - semneaza IO, Romeo Ioan Rosiianu, ăl mai neputincios dintre prietenii tăi!

Numărătoare inversă

Când m-am descoperit în obiectiv prima dată la şcoala primară, un π-on pe reticul fluturând steaguri în gară, nu aveam motiv să nu cred că voi fi un călător de succes. Îmi trebuia un vehicul şi am ales dintre toate, locomotiva cu aburi şi panglici colorate
Ulterior, mijeau zori, m-am urcat la bord îmbrăcat la costum şi cravată, dând la lopată munţi de cărbuni, stabilind recorduri, înconjurat de emisiuni de nori nimbus, albaştri de fum. Nu simţeam, împingând jucăria fermecată la drum către norduri
Mi s-a părut călătoria uşoară în primul sezon. Opream în fiecare gară un minut, împărţeam fetelor ramuri cu flori de măr şi săruturi, şi în joacă, mai anexam un vagon. Începuse să-mi placă. Nori de fluturi desenau în răspăr arabescuri pe geamuri…
Cu timpul s-a îngreunat garnitura. Fierul, ca fierul, a oxidat umplutura din el. Pare că se rupe o şină din două când trece locomotiva prin tunel în cerul ostil, respirând febril nori negri de fum... Şi plouă, şi parcă aude Dumnezeu, dansând paparudele ude pe drum...

Ion Toma Ionescu