Poezii de Cristian Ţîrlea

ZBOR
 

Îmi întristasem zâmbetul la plecarea-ţi.

Rochiţa ta, în vânt, zburda "pecurânduri."

Am lăcrimat aşa, un pic, de forma plânsului.

 

La lăsatul serii,

mi-am ascultat ştirile inimii...

Se spunea, acolo, că dor mi-e, deja.

 

Am adormit în speranţe, în vise...

În vise în ale căror învolburări

tu nu aveai voie să intri.

La adulmecatul zorilor mirosea în mine-a tine.

 

A-nceput, apoi, un timp tâmpit...

Tâmpla timpanului meu bătea

"tic-tac"-ul inimii tale.

Obsedant, obsecvios, obraznic de frumos.

Am pus tâmplă lângă tâmplă,

miros lângă miros şi

"tic-tac"-ul a devenit netimp.

 

În fine!

 

Realizam că nu exişti decât în vise...

Vise-premise, vise-promise-nepermise.

 

M-am trezit.

Mirosea a cafea.

Mi-am pus în nări nesaţul...

-Trebuie că e iubita mea-

 

- Cum te cheamă? te-a întrebat mulţumescu-mi.

"- Zbor de zeamă" fu răspunsul ochilor tăi sărut.

 

Da. Ştiam.

O zeamă de iubire,

vremelnică-nevremuită-neasemuită.

 

- De ce plângi?

"- Pentru că nu exist decât în visele-ţi."

 

 

DE DINCOLO

 

Îmi trebuiesc cuvinte dulci, calde, îmbrăţiătoare,

de dincolo de dicţionar.

Cuvintelor, turnaţi-mi miere-n fraze!

Vreau să pot vorbi de ea cum o merită.

 

Să-i spun...

"Te iubesc!", strângându-vă-n şoapte.

Lăsaţi-vă, cuvinte, fierea!

V-aştept cu mare nerăbdare,

cu mare ignoranţă, cu mare grijă.

 

Veniţi,

pentru că vreau

să-mi povestesc...mama!

 

 

FRICA

mie !

 

Motto:

”La mort de la vie?

Pourquoi pas la naissance d’une mort?”

Moartea vieţii?

De ce nu naşterea unei morţi?

 

 

Mi-e frică de zi...

Dorm visări.

 

Mi-e frică de noapte...

Veghez pentru ca ziua,

de care mi-e frică, vină.

 

Mi-e frică de femeie...

Mă însor cu libertatea.

Fac ce vreau.

Ea?

Mă imită.

 

Mi-e frică de bărbat...

Îl salut ca prieten,

într-o bună zi îmi va fi frate.

 

Mi-e frică de mine...

Mă deghizez pentru totdeauna...

Dorit şi inutil,

obositor şi indispensabil,

seducător şi frivol,

glumeţ şi ridicol.

Acestea...prea mult sau nu destul.

 

Totul depinde de oglindă,

de care îmi este, evident, frică.

 

Oglinda sunteţi voi!

 

Mă ascund

şi este mult timp

de când nu mă regăsesc...

 

Şi-mi este atât de frică!

 

 

ARS POETICA -1-

din ciclul: Zburd cuvinte

 

Motto:

Nicicând nu am visat

un ibric cu urme de vărsat.

 

 

De ce nu-mi spui “dragă”?

Şi becul începuse plânsul.

 

Prea târziu.

Totul ruinase.

Păcat!

 

Am avut revelaţia

când noaptea cădea

cu zgomote furibunde.

 

Prea târziu.

Plecase.

 

Te-ai trezit

când trebuia

să-mi dai banii pentru lapte.

 

Prea târziu.

Se terminase.

 

Am încercat să-ţi simt o adiere,

dar becul încă mai sughiţa

de atâta plâns.

 

Exact în clipa

în care îmi spuneai

cât de mult te iubesc,

la alimentară

debarcau tacâmuri de pui

bolnavi psihic.

 

Te-ai inhibat...

“- Mie nu-mi plac

tacâmurile neargintate!”

 

 

Morala:

Laptele se acrise,

din cauza ibricului

cu urme de vărsat.

În noaptea aceea

nu am mai mâncat.

 

 

DRAGĂ DOMNIŞOARĂ

 

Motto:

"Dumnezeul meu, gândesc dacă

nu reușesc să mă abțin,

fă ca ea să fie, deja, departe...

Evident că nu sunt perfect."

 

 

Eşti, mai mult, a mea cum nici-una fu.

Eşti cartea mea preferată.

Eşti trilul cel mai îmbătător.

Eşti frigiderul în deșert.

Eşti căldura în igloo.

Eşti ca pielea unei virgine flori.

Eşti o partidă de fotbal câştigată.

Eşti ale mele lacrimi.

Eşti bucuria mea.

 

Mulţumesc lui Dumnezeu!

 

Eşti...

 

 

DEONTOLOGIE

 

Prima zi am creat mama

şi i-am dat chipul soţiei.

 

A doua zi am creat tata

şi i-am dat chipul rivalului.

 

A treia zi am creat pe celălalt

şi i-am dat chipul prietenului.

 

A patra zi am creat iubirea

şi i-am dat chipul urii.

 

A cincea zi am creat pe Eu

şi i-am dat chipul lui Tu.

 

A şasea zi am creat un copil

şi i-am dat chipul miracolului.

 

A şaptea zi am creat o literă

şi i-am dat chipul unui poem.

 

A opta zi am creat muzica

şi i-am dat chipul bucuriei.

 

A noua zi am creat timpul

şi i-am dat chipul uitării.

 

A zecea zi am creat lumina

şi i-am dat chipul școlii.

 

A unsprezecea zi am creat întrebarea

şi i-am dat chipul ignoranţei.

 

 

 

TITLU

 

Tocmai îmi îmbrobodeam amintiri,

taman venisei la cina cea fără nici-o taină,

de-abia îmi încăierasem

tandreţea cu plânsu'-râsu'

când,

deodată,

pe nespoveditelea,

Dumnezeu a început să existe.

 

La început

şi până la sfârşit

nu-mi sperau ochii...

 

Ce frumoasă erai

Auroră Boreală!

 

Unde mi-ai fost?

 

Credeam,

îndoindu-mă,

că-s prost.

 

Lacrima-mi am trimis-o la locul ei.

N-aveam timp de subterfugii futile.

 

Voiam să-ţi admir inexistenţa.

 

Mi-ai tot şuşotit

cât de "nuştiucum" eşti…

Am cugetat.

Măi,

tre' să fie-adevărat,

de nu,

e chiar păcat!

 

Străvezi livezi,

cum vezi şi crezi,

dezmierzi şi-mi pierzi nelocu'.

Arde-l-ar focu'!

 

Începui a-mi nefredona ceva.

Ce încântătoare tăcere!

 

Mi-am adormit visul pe sănu-ţi stâng

ca să-l gelozesc pe dreptu'.

 

M-am trezit.

 

Of!

Crezut-am c-am murit.

 

 

BEAU DE L' AIR

 

Trec îngeri.

Omul tace.

 

Plânge, contemporaneitatea, două vieţi.

 

Un secol amputat.

 

Lacrimi, mirosind a tei,

dezmiardă florile răului

la o aruncătură de...

geniu.

 

 

- Poezie înfrăţire româno-franceză -

Mihai Eminescu - Charles Pierre Baudelaire

 

 

 

SCRISOARE-N AŞTEPTARE

 

Scrisori am depănat, depuis toujours,

prea moi, în trenul sorţii

şi le-am scăldat în vorbe de amour

jurând nefrica morţii.

 

Le-am început, un peu, polies,

cu "Dragă X", mais toutes

s-au încheiat, aşa, transies,

în vise "coûte que coûte."

 

Et comme personne nu răspundea

în lumea asta grande,

j'ai cru că este vina mea...

Eu nu vorbesc în spargă.

 

Un peu plus tard, cutia mea,

obeză de mesaje...

"- C'est très bien, Domniţa mea,

de mâine vei fi sage!"

 

Alors, si c'est aşa

am spart la boîte.

Eu nu sunt comme ci, comme ça...

Sunt mamă adéquate!