Poezii de Gabriel COJOCARU

DESHAMĂ CERUL


„Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită”
(Isus Sirah, 2.1)

Şi după cum îţi va şopti
vocea interioară –
câtă speranţă îţi va împrumuta

somnul şi câtă siguranţă după
tămăduire îţi va da gratuit
moartea

Stingeţi lumina!
Va fi din ce în ce mai greu
Să nu vorbiţi pe întuneric
Păstraţi-vă pacea
 

Aşa-i când
ţi se face dor
de un loc în care
n-ai fost niciodată:
…pământ netocmit şi gol.

Mergi pe bârnă parcă
aluneci pe lângă
balustradele plăcerii –
colectezi selectiv
sentimente adiacente
sexul ca o înfrângere diortosită
Stinge lumina!

Cum nelocuită de sfinţi
e plăcerea ce dulce e
nemărturisirea
Plănsu-mi-sa cealaltă voce
interioară – voces de primavera
că nu-mi mai poate dicta
că nu mă poate ierta…
şi ce mult mă poate durea
 

Stingeţi lumina!
căci acesta e gustul mărturisirii
precum turta dulce a copilăriei
pe care o mâncam pe ascuns
jucând la tombola uitării
ce puzderie de zei
pe pământ!...

Apoi la masa sentimentelor
amânate împărţirea ne
dădea mereu fără rest
En pas de deux
Diavolul ne-a furat Postul.

Restul l-ai uitat, l-ai ascuns
restul lumii nu va fi
niciodată de partea ta
pentru că nici acum n-am să
vă spun de ce continui
să iubesc femeile cu tălpi mici

Stinge lumina!
DESHAMĂ CERUL.

 







MIRABILE VISU – mirabile dictu


„Polonia e o hemoragie blondă…”
(Ion CARAION)


I.    fără noimă iernez
în derâderea timpului
pot să-mi împrumut lacrimile
dorinţele… întrebarea
fără dobânzi peste umerii tăi
plapânzi treci dulce…
ca frigul.


II.    cum că de ce
de prin salină porneşte
tânăra sare a dimineţii
(întunericul amiroase a femeie)
 

un corn de vânătoare îi
răsună prin pântec
respiri adânc, transpiri
descheiată la gât uneori
de aici se deschide
ISTORIA.


III.    …şi nu contează
cât de bine te
pricepi să ştergi
lacrimi, să amâni
cât se poate de mult
dezlegarea unui nod,
să tragi prea mult
aer în piept înainte
de start, să te
ascunzi înfricat
în cetate înainte de
cutremur, înainte de
solstiţiu.

 

IV.    …şi cum s-ar număra
prea multele, prea plinele
sentimente împăturite-n
două ca o împărţire la tablă
fără rest
(restul l-ai ascuns, l-ai furat)
restul lumii nu va fi
niciodată de partea ta:
să nu te omoare gândul
Guillaume
te alinţi de cu dimineaţă:
dă-o-n rogvaivu’
mă-sii de viaţă!


 





*   *   *

„…dar mai tari în vrajă /
oare cari or fi?
Oaminii sau diavolii…”
(dintr-un cântec lăutăresc)


I.    ca să te muţi
într-o altă lume
va trebui să-ţi iei cu tine
caii răniţi şi speranţele
copiilor nenăscuţi
– neîmblânzite dureri
îţi vor deschide toate
uşile şi din faţa ta
se vor da deoparte
ireversibilii paznici
ai primejdiei de a
nu te mai recunoaşte
în faţa camerelor de
luat vederi de la munte
la mare distanţă de
adevăr
(tot aici e robinetul uitat
deschis prin care curge permanent
dus-întors lumina
prin răni)


II.    pentru ca să te muţi
într-o altă lume
va trebui să-ţi dapeni
basmele copilăriei
care-ţi ascundeau izbânda
mereu (tăcută şi absentă)
să arunci ceasornicele
care se opreau ab initio
refuzându-ţi startul:
START  OFF  HIGH  K
merge şi aşa… încă
nu e timpul:
să le descoperi potcoavele
să le primeneşti visele
să le poleieşti coarnele
să-ţi regăseşti pierdutele jucării
ceaiul amar şi untura de peşte
arrière-penssée
străluminează-ţi faţa
diluată-n oglinda plăcerii
şi lasă-te-n voia DATULUI.
 

III.    nu trebuie să-ţi anunţi vecinii
ca să te muţi într-o altă lume
şi nici autorităţile
care oricum nu se vor opune
şi nu-ţi vor mai interzice să-ţi
cânţi imnele şi să mături
pe jos cu…destinul şi urâţii.


IV.    ca să te muţi într-o altă lume
nu ai nevoie de viză de flotant
de vitamine şi sfaturi:
„să vină zeii ofranda să-şi ia /
căci sunt femei de care
nu te poţi apropia.”
dar înainte de mutare
nu uita să-ţi verifici (măsori)
detenta cu care te vei înălţa
tot mai sus în ochii contemporanilor
(ştii, atunci am hotărât împreună
de ce ţi-ai câştigat TU meritul
de a-i da NUMELE şi pedeapsa
de a confunda veşnic
ciocolata cu dragostea)
 

ca să te muţi într-o altă lume
trebuie să înţelegi că locul
tău nu mai e aici şi să
duci în spate această neîmplinire
ca şi cum ai salva un
om de la moarte,
în absenţă…

 






TORNA UMBRA


Hei, voi din neamul acela al
maimuţelor care lăcrimează când fac sex
cu limbi despicate şi urechea-n cruce
cât te mai pot duce, când o să ne-apuce
– strigăm ca disperații ca să moară spurcații –
Ei, ei numai ei cu moartea cum se-mblăteau
chiar aici... cât aici? când atunci cu inima ne-mbrăcam
şi cele cărări cu bucurie în urmă lăsate
topitele semafoare, sehr gut,sehr gut,
linişte, linişte...
că doar asta este victoria fără luptă
ÎNFRÂNGEREA – şi iartă-ne pentru ziua
când cuvintele vor fugi din frigidere
spune-i tatălui nostru albastru
să vorbească cu mai vitregul tată galben,
pentru ca să o anunțe pe mama noastră roșie și să-i aducă
la cunoștință... ca să nu mai rămână gravidă
şi să nu-i mai iasă copilul cu sexul rupt.  

Ca să moară spurcații, strigăm ca disperații
înlănțuiți în tribune până la final
Hagymasi Peter, Hagymasi Pall,
a barometer nem inponal
căci Patria nu ne refuză niciodată
dreptul de a fi sodomizați!