Poezii de Liliana Andrei

Leagăn

În leagănul copilăriei, adesea mă prind,
Uit de mine şi vreau să fiu din nou copilul cu ochi cristalini.
Din spate însă, anii mă strigă tot mai tare,
Atunci deschid ochii, privesc adânc, îmi dau seama,
Sunt un copil mare!

 De la fereastra camerei mele,

Retrăiesc amintiri ascunse în colţuri de încăperi.
De multe ori îmi băteai în fereastră,
Mă făceam că nu aud!
Tu, fluierai melodia aceea tristă,
Iar ochii mei, plângeau cu lacrimi reci!

Lângă fântâna din curte, îmi limpezesc faţa,
Apa rece îmi dă voie să respir,
Aerul serii mă face să visez,
Sunt un amalgam de sentimente,
Nu ştiu, ce caut în copilăriei!?

Suficient

Mă întreb: "-cine sunt?!"
Te întreb dacă mă recunoşti,
Dacă m-am schimbat sau doar mi se pare,
Dacă faptul că...exist, e suficient?

Îmi răspunzi ridicând din umeri!
Ce ai vrea să inteleg?
Oare chiar nu mă mai recunoşti?
Zâmbeşti ştrengăreşte...,
E zâmbetul acela ce-mi place mie, pe care-l iubesc!

Recunosc!
Am înteles, îţi place când mă chinuieşti.
Ştiu...încă iubeşti!
Iubeşti să mă vezi fericită,
Să-mi vezi ochii strălucind,
Să-mi simţi inima vibrând,
La fiecare atingere a ta!

Şi totuşi,
Mă întreb: "-azi, mai ştii cine sunt?!"

Cuvinte...!

Am strâns în mine cuvinte , într-o furtună,
În zbor aş vrea drumul să le dau,
Dar se vor pierde pan' la tine,
Altele nu ştiu, nu am de unde să mai iau!

În versuri le trimit spre tine,
Sper ca-ntr-o zi pe toate să le înţelegi,
Sunt prinse în buchete de iubire,
Citeşte-le, nu trebuie să le-alegi!

Sunt vorbe ce-ţi arată a mea trăire,
Pe care altfel nu ştiu a le exprima,
Puse în vers, sunt pline de simţire,
Sper să le primeşti, să le dai citire, cândva!

Am să mă-îmbrac în ploaia de cuvinte, 
Ce izvorăsc din mine zi şi noapte,
Le voi trimite astăzi către tine,
În versuri, în viu grai, în calde şoapte...!

Infinit...

Infinitul, acea margine de lume,
Unde nu poţi ajunge,
Unde gândul pătrunde dar ochiul nu vede,
Unde ecoul răzbate dar vorbele se pierd,
Unde am vrea cu toţii sa ajungem,
Într-o zi!

Tindem spre infinit dar,
Ne pierdem în vise,
Ştergem urmele lăsate ,
Umbra eului nostru o stingem în dorinţele ce ard,
Infinitul, este doar o iluzie...!

Infinitul, împărtit la doi,
Plus şi minus, niciodată atins!

...în fiecare zi!

Pune-mi în palme petale de trandafiri,
Picură-mi pe faţă flori de liliac,
Fă-mi coroniţă din florile câmpului,
Prinde-mi în par lelele, cu ele să mă îmbrac!

Deschide-ţi sufletul în faţa mea , 
Aşa cum făceai odată,
Dăruie-mi toată iubirea ta,
Să mai simt iubirea adevărată!

Lasă-ţi lacrimile să curgă,
Nu le opri în tine,
Cu timpul vor deveni râuri întregi,
Dă-le drumul să zboare spre mine!

Umple-mi inima de bucurie,
Sărută-mi buzele arse de dor,
Prinde-mi mâna într-a ta,
Să simt în mine plăcutul fior!

Îmbracă-mă cu flori,
Mirosul lor spre tine să mă poarte,
Numai tu poţi să-mi dăruieşti iubirea,
Chiar şi spusă în şoapte !

Îmi pare...

Îmi pare fiecare stea că străluceşte pentru mine,
Că fiecare rază de soare coboară pe pământ pentru a mă mângâia,
Că luna e plină în fiecare noapte pentru a-mi lumina calea,
Că tot ce mă-nconjoară e pentru a te vedea!

Îmi pare că izvorul curge cristalin,
Doar ca să-i sorb din apa rece,
Că muntele e falnic şi semeţ,
La fel ca tine însă, nu la fel pe lângă mine trece!

Aud un ţipat , tot mai tare,
E ţipătul de disperare al păsării rănite,
Ea caută un strop de alinarea,
Dar e tot mai departe...urcă spre creste printre nori rătăcite!

Câte...?

Unde se duc norii când cerul devine albastru precum marea?
Unde se pierde soarele când sărută zarea?
Unde îţi ascunzi sentimentele când dor?
Unde se pierde vulturul când pleacă în zbor?

Ce culoare are cerul în noapte?
Cum de se pierd în mine ale tale şoapte?
Ce se afla dincolo de iubire?
Cum putem ajunge la nemurire?

De câte ori să-ţi mai spun:"-te iubesc?"
Ce trebuie să fac să-ţi dovedesc?
Câte întrebări să îmi mai pun?
Ce crezi despre mine, sunt nebun?

Copilul...din mine!

Copilul din mine, s-a trezit în dimineaţă,
Îşi caută ziua de mâine, tăcută,
Doar gândul la ceea ce-a fost ieri,
Aduce în suflet, copilăria pierdută.

Copilul din mine , îşi cere dreptul la viaţă,
La vise ce doar odată le poţi trăi,
Atunci când totul e din puritate,
Când sufletul ţi-e limpede, în fiecare zi!

Copilul din mine, zâmbeşte,
El nu ştie de griji şi nevoi,
El vede soarele cald şi blând,
Nu simte tristeţea din ploi!

Copilul din mine, încă se joacă,
Cu vorbele scrise pe coli albe,
Cu trăirile ce azi îl îneacă,
Acum când tâmplele i-au devenit ...dalbe!

Copilul din mine, visează,
În ziua aceasta din vară,
Când câmpul miroase a fân cosit,
Iar fluturii dansează în liniştea de seară!

Alunec...

Alunec pe aripi de vânt,
În pustietatea clipelor pierdute,
În largul oceanului învolburat,
Printre stîncile muntilor ce ating norii într-o mângâiere, târzie!

Vibrez odată cu valurile ce ating în larg zarea,
Mă pierd în vântul ce suflă domol printre crengile copacilor,
Mă înalţ până la cer urcând sus, pe creasta muntelui,
Devin acelaşi suflet cald ce asteaptă un semn, să dea drumul pasiunii!

Mi-e iarăşi dor de tine!
Atâtea zile, îmi par ani,
Atâtea clipe îmi par decenii!
Încă aştept să te văd zâmbind, să-mi spui:"- mi-ai lipsit! "
În clipele de tăcere,gândul doare mai tare decât aşteptarea!

Alunec pe aripi de vânt,
Într-o aşteptare continuă,
Iar tu, vii doar în gând!

Suflet într-un trup

Mă desprind de trup,nu mă mai înţelege.
Eu vreau să merg mai departe,
El vrea să rămână undeva în trecut!
Îmi iau sufletul şi plec mai departe.
Rătăcesc prin lume stingher,
Trupul meu rămâne aşteptând un semn,
Dar eu, mă încăpăţânez să i-l dau!

La răsărit e o fărâmă de speranţă,
O iau cu mine la drum şi,
Mă îndrept spre apus unde, sper ca drumul meu ,
Să se fi sfârşit!

Zbor într-o împletire de gânduri,
Nu ştiu dacă e bine să îmi părăsesc trupul,
Dar el, nu reprezintă nimic.
Ce să faci cu un trup frumos, dacă sufletul ţi-e pustiu?
Mai privesc odată în spate şi...merg spre apus,
Încrezător!