În Brumaru` vecin, pe motiv de festival. Căci filarmonica din Dolj are toamna, mereu, o manifestare de gen. La aproape cincizeci de ediții ajunsă, folositor. Anul ăsta, pe afiș, inspirat, și băieții de peste Prut. Acordeoniști, vreo cinci. Un baterist flautist. Lângă ei, un pianist, apoi un violonist. Sigur, un contrabasist. Cu toți, o trupă spectaculoasă. Sudată, rodată, onorată cu aplauze pe măsură. Negruță și-ai lui evoluând excelent. Pregnant, impresionant. Incandescent, eficient. Peste așteptări...
 Sunt muzicieni de clasă cert. Virtuozi, vădit. Programu` lor, unu` divers. Și deloc facil. De la clasic, la etnojazz. Cu știme de Vivaldi, Rota, Bizet, Haciaturian, Piazzolla, Galliano. Plus ceva folclor prelucrat minunat. Ce ne-a săltat în picioare imediat. Ingeniozitate, virtuozitate, eleganță interpretativă pe larg etalând. Științ-a notelor întrutotu`, dorință de-a cânta clocotitoare. Improvizații chibzuite, potrivite, iscusite. Energie nestăvilită, vibrație necontenită. Fluență, acurateță, precizie. Alegere a partiturilor nici că se poate mai nimerită. Redare-a lor nici că se poate mai izbutită, în asemenea formulă...

 Cu Sandu Iosub alături, dirijorul amic avizat, am ascultat nemișcat, captivat, entuziasmat ce-au dat din ei moldovenii. Apoi, firesc, am comentat. Mulțumindu-i meritat că util a insistat să vin în Bănie, la o așa muzichie. Nereligioasă, aleasă, frumoasă. Cuceritoare nespus, cel puțin la noi. Fraților, dotaților, de la Chișinău, luați filarmonicile române la rând! Că sigur le onorați de vă prezentați pe scenă ca să concertați. Publicul o să-l captați nu doar la Craiova deplin. Nu mă îndoiesc, defel nu glumesc și-o să vă găsesc dac-o fi și-o fi iară de-ți veni. Că jinduiesc după voi pur și simplu, din plin...