Poezie de George Petrovai

Balada eticului libertin

A fi modern, cum constatăm,

credinţă-nseamnă în progres,

chiar şi atunci când iuţile schimbări

năucitoare ni se par ades.

Civilizaţia-l aleargă

pe omul de mai mult chemat,

lăsând cultura hăt departe

cu-al ei cortegiu demodat:

O inimă de doruri plină

şi-un suflet cu visări hrănit,

sunt numai nişte amăgiri

pentru pragmaticul grăbit.

“Filosofii, se miră el,

ce de nimica doar sunt bune,

când rostul omului în viaţă

să se descurce-i şi s-adune,

cum chiar apostol Pavel scrie

într-o epistolă de-a lui:

Cine n-adună pentru el,

îndreptăţit ca să mănânce nu-i?!”

De precizat că descurcatul

cu munca nu se prea împacă,

fiind ştiut că cine lucră,

timp nu mai are bani să facă...

Căci pentru neamul ciocoiesc

- aidoma unui buboi

pe bucile poporului –

morala-i un imens pietroi

proptit de creştinism pe magistrala

ce duce oblu la păcat,

uitând că sunt şi rute laterale

cu rezultatul garantat.

Aşa-i, de pildă, etica,

al omului produs mişel,

care prin legi anume ticluite

din imoral face la ţanc model.

Nu astfel s-a-ntâmplat ‘nainte

cu ateişti, călăi şi trădători,

care-n plan etic se-afirmau

de erau unşi cârmuitori?...

Azi etica-i atât de tare

în ţara asta plină de durere,

încât îi râde-n nas moralei

că numai hoţii-s la putere.

Oricât belşug ar fi-ntr-o ţară

(cum România parte n-are),

când moralmente e bolnavă,

şi binele-i în aşteptare!