Poezii de Doina Bezea

Oraşul vieţii

Merg prin oraşul vieţii
unde,unele străzi
sunt deja moarte.
aveau nume de
sentimente...
santinelele fac de veghe
la capătul fiecărei uşi,
de frică,ca nu cumva
să,iasă vreun înger.

o cioară ciocăneşte
speriată,un număr
din beton,de parcă,
şi-ar fi îngropat
morţii,sub călcâie.
celibatar,vântul se
leagănă prin sufletul
felinarelor plânse,
aprinse de către
vreun muritor,
roua s-a aşezat la
căpătâiul frunzelor
stinse,ca un bocet
muribund.
În oraşul vieţii
curcubeul şi-a
lăsat veselia la
porţile întunericului.
aplecaţi peste-o floare
doi bondari îşi trăiesc
ultima suflare,
într-un potir
cufundat în nectar.
fluturii zboară
amestecaţi prin
petale de aer,
în incantaţiile
îngerilor,care îi
aşteaptă să le ia aripile...
În oraşul vieţii
casele şi-au îngropat
sufletele-n ziduri.
seară de seară,
lumina lor lustruieşte
pe geamuri,apusuri
descătuşate de carne.
În oraşul vieţii
anotimpurile trăiesc
în amintirile insectelor.
viaţa îşi aşteaptă
sentinţa,la capătul
unui vis condamnat
la moarte!

Trăieşte-mă!

Trăieşte-mă noaptea
iubindu-mă-n vis,
ascunde-mi-te-n sânge
ca să te gust cu trupul,
şi o umbră de respir
pe-o geană de abis,
să pună-n zeghe dorul,
să nu-l mai văd cum plânge!

Trăieşte-mă frumos,
atinge-mă în suflet,
şi lasă-mi mângâierea,
să te răsfeţe lin,
îmbracă-mă cu vorbe,
şi-ascunde-mă-ntr-un urlet,
să nu mai plângă dorul,
la noi,doi,în destin!

Destin mut

Se-ascund azi anii
prin tuleii vieţii,
târând destinul
scrijelit prin cărţi,
doar demnitatea-mi
râde-n faţa sorţii,
cu preambulul meu
aplaudat de toţi!
Am măsluit intrări
în suflet de poeme,
descântec am făcut
prin nemuriri de lut,
cu rugi am prins eternul,
pe armonii de vreme,
să nu îi crească aripi,
destinului meu mut!

Se-aude...

Se-aude...
Simţi cum suspină
letargic iubirea
la capăt de gând?
ciorchine de-amaruri
fără de vină
şi-au ţesut mirajul,
pe sub păru-mi cărunt.
Se-aude,foşnind
ca un pas de gazelă,
cotropitoare,
fărâme de dor,
nisipul din ochi
prelins pe-o dantelă,
minţind pe la toţi,
că e doar un deochi.
Se-aude cum doare
iubirea prin noapte,
căscând nesfârşiri
fără vise şi-amor,
răsuciri de pumnal
într-o inimă stearpă,
unde vin dimineţi,
fără capăt de zbor!

Simt...

Simt,cum gerul a adormit
peste geana-ţi apusă,
trec secunde grăbite
printre frunze şi ploi,
eu ascund în batistă
umbra ta nerăpusă,
şi,înnod dimineţi în
apusul din noi.

Simt,cum sufletu-ţi tace,
desenând amintiri,
ochiul lunii se-nchide
în tristeţi de absint,
mai adulmec iubirea când,
prin gând mă răsfiri,
mai ascund trista toamnă
când sub gene o...simt!

Tremur

Mergeam în spatele
incertitudinilor altora,
ca o şoaptă de val,
umbra mea îşi
ascundea tremurul,
după nşte frunze,
mă oprise un felinar
la capătul unui tunel,
săpat de gâze,
îmi uitasem identitatea
nenăscută-n spital!

Vântul

Sculptez poveşti pe
chipul tău de lut,
în părul tău
aşez o primăvară,
înşeuez o dragoste
de cuc,
şi-aştept să mă trăieşti,
în nemuriri de vară.

Te uiţi mirat prin
şoapte reci de frunze,
secundele-ţi îngălbenesc
pe chip,
şi,ca un vânt turbat,
eu mi te-aşez pe buze,
şi mă topesc în
urme de...nisip!

Iluzie

Se scurge lacrima
urlând,a disperare,
dintr-un copac
purtând aripi
de sfânt,şi,îşi
topeşte lin,
lumina-ntr-o
visare,să nu
mai simtă
mama,cum e
să doar-un chin!

Lumina din far

Făcuseşi un nod
la picioarele mele,
ţi-era prea frică
să pleci,
nu vroiai să dispar,
o iederă croşeta
osemintele-mi
pe sub stele,
să nu te-ntristezi,
sunt lumina din far!

Dor pierdut

Aseară,a-nceput
din nou să cearnă,
aceeaşi iarnă
ce-a durut,
de câte ori am
strâns la piept,
în taină,un dor
ce nopţi la rând
m-a nins,tăcut.
Iarnă tăcută
freamăt de bucurii,
ai strâns la piept,
inimi făclii,pe mine
nici nu mai văzut,
cum plâng topit
un dor pierdut!
Tu baţi la geam
durut,ca o iertare,
acum,încerci să
mă alini tăcut,
mă sting cu gândul
trist,într-o-nserare,
şi şterg ninsori,
pe dorul meu
...de lut!