NEBUNIA UNEI IUBIRI
 
Se iubesc!
Liniştiţi, neliniştiţi,
Fremătând de licoarea iubirii,
Absenţi la tot ce-i înconjoară,
Trăiesc profund dragostea
Lor cea mare!
N-au ochi decât pentru ei…
El pentru ea si ea pentru el,
Iubirea lor există şi se revarsă,
Cu pasiune, bucurie, frenezie,
Este darul unei inimi către alta,

Cu dorinţe nesfârşite
Și, intens, trăite.
De propria dragoste-s fascinaţi,
Sunt fericiţi, sunt minunaţi,
Nu se gândesc la viitor,
Trăiesc în lumea lor,
Cu intensitate,
Și sunt convinşi că dragostea
Nu are moarte.
Sunt tineri şi încrezători
Și ştiu că-n nebunia iubirii lor,
Au multe de trăit
Și fericire de împărţit!
 


NU-MI PASĂ!
 
Nu-mi pasă…
În visele mele,
Mereu te vreau,
Nesătulă de dragostea ta!
Sărutul tău,
Cu gust de iubire,
Îl simt pe buze
Și-l doresc în neştire,
Iar toate visele mele
Sunt un râu
Plin de dragoste,
Ce-aşteaptă doar
Să devină realitate.
Ca o stea (în) gând
Te caut şi te voi găsi,
Voi fi acolo,
Lângă tine,
Ne vom lua de mână
Și vom păşi în viaţă,
Iubind, doar împreună!
În visul meu,
Îţi simt îmbrăţişarea
Cu miros de sărut,
Îmbătată de dragoste
Îţi şoptesc…
„Te iubesc,
Mereu te-am iubit…
Ai ştiut?”
Mă trezesc din vis…
Ce dragă amintire!
Aşa-i prima iubire,
Cu greu poţi
Să o uiţi!


MA PIERD...

Mă pierd
în vârtejul himerelor...
dorința este
mai puternică decât mine,
n-ar trebui
să mă mai gândesc la tine.
Închid ochii
și-ți simt căldura trupului
și pecetea
arzătoare a sărutului.
Eu și cu tine,
două suflete, două inimi
ce s-au dorit
și s-au iubit cândva,
dar destinul,
hain, ne-a despărțit
lăsându-mi
sufletul adânc rănit.
Nu știu
dacă-ți mai pasă și dacă
la mine
te mai gândești, dar
iubirea noastră
a fost năvalnică, a fost frumoasă.
Am încercat
să te uit, dar rup mereu fărâme
din trecut!



COPACUL

Din copacul vieţii mele
Tot cad frunzele pe rând
Şi mă doare nostalgia
Anilor ce-i văd zburând.

Azi a mai picat iar una,
O privesc cu întristare
Cum s-aşează-ncet şi moare,
Lângă alte surioare.

Sub copacul vieţii mele
Un covor frumos s-a pus,
Cu toţi anii tinereţii
Ce-au zburat, iute s-au dus!

Şi mă chinuie-ntrebarea...
O fi ăsta-al meu sfârșit?
Asta, Doamne, Ți-e chemarea,
Drumul meu înspre zenit?

Vreau să nu mai simt povara
Anilor ce fug, se duc
Și s-ascult iar primăvara
Cânt de cuc în vârf de nuc!