Poezii de Cristina Creţu

Am strâns în ochi bucăţi de soare

Mă iartă, întindere albastră,
Cu ochii, am încercat să-ţi fur,
Seninul tău, de la fereastră,
Când nu am mai putut să-ndur.

Şi, ca şi noi în limpezime,
Am strâns în ei bucăţi de soare,
Fii bună, întindere cu mine,

În viaţă, sunt o călătoare.

Bocet

Şi ai să zbori tu, lume,
ca pasărea măiastră,
ai să te înalţi sfios, apoi cu-avânt,
oglinda din cer clară,
imensa sa fereastră,
are să îţi fie un uitat mormânt...

Te plâng astăzi, lume,
cât mai am o gură,
cât firul inimii 
îmi stă întins şi drept,
acum, când scriu, simt o arsură,
poemu'-i lacrima ce-o port în piept.

Când ai plecat

În ziua aceea, oamenii
erau umbre prelungi
în apa de pe caldarâm.

Eu însămi eram lacrimă
dintr-un ochi
de pe alt tărâm.

Ţipa singurătatea, 
o pasăre uriaşă şi oarbă.
Priveam oraşul şi oamenii
cum se lasă prinşi în ghearele ei,
căzând neputincioşi
în inima tăcerii.

În ziua aceea…

Cântec părăsit

M-ai ocolit pân’ m-ai lovit
Ca grindina în seri de vară,
Azi sufletul îmi stă să moară
De-atâta plâns, de neiubit.
În morile ce le-am vânat
Răsună acum un cântec trist,
Eu nu-l aud, nu mai exist,
Doar zbor pe-un cal înaripat,
Cu inima în nori şi-n vânt,
Mai sus de tine, de pământ…

Cu ochi de vânt

Ah, vântul stăruie în grădină,
Mi-aduce amintiri din trecut
Şi în urletul lui abătut,
Peste casă s-aşază lumină.

În grădină doar vântul mai este,
Toţi au plecat precum fumul,
Nedesluşit le-a fost drumul,
Cu ochi de vânt, privesc ce nu este…

Dacă priveşti cu-ntristare

Uitarea e şi ea o rugină
A inimii, când nu mai iubeşti,
Când zale sure îţi îmbracă
Pieptul robit – o umbră eşti.
Şi dacă priveşti cu-ntristare
Mereu apusa ta iubire,
Nu mai găseşti leac în uitare,
Doar moartea e o izbăvire.

Epitaf

Acest poem e-o lespede, o stâncă
Sub care zac – un flutur adormit,
Ce a zburat doar cât a fost iubit
Şi-a coborât apoi în pace-adâncă.

În Bellu

Azi a venit toamna. O văd prin cimitir,

Văd jerbe aurii cum pune pe morminte,

Un Recviem răzbate , iar frunzele-n delir

Mi se adună-n suflet, în ochi şi în cuvinte…

Nervuri şi oase, cernându-şi risipirea,

Cuvinte-n veci de-adio sub palid trandafir,

O, ce dureroasă este amintirea

În toamna ca o moarte trecând prin cimitir!

În zare frumuseţi te-aşteaptă

În zare frumuseţi te-aşteaptă,
Dar niciodată nu ai pleca,
Cum ai lăsa sub luna rece
Tot jarul tău, iubirea ta?

Visezi, neţărmurit ţi-e visul,
Tremurător cum cântecul,
Iubirea-ţi plămădeşte-abisul
În care te cufunzi cu-ncetul.

Şi de va fi să mori vreodată,
Un vis rămâne viaţa ta,
Iubirea-i cheia de la poartă,
E tot ce laşi în urma ta…

Muza

Pe tot cuprinsul nopţii şi în tihnă,
Cu ochi tremurători vine spre mine,
E o muză ca un înger de lumină
Şi fuge, dac-o-ntreb de unde vine.
Cu aripa-i măiastră umblă-n creier,
O lacrimă arzândă-i tot ce scriu,
Afară, în grădină, e un greier,
Mă bucur că-l aud, că e pustiu…