Poezii de Ion GEORGESCU-MUSCEL

În preajma sărbătorilor

Nu ştiu să mă mai bucur,

Nici să mă-ngrijorez

(Cum o făceam odinioară tu şi eu) –

Atâta zbatere, mâncăruri, curăţenii…

Urări şi veşti de bine venite de la toţi…

E-o vreme ce cu alta asemeni nu se vrea:

Domnul Iisus se naşte, creşte, pătimeşte

Undeva, în tăcere, în inima mea.

Avea un rost pe lume scânteia de alint

Ce licărea-n privirea ta plină de grijă –

Să fie totul gata, când pruncii, de la şcoală,

Vor fi sosit în prag cu tinereţe-n glas;

Azi doar în gând nutresc serbările de slavă –

Nuiele de idei în gard păzind grădina –

Pe internet cu Narcis mă mai văd

Sau mai vorbesc din când în când cu Crina…

Da’n gândul meu, Ancuţa se frământă,

Tot spală lenjerii, deretică-n dulapuri

Şi şterge teracota pân’ la luciri sublime…

Cămăşile-mi, mai abitir decât pe toate,

Le spală chiar cu mâna ei

La guler şi la pumnuşei.

                             Lucăceşti / Noiembrie 2010

Trezirea din vis

Mă trezește-un miros isteț de cafea,

Mă smulge dintr-un somn al împăcării…

Urcam un dâmb color cu pruni văratici –

Tot îmi croiam în minte-un ideal

Și la un crâng de-aluni voiam s-ajung

Ca să culeg la nemurire flori de câmp,

Închipuindu-mi că te afli după deal…

Cum de pe-o tablă ștergi ce se scrisese,

Fug visele răzlete, speriate

Ca și copii timizi prinși la cireșe…

Crâng

Mai era o enigmă, un vag amănunt,

Îmi scapă-n uitare ca o creangă de gând...

Cum în răspărul apei urcă sturionii

Ca să-și sădească viața viitoare,

Reiau grijile vieții – mărunte, trecătoare.

A altor bucurie mă fac a fi a mea

Și orice mugur proaspăt îmi mângâie privirea;

Silesc acum uitarea să ia în seamă chipuri

Din viață scurse-ntocmai ca apele-n nisipuri…

E-o stranie-mpăcare și visele prevăd –

Cu cei dragi ție-n lume să te mai vezi odată,

O cruce-n orizont cu trupul ei de piatră

Rezumă drama sorții pentru cei ce văd.

                                       Baden / Aprilie 2013

Iluzia visului

Trăieşte-Ancuţa mea în mine

Mai mult decât trăiesc eu însumi;

Cu rana inimii deschisă,

Mă văd trăind în alte vise,

Şi-mi pare că nu m-am trezit.

Custode-ntr-un muzeu de lacrimi

Şi de nostalgice batiste,

Tresar de câte-o clipă dulce,

Printre atâtea lucruri triste:

Umbrelă galbenă de soare

Rotea deasupra domnişoara,

Zâmbea de-atâta tinereţe –

Cum în cornetul de-ngheţată,

Nu este chip să mai încapă!

Mai pune că era curtată –

Şi câţi băieţi erau în preajmă!

De lume nu avea habar,

Se prindea repede de glume,

Şi răspundea cu-atâta har!

În uliţă de apărea, sau doar la poartă,

Stârnea în jur atâta vorbă

Şi-atâta iz de primăvară!

Azi, susurul de plopi se-adaugă la plânsu-mi –

Ancuţa mea trăieşte-n mine

Mai mult decât trăiesc eu însumi.

Cutume dragi

O, Ancuţa, de-ai vedea de-acolo de-unde eşti

Cum mă-ngrijesc de tot ce-ţi plăcea ţie…

Muşcatele de mult le-am înşirat pe trepte

Aleea ca de-un zid se sprijină-ntre flori

Şi-atâta e-o verdeaţă la noi în faţa casei…

C-ai tresări cu zâmbet când ai intra pe poartă.

Întocmai ca şi tine, nici fir de buruiană

Nu las printre legume, sau s-asuprească floarea…

De la o zi la alta, tund florile trecute,

Smulg volbura vicleană de orişiund-s-ascunde…

Şi-atâta e o pace sub vişinul din curte!

Mi-nchipui că în toate tu mă priveşti voioasă,

Că-ţi seamănă gazonul în suflet bucurie

Şi ţi-ai dori ca vara să ţin-o veşnicie.

Îmi porunceşti dintr-un ungher de suflet

Să trec prin sărbători cu vrednicie:

Să pun tei la poartă de Rusalii, şi de Sânziene,

Cruce de flori să fac şi s-o anin pe streşini.

Toate mi-s dragi că ţi-erau ţie dragi…

Hrănesc o-nchipuire cu floare de cuvânt,

De ziua Cincizecimii îţi duc crini la mormânt

Să zică toată lumea ce vine pe cărare:

S-a gătit de sărbătoare doamna educatoare!

                           (Din volumul „Atelierul de reparat fluturi”)

Meditaţie [Merg plutind în gândurile zilei]

Merg plutind în gândurile zilei

Cu talisman de jale la gâtul amintirii…

Îmi pare câte-o clipă că tu m-aştepţi acasă

Că e cu neputinţă să fi plecat din lume…

Căci ceru-i tot albastru, şi lumea e aceeaşi…

Cum de-un fior de vânt se smulge o petală

Şi-mi taie alb privirea de-a curmeziş de drum –

Aşa-ntrevăd icoana făpturii tale dragi!

Mă mint cu dinadinsul c-o să-mi apari în cale

Să-mi semeni primăvară-n cărare doar c-o vorbă…

O, lume! – ce falnică te vezi cât nu e suferinţă,

Ce-ţi vine a sălta când nu ai gândul morţii!

Ca frunza toamnei tu te-ai prăbuşit în vale

(În valea suferinţei, a fricii, a pieirii)

Mă văd mai mult, nu pom, nici ramură, ci frunză –

O frunză-n urmărirea frunzei ce-ai fost tu:

Neînsemnat, uşor, subţire ca Speranţa –

Cândva şi pomu-n tină o să-şi afle somnul…

Iar noi ce cu Credinţă am preţuit Iubirea

Gândim să ne primească-n a sa odihnă DOMNUL!

                                         (Din volumul „Urcând dealul”)