Poezii de Cosovan Gabriela Mariana

Toamna mea

Privind în urmă
La toamna care a trecut
Dar și-a lăsat amprenta
De frunze ruginite ,
În ochi răsar
Surâsuri neștiute decât
De  lună ,stele ,zori de zi

Și inima-mi nebună
De-atâtea amintiri
Cu gust de caramel.
Miroase a cerneală
Și a struguri
Și doruri vechi
Cernute-n așteptări.


Iubirea ca gaj

Am împrumutat doar câteva
Clipe de fericire de la tine
Și mi-ai luat gaj iubirea toată.
Când o strângi seara la piept ,
Inima mea se trezește și
Vrea să fugă la tine .
Mereu se împiedică de pragul nopții
Și se aruncă în genunchi
Cerșind și implorând lumina.
Și stau ,
Asemeni îngerului trist
Care mi te-a scos în cale dimineața
Plângând ...

Încă o toamnă

Mă trezesc la marginea curcubeului
La o palmă distanță de sufletul toamnei,
Răsărind ca un lujer
Din pântecul mamei Pământ.
Mă plimb printre culorile vii
Mustind a lumină divină
Și gust din dulceața dimineții târzii.
Îți aud vocea , iubite ,
Chemând artileria grea
A verii pierdute-ntre șoapte
Și trupuri scăldate în noapte
Și vise fără perdea.


Doar ochii tăi

În ochii tăi sclipesc apusurile toate
Și zorile ce s-au deschis din noapte
Ducând cu ele picuri de iubire.
Îmi plac cocorii și dealurile toate
Și munții abandonați .
Șoaptele pierdute în cicatrici uitate
Sub poarta neîncuiată a unui lung sărut...
În ochii tăi văd cerul ce valsează
Și rupe cu durere bucăți de dor .

Revenire

Trăiesc visul ce ne desparte ca o zbatere de aripi
În felii subțiri de curcubeu.
Pielea îmi tresare când îți picuri nostalgia
Pe arcușul fierbinte al cuvintelor de dor.
Buzele tale îmi desenează cercuri pe inimă
Și uneori provoacă furtuni neașteptate
Care mă îngenunchează la fel,de fiecare dată.
Tălpile îmi plutesc cu grijă
Peste pragul sufletului tău.
Mă aplec și-ți culeg visele cuibărite sub aripa gândului.
Le dau câte-un sărut pe creștet
Și le îndemn să zboare înapoi ,
Pe tărâmul de basm al iubirii dintre noi.
Străjerii se închină în fața lor cu multă îngăduință .

Zâmbetul tău

E ca o insulă scufundată
În ochii mei, zâmbetul tău șăgalnic.
Valuri de cuvinte nerostite încă
Se sparg în mii de gânduri
Ce așteaptă să fie inventate.
Într-un spațiu fără viitor
Îngenunchez sub Arborele Bodhi ,
La fel ca Buddha ,așteptând Iluminarea.

It’s true ?

Gândurile țipă rătăcite
Într-un roller coaster
Uimite de vocea ta.
E o nebunie pe sârmă
Din care nu înțeleg nimic
Și glasul meu se revoltă
Cu cuvinte fără înțeles
Grăbite să evadeze ,
Gâtuite de emoții mult prea fierbinți.
Încerc să cos timpul.
Mâinile îmi tremură asemeni
Clipelor prinse cu șnur de dantelă.
S-a lăsat o ceață groasă
Care-mi intră tiptil în inimă
Și –mi învelește visele.

Ai fost aici

În noaptea asta
Te-am lăsat să intri
În somnul meu.
Mi-ai mângâiat părul cu buzele,
Recunoscătoare pentru seninul frunții
Și mi-ai sărutat mâinile
Cu sclipirea din suflet.
Ochii ți s-au strecurat
În buzunarul inimii
Și s-au acoperit
Cu pleoapele unei luni
Prea pline și prea albe.
Am putut să descopăr
Uimită , ca un copil ,
Răspunsul la rugăciunile mele.
Brațele tale m-au înconjurat
Pline de grație și iubire
Și-am adormit așa ,
Căutându-ne unul altuia ,
Trupul însetat de dorință.
Zorile s-au furișat pe sub genele noastre
Și ne-au adus dimineața.

Pierduți între stele

Stele răsfirate pe degete
Ca inelele unei frumoase țigănci
Dansează în ochii tăi.
Poate nu știi dar noaptea
A împrumutat luna unui alt cer.
Ne-a lăsat singuri
Cu sufletele flămânde de lumină ,
Prinse unul de altul
Cu lacăte uriașe de timp.
Ne vorbim sporadic
Și apar răspunsuri
La întrebări nepuse vreodată .
Mii de fluturi se ridică din întuneric
Și-mi sărută tălpile.

Îngeri de foc

V-ați ridicat la cer
Cu aripi mute de uimire,
Ați renăscut din foc și fum
Și ați pornit spre veșnicie
Lăsând în urmă mame , tați ,
Surori sau frați  , soții sau soți ,
Copii îndurerați .
Spre cer se uită toți ...
Din lacrimi mute vă trimit
O rugă : Nu ne uitați !!!
Această zi de s-ar putea
S-o ștergem cu radiera ,
V-am ține strîns la piept
Și nu v-am mai da drumul.
Candele mii ard peste tot
Și marșuri de tăcere-au loc.
E-atât de greu să spui : Adio ...


Cu tine

În sângele meu clocotește
Liniștea ta
Nepamântească
Cețoasă
Și totuși caldă
Ca o pâine
Proaspăt scoasă din cuptor.
Șchiopătează luna ,
Când îmi zâmbești ,
Între stele.
Peste vise
Nu se așează praful.

De toamnă

Mi-am strâns amintirile
Împrăștiate de vântul toamnei.
Au frunze ruginii în păr
Și panglici de dantelă
Le împart imensitatea.
Nori pufoși , supărați
Că le-a venit rândul
Își scutură oasele de vată
Peste pleoapele după-amiezii.
Rânduri scrise și nescrise
Se îmbrățișează în pragul
Unei ierni grăbite
Să ne înghețe sufletele
Sau să le dea foc
În șeminee uriașe ,
Clădite din aburii unor iubiri
Ascunse între pliurile vieții.
Și an de an
Îmi strâng aceleași amintiri
Pierdute într-un anotimp
Care se tot întoarce ...


Mister

Fac parte din aceeași liniște .
Înțeleg că are două fețe
Ca cerul :
Una de lumină și una de întuneric.
A lui are ferestre spre nord
Și pereții smălțuiți  cu negru  abanos.
Ferestrele ei sunt la sudul iubirii ,
Soarele strălucește mereu
Și viața pulsează în verde
Chiar dacă toamna și-a adus
Frunze roșii pe spinarea
Unor fluturi obosiți de frig.
Arcușul inimii cântă sfios
Și nimeni nu-i aude vocea
Pentru că amândoi fac parte
Din aceeași liniște .

De o sută de ori

Te iubesc de o sută
De ori într-o zi .
Tot de atâtea ori
Te urăsc.
Sufletele noastre
Și-au dat întâlnire.
Al meu era supărat
Și nu s-a prezentat.
Când s-a hotărât
Să deschidă fereastra ,
Geamul tău tocmai
Se închisese .
Te iubesc de o sută
De ori într-o zi .
Tot de atâtea ori
Te urăsc.
Am hotărât să mă mut.
De acum înainte
Ferestrele noastre
Vor avea
Fusuri orare diferite.
Te-am iubit
De mai mult
De o sută de ori
Într-o zi
Dar niciodată
Nu vei ști.


Confuzie

Felii de suflet printre perdele.
Noaptea iși ia cu ea
Mirosul stelelor
Ce au avut curajul
Să-și scuture văpaia peste noi.
O ninsoare scurtă
Cade peste fereastra de chat
Și îmi diluează cafeaua.
Amuțesc ....
Liniștea e prea caldă
Și mă moleșește ...
Sunt bine....
Nu... cuvintele tale
Îmi aduc lacrimi în ochi
De fiecare dată.
Simt că se petrece o așteptare
Plină de fluturi albaștri
Ce se hrănesc cu mintea mea.
Sau poate cu inima.
Nu-mi dau seama încă.
Nu știu nici dacă să-ți răspund.
Ce rost are?
Amuțesc lângă  un emoticon.
Cred că l-ai lăsat din greșeală .
Întorc pagina .
Mă hotărăsc să-ți răspund.
Trimit plicul la o altă adresă.
Ba nu...
Mesajul a plecat spre tine .
Doar că nu era întrebarea ta...
Tu nu-ți mai pui demult
Întrebări despre mine.


Urme de noi...

Am urme de tine ,
Ai urme de mine.
Ursitoarele s-au jucat
Cu destinele noastre.
Noi doi am venit
Pe lume , cu urmele ,
Spre a ne recunoaște.
Nici o ploaie
Nu a reușit
Să le șteargă .
Nici un vânt
Nu le-a risipit.
Am urme de tine,
Ai urme de mine
Și ne căutăm
Chiar și în vis.
Nici întunericul
Nu a reușit
Să le ascundă .
Sufletele noastre
Stau îmbrățișate mereu
Ca pentru a-și recupera
Atingerile lipsă.
Cu orice  le acoperim ,
Urmele noastre se adulmecă
În toate anotimpurile
Și se regăsesc de fiecare dată.