Simplu...

 

Aripi vreau să dai clipelor rămase

Dar de bucurie să mai pui prin case,

Pașii-n rătăcire să găsească drumul

Să se risipească răul ca și fumul...

Grija să își poarte mersul unde-o vrea

Să nu se oprească iar la poarta mea

Am cărat poveri ce m-au gârbovit

Și-am trăit intens clipa ce-am primit...

 

Fără doar și poate, toate își au rostul,

Pelerina-n ploaie, ruga ca și postul,

Lacrima fierbinte ce-a trezit tăcerea,

Vorba cu blândețe când a gustat mierea...

 

Stupul de albine, trântorul din ea,

Lutul ce-a fost ars (fără să mai vrea),

Buturuga mică, carul răsturnat,

Trupul de furnică ce a tot cărat...

 

Moara ce se-nvârte, fagurii de miere,

Rugăciunea sfântă ce mi-a dat putere,

Inima-n genunchi și dospind a pâine,

Crezul de a fi astăzi, dar și mâine!

 

Cu visele la drum...

 

Am pus un pod de gânduri, în golul dintre noi

Și am lăsat copacii să-și sprijine coroana,

Din frunza lor crescută mi-or da chiar un altoi

Să-mi vindece tăcerea, iar uneori și rana...

 

Cu sufletul în palme, desculță, fluierând

Am alergat devreme să mă-ntâlnesc cu Vara,

Nu mai simțeam durerea ce mi-o striga un cui

Și nici oftatul traistei, când îmi căram povara!

 

Cu brațele de flori m-a prins ușor de umăr

Și-a înflorit cămașa pe care o purtam,

De fapt cred că plecasem din mine... Uite scara!

Pe crengi de bucurie, cu patos mă urcam.

 

Aș fi rămas copac sau spic pe câmpul ei,

Cu razele în plete și nopțile pe umăr,

În stelele aprinse să pun mereu idei

Și-apoi cu stoicism să-ncep să le și număr...

 

Dar podul mi se surpă și ceasul dă alarma,

E Toamnă! Mă trezesc... și frunzele adun

Între coperți de suflet închid iarăși o rană

Și plec cu traista mea și visele la drum...

 

Poemul iubirii

 

Scrie-mi un poem simplu de iubire,

Cu salcâmi în floare și fântâni de lemn,

Ciutura privirii să scape de sare,

Stelele aprinse în drum să-mi așterni!

 

Teii să-mi inunde inima de flori,

Roua să trezească zilele cernite,

Arșița tăcerii să treacă de nori,

Ploaia din priviri să nu ne irite...

 

Grijile mărunte să nu fure ceasul,

Polenul din gânduri să ne prindă glasul,

Să zidim vitralii din trăiri înalte,

Cămașa brodată cu bujori să salte!

 

Să nu dăm uitării spicul de frumos,

Când aprins în slove este glorios,

Porțile deschise spre cerul cu soare

Clipa primenită-n strai de sărbătoare!

 

Cerul din priviri

 

Hai, prinde-mă cu sfori de ultima redută,

Până şi cei din urmă vor fi învingători

Mai ţipă aşteptarea şi uneori e slută,

Dar vin să mă salveze în zori privighetori!

 

Deschid fereastra minţii în largul dimineţii

Să o inunde pacea, din raiul cel promis,

Această frumuseţe o cântă-n vers poeţii,

Iar pictorii o ţes pe pânza unui vis...

 

Prin triluri de viori mă-nalţă bucuria,

Iar lumea se trezeşte la viaţă uneori...

Cu toată frumuseţea mi-am decorat şi iia,

Privirile-şi întorc adesea trecători.

 

Hai, prinde-mă cu sfori de zmeul cel semeţ,

Ca visul meu să fie înalt şi îndrăzneţ

Să treacă chiar de vama acestor uneltiri,

Albastrul tot să-l pridem în cerul din priviri.

 

Am cerul...

 

Am inima-nfiptă în săbii de timp

Şi-n ciute nebune ce-şi caută iarba,

Tăcerea şi lutul prea grele le simt,

Când vântul îşi lasă în vie sudalma.

 

Am cerul scăldat de lacrima vremii

Când ploi muribunde mai spală noroi,

Aceste cărări şerpuiesc iluzorii,

Mirajul Morganei la capăt de noi...

 

Am paşii trecuţi prin lumi nevăzute

Şi arcul gândirii întins peste munţi,

Când flacăra arde în pieptul de carne,

Cuvinte senine croiesc iarăşi punţi.

 

Am mintea în rugă deschisă spre Tine,

Genunchiul plecat în câmpul de flori

Dă-mi pacea şi roua trimisă în zile,

Cu vestea de bine să mă împresori...