mi-am schimbat medicul de familie,

e ca şi cum viaţa mea s-a schimbat şi ea
odată cu trupul
cobor şi alerg pe sensul opus un drum
înapoi în viitor

nu mai sunt iepure şchiop şi mă joc
de-a baba oarba cu lupul
legaţi amândoi de păpuşar cu acelaşi fir…   
măcar dansăm în acelaşi delir
parcă de un veac

respir cu ochi de ciclop
un parfum viu intens şi miop… 
paralel un stafilococ auriu creşte tot creşte
rebel în starea lui de agregare
şi mă izbeşte ca o stea căzătoare…

şi nu mai ştiu dacă e un ea
sau o el
medicul de la reanimare


zile de la capătul ploilor,

zăbrele de apă
inconsistente se ţes
într-o pânză din care s-au scurs
toate culorile

unde e doamne
al cincilea anotimp

şi timpul
un păianjen de pământ
se risipeşte în oase
ţesând
giulgiul alb de mătase şi
despărţindu-mă de umbră…

umbra care nu mai sunt
mă petrece
fluturându-mi în urechi
şoapte de noapte


tropăitul bocancilor

precum un noian de soldaţi
argăsind la un loc cu moroii
pielea măslinie a ploii…

un miriapod de asfalt
desprins din nori
şi întins pod de oase
peste gaura neagră
cu sclipiri lucioase
şi goale de sens din tavan
ce îmi dă fiori

un ecran smartphone
imens
cu bateria descărcată

nici dumnezeu
în marea lui spălătorie
nu ne mai spală vreodată
să rămânem curaţi
oricât am fi blestemaţi…

amin
e cuvântul din urmă
mai greu
decât un păcat
între fraţi

e ca şi când scriind
al cincilea anotimp
şi bând vin în tăcere
cu moartea la masă
te-ai îndrăgosti de ea
şi ai mai cere
un rând


unde sfârşeşte pârtia,

e un zid
schiurile descriu
cu sunete înfundate
hieroglife precipitate
înainte de izbitură
alb pe alb

o răsuflare rece
gură la gură
mă petrece
tăioasă
dincolo de finit

dar literele rămân
suspendate
negru pe negru
în negura
carului mic (înţepenit)
al maşinii de scris

stau prăvălit
pe axa nopţii polare
ca un turn fără ferestre
încrucind calea lactee
a lumii terestre
cu sufletul călătorind
în loitra carului mare

şi nu disting
cum
stelele
în lumânări
se sting




să rosteşti cuvântul

pe numele de strigat
în dungă de pasăre
şi împărat
să-l slăveşti
întâi soarelui
şi apoi iubitei
 
să-i cobori
în călcâi 
bezna umbrei lui
şi ei să-i îndoi
sub sărutul ispitei
glezna…

să-i ascunzi
în nori
cu palmele   
sânii rotunzi
ai stăpânii şi
sclavei după caz

să pătrunzi
în miezul enclavei
între coapsele
unde şi-a înnodat
dumnezeu
sinapsele

cuvântul 
e lăsat liber
să zboare departe
cu casa în soare
şi viaţa
în moarte

prin voinţă divină

însăşi viaţa e parte
din moarte…

ne antrenăm înotăm
evaluăm iar alergăm
ne lansăm cu paraşuta
ne trage aţa

e un mix de stări în mişcare…

doar când iubim
ca o provocare
acostăm
la punct fix

întinşi pe crucea de piatră
şi atinşi o clipă de veşnicie
parcă n-am mai vrea
să murim…

dar căţeaua lupă
latră pe năsălie
în marea tăcere
când nu te-aştepţi

şi cere stâlpi drepţi
calibraţi
într-o altă dimensiune
din păduri tinere
trunchi lângă trunchi
aliniaţi să sporească
reţeaua de naltă
tensiune
din noaptea cerească

un arhiereu-vicar
să închidă comutatorul
un moment
cât o rugăciune măcar
…să nu-l desluşească
poporul
în genunchi
si incoerent
pe dumnezeu