Poezii de Cristian Ţîrlea

CLIȘEU DE ZEU


Motto:
Nici, măcar, nu te-am visat
când, singură, eu stam în beznă...
Oh, Zeu cu chip adevărat,
ce m-ai sculptat din gleznă-n gleznă!

Am redeschis un album și
odată cu el,
rănile,
amintirile,
durerile.

Pe prima pagină aveam un clișeu.
Pe a două pagină aveam un clișeu.
Un clișeu de Zeu îmi era averea.

Niciodată nu l-am văzut cu-adevărat,
dar
l-am simțit,
l-am sărutat,
l-am mângâiat.

S-a petrecut ceva ciudat...
M-am transformat în statuetă,
cu riscul de-a fi jucată la ruletă.

Oh, Zeu nebun, de te-am pierdut, întoarce-te!
Altundeva ești un nevrut.
Întoarce-te chiar de va fi un sentiment razant...
răspunsuri și-ntrebări ce cad pe cant!

Zeu fără nume și sihastru,
mi-ar fi, lângă tine, cerul albastru.

De-ai fost intrat, cândva, de ce-ai ieșit,
Zeu împietrit, din sufletu-mi împătimit?

Te vreau pe tine și un pat!
Cu ce-am greșit?
De ce-am ratat?

În genunchi voi sta mereu
implorându-ți neplecarea.

Închină-ți steaua,
și tu să te închini în fața statuetei în bikini!

Alungă gândul ce duce la eșec !
Am poftă de-altceva...
să zicem d'un fursec!

Clișeu de Zeu, sihastru-albastru,
un pat ratat și-o gleznă-n beznă...

Nicicând nu am râvnit un Zeu cu-adevărat și, totuși,
l-am simțit,
l-am sărutat,
l-am mângâiat.

Nu-mi spuneți că visez sau c-a plecat!

N-am să vă cred.
N-am să vă cred căci Zeul meu,
cel nevisat, nu-i laș.

Nu-l acuzați!
Greșeala lui nu-i un păcat.

Oh, Zeul meu,
eu știu că m-ai iertat!

EU, SALCIA


Sintetice verbe auxiliare...
A iubi.

A fi.
A dori.

A avea.
A ști.
A muri.

Când voi fi, eu, natural...
La mal, muri-voi, dorind iubirea
ce știe că sinteticul
mi-este indispensabil
pentru a-mi minți
pleoapele grele de nimicuri,
pleoștite,
din născare umede.

Lângă copac...
- Copacul normal, tăcut și verde -
m-am oțărât.

Mă pot certa, singur fiind?

Eu, salcia,
plângeam.
Plângeam ca prostu'.

Am plâns ce-am plâns și...
M-am invitat la dans.

De-atunci plâng dansând...
Dansez plângând.

OBSESIE

Eu?

Da!

Eu scriu de tine, cu tine,

de când nu te-ai nascut.

Acum, că eşti "mare vedetă"

în concertul lacrimilor mele,

ai grijă să nu te-neci,

să nu aluneci când petreci!

Timpul spune...

"Ce-a fost asta?"

Ridiculizează seara dinainte,

plecato, desfrânato!

Ai căzut, totuşi, peste mine,

minunato!

Hai!

Mai stai un pic!

Mi-e greu să mă ridic

la nivelul dragostei

ce ţi-aş fi putut purta,

frumoasa mea.

ASCULTAŢI !

Am, încă, lucruri de spus.

Nu sunt complet mort.

Făceţi-mi plăcere, în a voastră nedreptate,

şi acceptaţi să ascultaţi mai răul !

Nu sunt un brav băiat.

Nu sunt, încă, un tată,

dar promit că felul meu

de a spune lucrurile, nu este uşor.

Nu aveam decât o singură dorinţă...Să iubesc.

Voi m-aţi pus în încurcătură,

cerându-mi să iubesc orice,

pe când eu voiam doar o dată.

Şi au fost fete superbe,

pe care le-am scăpat ca un prost

şi, acum, ele sunt mame

şi eu sunt, doar, un mic ratat.

Sunt bătrân sau, încă, tânăr,

dar nu ştiu, cu adevărat nu ştiu,

cum este să ai un înger

în braţe.

DEZECHILIBRAŢII

Suntem...

Doi naufragiaţi pe-un buştean prea lung

pentru a ne găsi, simultan,

centrul de greutate al supravieţuirii.

Când eşti tu prea departe de el sunt eu prea aproape

şi invers.

Hai, amândoi, de la capete, în acelaşi timp

şi-n aceeaşi direcţie dar în sens contrar,

sincronizându-ne mişcările şi frânând oportun

pentru ca nu cumva să ne contopim, iubito!

Nu de alta dar mai e mult pân' la ţărm

şi-aş vrea s-ajungem împreună.

Nu contează în ce ordine...

Dar teferi şi capabili de un nou naufragiu,

de o nouă incursiune în apele

nechibzuinţei,

ale speranţelor,

incertitudinilor,

dilemelor şi paradilemelor,

din care să ieşim mereu pregătiţi.

Vrei?

Hai!

COPIL MARE

Credeam plaja, doar, a mea.

Ieşisem să usuc ceva plâns.

"-Tati, mi-a fost dor de tine!"

Mi se căţără în braţe,

greu de lacrimi.

O copilă "ninsă"

se apropie,

ochi sărutând tristeţi...

"-Tatăl lui

se aşeza în "lotus"

ca dumneavoastră.

Să nu-i spuneţi,

e prea fericit!"

A doua zi,

pe plajă,

la vânturat amar...

"-Ştiu că nu eşti tati,

dar să nu-i spui

e prea supărată!

Ia-o de mână!

Recită-i "Floare albastră"

fără ultimul vers!"

Am revăzut-o după ani

cu un domn la braţ.

Acesta s-a întors...

"-Tati?"

-Nu, fiule.

Totul e speranţă-n lume!