După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Poezii de Doina Rândunica Anton
- Detalii
- Scris de: Doina Rândunica Anton
- Categorie: Poezie
- Accesări: 2
TAJ MAHALDe vorbă,vrei să stăm aici,
Pe treptele de lemn ale căsuţei?
O casă oarecare,cu lună
Şi cu soare,
O casă unde sub streşini
Stă vântul şi ascultă
Cum vara îmblânzeşte rândunici?
O casă cu zorele Ce-n fiecare noapte
Îşi mână clopoţeii
Ca mânjii,
Printre stele?
Ai vrea să stăm de vorbă
Ţinându-ne în palme inima,
Ca pe un fruct prea dulce
De prea copt?
Aici pe treptele ce dintr-odată
Nici urcă,nici coboară?
Aici unde şi umbra vibrează împlinită
Ca rotunjimile dintr-o vioară?
Te rog doar azi,
Când timpul se ascunde
În spatele căsuţei de pe deal,
Ai vrea să ne-aşezăm,
Întâia oară,
Pe treptele acestui Taj Mahal?
ŞI APOI?
Te simt undeva între omoplaţi
Ca pe o aripă neterminată
Şi nu îmi amintesc să fi cerut aripi.
Am cerut doar un bărbat bun să mă iubească.
Nu înţeleg de ce atâta chin
Pentru o aripă?
Pe cealaltă nici nu aş mai şti
Să mi-o pun la loc.
De fapt nici nu mai ştiu unde e.
O vreme dormeam pe ea,
Atunci când avea doar puf.
Apoi ,când penele erau zdravene,
Am ascuns-o în bibliotecă.
Cărţile au potopit-o cu totul.
Eu am cerut doar un bărbat
Care să mă iubească aşa nebună
Cum sunt.
Am auzit că şi atunci când faci un preinfarct
Ai o jenă dureroasă între omoplaţi,
Dar eu ştiu că eşti tu,
Cu aripa ta care musai vrea să iasă afară.
Mă voi privi în oglindă
Şi voi tăia cu grijă o deschizătură
Cât pentru o bucată senină de cer.
Şi apoi?
LASĂ!
Lasă pe masă cartea de ieri!
Te va vedea doar păianjenul trist
Cu ochii înlăcrimaţi va înainta
Pe cuvintele deja spulberate
De încrâncenate furtuni.
Cu picioare de mătase va pipăi
Înţelesurile de atunci.
O rază va face semnul crucii
Pe spatele lui blând.
Eu voi pune pe raftul de sus
Ultimul aşternut uscat în gerul
Unei nopţi de iarnă.
Dacă treci,lasă pe masă
Cartea de ieri!
DESIGUR
Desigur încerc să las frunza să plece,
Prin unghere de aer înlesnind un amurg,
Să intre cocorii sub unghia rece
A celui din urmă senin Demiurg .
De parcă mi-e toamna în piept o răscruce
De unde aleg între rugină şi jar,
De unde o vreme tristeţea s-ar duce
Să-şi pună-n tablouri obrazul de var.
Să-şi lase din straie,să-şi lase din vină
Pe maluri, pe poduri, pe umbre de deal,
Să scoată din mine aceeaşi lumină
Ce ninge în inima ei de cristal.
Desigur încerc să las totul să plece:
Frunzişul cu fluturi,cocorii ce curg,
Dar spune-mi,anume, mie când îmi va trece
De dor de iubire ,străin Demiurg?
ERAM
Îmi amintesc de tine:
Erai atât de tânăr
Încât lumina îţi umbla prin sânge
Ca vântul pe uliţa satului
Şi nu se sătura.
Îmi amintesc de mine:
Eram o trestie mirată
De prima spovedanie.
Aveam o umbră scuturată de râsul
Care le crede pe toate.
Aveai degete lungi, pline de seva
Unei interminabile veri.
Îmi amintesc de vremea aceea :
Era atât de generoasă
Încât rupea din noi
Şi dădea tuturor
Câte o bucată de dragoste.
Nu trebuie să întorci capul!
Pe crucea sufletului odihnesc acum
Doar porumbei.
DUREREA
S-au aşezat degetele toamnei între noi
Ca nişte stoluri răzvrătite.
Fiecare duce o veste
Culeasă de pe vapoarele unde
Se odihnesc rândunici.
Dimineaţa devreme
Marinarii le-au alungat cu furtunul
Strivindu-le sub apa de mare.
Aşa e durerea:
Şuieră vântul
Aşa e durerea:
Îngână ploaia
Aşa e durerea:
Strigă tăcerea din inima
Strivită sub degetele toamnei,
Până când arţarii din preajma ferestrei tale
Sângerează cuminţi.
MULT MAI DEPARTE
Când tulburându-ne prin sânge
Ne trec furtuni de constelaţii,
În braţe ne-ndeajuns ne-am strânge
Dar ca iubiţii,nu ca fraţii
Ca cei pierduţi din strălucirea
Ce făurea livezi în Cer,
Flămânzi de-aproape şi de-aiurea
De miezul unui nou mister
Ne-am strânge tare-n nebunia
Sărutului de neiertat,
Iar norii i-ar purta făclia
Mult mai departe de înalt
Când ne vom tulbura de toate
Ce-n lume nu s-au zămislit,
Ni se va da în dar o noapte
Să inventăm un răsărit
1 NOIEMBRIE
O adiere ne îngână numele mic
Pe care ne strigă mama
Sub frunze iarba îşi ascultă inima
Şi pune deoparte din ea
Cât pentru a încuraja
O căprioară .
Treze stau pietrele şi încălzesc
Durerile rătăcite,
Iubindu-le cu nesaţ.
Atât de tremurătoare e zarea
Care le numără mereu
Şi mereu numărătoarea îi iese cu plus.
Străzile stau aplecate pe umbre
Ca nişte balerine ieşite
La cerşit.
Oamenii întind braţele
Ca să atingă cerul
Fără să observe cât de sfâşiaţi sunt
De neîncredere.
O adiere e fiecare aducere aminte
A celei mai frumoase clipe
Care nu mai poate opri
Zidurile,
Să nu cadă.
SIMPLU
Credulă sunt şi mă închin stelelor,
Mătăsurilor verzi,
Vântului înmiresmat de zăpezi,
Cuvintelor tale
Legate de noapte cu noduri
Făuritoare
Soarelui ce umblă pe ape
Ca o inimă mare
Credulă sunt şi îmi prind în păr
Crinul care împarte lumina
Atât de simplu încât
E mereu sărbătoare.
STRIGĂ-MĂ!
Doar ai curaj şi strigă-mă!
Mă voi desprinde de pe retina dimineţii
Ca un stol cald .
Nici o oglindă nu se va roti
După durerea care caută loc.
Voi trece prin strigătul tău
Ca o emoţie gata de nuntă.
Rochia albă nu se va mai înstrăina
De inimă,
Ci va lăsa iubirea să se răsfeţe
În ea.
În braţele tale mă voi recunoaşte
După ramurile care
Îmi vor înfrunzi ochii
Clădind adăpostul din mijlocul lumii.
Doar strigă-mă!