Poezii de Maria Ciobotariu

Gingașa căprioară

 

Mi-a apărut în vis o căprioară

privea spre stânca

 încremenită a zării

 în ochi îi ardea flacăra însingurării

 simțea cum zările se deschid

sub un văzduh arid, ars de soare

 o frică grea o cuprindea

 secundă din platonicul destin

 mă opresc când vânturile bat

și trec în zbor albastre păsări

 în sfârșitul trist de toamnă

parcă ar fi o altă lume

 un alt hotar de anotimp

 între acel azi și acel ieri,

 miraculoasă asemănare

 întind mâinile și cuprind

 gingașa căprioară,

o frumusețe uimitoare...

 îmi amintesc de nerostita copilărie

 ascunsă între ani

 la-nceput părea o veșnicie

 dar va rămâne iubire nesfârșită.

 

Popasul gândului

 

Nici nu ştii cât dor

cuvintele tale

din prea puţinul

pe care-l avem

în lumea cu drumuri

deschise

spre zborul pescăruşilor

primăvara este acolo...

printre fulgii ce cad

în albul zilei

mergem pe valul vieţii

unde furtunile dispar

bucuriile ne învelesc

în file de poveste.

Să dăm contur urmelor

prin fiorul întâlnirii

să ascultăm muzica inimii

va dăinui în timp

o veşnicie -ntreagă

popasul gândului tău.

 

Mi-e dor...

 

Clipa cu tine

aducătoare de ploi

acoperă timpul

cu roua fericirii

aripă de vânt şi cântec

născută din iubire

miraj al existenţei

făclie - aprinsă

păstrată-n dorinţa

din zâmbet şi lacrimă

muguri de lumină-n

orice anotimp

vocea ta vibrează

în ochii nopţii tărzii

fiorul albastru

din raza dimineţii

sărut topit în cuvinte

pe foaia alba

a începutului de vers.

Mi-e dor de mâinile tale

fierbinţi ce cuprind cerul

şi mângâie stele...

 

A  fost un vis

 

Mereu mă -ntorc la tine

tresar, când vântul

mă -nfioară

şi ploaia caldă

sărută paşii tăi.

Absorb culorile curcubeului

în încercarea

de a te regăsi

privesc în oglinda timpului

gust durerea dorului

aştept să mă vindec

de tine.

Valul greu al uitării

acoperă marea

nu vom străbate niciodată

depărtarea de gânduri

păstrez totul pur

tu, ai rămas acolo...

ochii mei lăcrimează

în surâsul dimineţii.

A fost un vis !

 

Lumina timpului

 

Am trecut iarăşi

pe aleea soarelui

o clipa să privesc...

un vânt uşor mi-a amintit

primăvara dorului de tine

a mai trecut un an

din viaţa mea

şi alţii vor trece

în jocul timpului

o taină neştiută

stăpâneşte pretutindeni

luminii existente

în floarea vieţii noastre

valuri de zăpezi

mantie cerească

acoperă munţii

opreşte drumul depărtării

izvoarele suspină

sub ridurile frunţii

îmbraţisez în astre celeşti

nopţi cu lună plină

de aşteptare.

 

Trandafirul uitării

 

Când umbra se revarsă în ape

cuprinde apusuri

şi urmele paşilor adânci

nisipuri albe rămân

după valuri

ştergând visul iubirii de ieri

marea absoarbe şiraguri

de lacrimi din clipele despărţirii

se simte răceala

gustului de sare din ochii tăi

suntem turnuri vii

înălţate spre cer

din ape limpezi

ducem pe frunte

coroana vieţii

cu zâmbet inocent de copil

am învăţat să fiu focul din apă

să respir odiseea răsăritului

din simfonia brizei

a rămas pe plajă...

trandafirul uitării

fiorul unui vulcan

din craterul stins.

 

În lipsa ta...

 

Plouă cu lacrimi de dor

pe-o aripă de soare

cristale albe

se preling pe pleoape

tăcute şi înmiresmate

cerul este mai aproape

stropii sărută pământul

ca un ecou desăvârşit

iubirea pare un curcubeu

în febra de gânduri

absorb cu sete

foşnetul şoaptelor

sub coroana

teiului înflorit

respir clipele în lipsa ta

iubiri pierdute în ploi...

 

O singură întâmplare

 

Rătăcesc uneori

prin labirintul amintirilor

zăresc cărări neumblate

acoperite de flori,

ecoul chemării

peste firele timpului...

mă înconjoară

aripi nevăzute

din zborul fluturilor de mătase

ochii îmi zâmbesc

la întâlnirea soarelui

parfumul teiului înflorit

se revarsă în apa de izvor

cuvintele au rămas

umbre mereu tinere

păstrate în memoria

singurătăţii

mă simt îndrăgostită

sub cel mai înalt cer

o singură-ntâmplare

a destinului

la poarta descătuşării tale.

 

Nostalgie

 

Se clatină norii,

în tăcerea ochilor albaştri

pleoape îngreunate se deschid

lumina se strecoară printre gene

cu parfum de toamnă,

despărţind depărtările şi lacrimile

ţes o potecă în dorul înalt

paşii timpului

răscolesc în liniştea nopţii

rădăcinile ţin în loc pământul

sub razele lunii

din cuibul zâmbetului

se nasc iubiri nemăsurate.

 

O singură viață

 

Ard mereu

pe cerul nopţii

stelele, făclii nestinse

păstrează căldura

în mătasea zilei

începutul de lume

în culorile curcubeului

unde se naşte

o singură viaţă

pentru fiecare

timpul desenează

figuri geometrice

pe chip

căutând izvorul cântecului

împletind cununi

din razele soarelui,

în plânsul viorii

se ascund

clipele de tăcere

din dansul lumii.

ne vechează puterea

Universului.

 

Pașii pierduți

 

Sculptez gheaţa

din inima ta

cu flori de iubire

târzie

cad din ochi

cascade de scântei

pe rochia de mătase

cu dor flămând

te-am căutat

în cântecul viorii

pe aripă de vis

care învinge

tu eşti un ţărm

ce linişteşte marea

când valuri de furtună

o risipesc

paşii pierduţi

puţin se mai zăresc

la poarta minţii.

 

Cuvinte și gânduri

 

 Plouă...

din ochii nopții,

 o lacrimă de stea

 se așează pe gene

 acoperind visele frânte

 în matricea timpului

 s-au impregnat clipe create

 sub semnul întrebării...

 în pleoapele grele de gânduri

 se așterne liniștea

 picăturile neîncrederii

 au curs încet pe pământ

 îmbrățișez prezentul cu iertare

 într-un univers pictat cu rouă

cuvintele se aștern

 sub condeiul timpului

 savurând ritualul toamnei

 ele știu să aline,

 luminând viața și sensul...

 primesc fiecare zi

 cu brațele deschise.