Poezii de Gabriela Ana Balan

Despre ea

 

Am văzut-o purta

O cruce de lemn înmugurit

Sandale de ceară cunună de spini

Rochie de franjuri din hârtie de ziar

Avea la ea un munte

Din silicon şi-l aşternea dinainte

Îl urca şi cobora de câte ori dorea

 

Duşmanii nu o pot vedea

Prietenii o simt după miros

Iubitul mă întreabă mirat

De ce în fiecare noapte

Îi aduc altă femeie în pat

 

În zori a ieşit din mine ca un şarpe

Treceam întâmplător

Pe lângă un ulcior cu lapte

 

Acum nu-mi rămâne decât să aştept

Într-o zi voi scrie despre ea

Într-o carte neagră şi grea

 

Ana, cu lacrimi de regină

 

Îmi lepăd ziduri de pe trup

Din cupa inimii beau sânge tănăr

Îmi pipăi ochii, buzele, sânii

Să văd, ca orbul, cine m-a privit, sărutat, iubit

Iar am dormit pe lacrima lunii

În turnul de fildeş, joc lacătul la zar

Îl pierd, il câştig pe două cuvinte

Te iubesc, ies din vis

Luntraşul îmi refuză arginţii.

 

Mă tem de iubire, nu deschide ochiul

De atătea rugi mi-am zidit mănăstire

Sub pleoapă, cu mângâieri fierbinţi,

Imaginare, ţi-am desenat pe irişi sfinţi.

 

De moarte mă tem şi mai tare

Am trimis, prin vene, săgeţi otrăvite în rai

Cu aripi de arhanghel, m-am întors

Cu lacrimi de zână pentru prunci nenăscuţi,

Sânge de zeu copacului doborăt de furtună

Ierburi de leac de pe vârful Golgotei

Pentru durerile lumii

Rănilor mele, sare de la femeia lui Lot.

 

Cu steaguri albe

Din iubire, din moarte

Mă întorc de fiecare dată  într-o carte.

 

Citeşte-mi poezia şi taci

Zideşte-mă în strigăt

Ana ta, cu lacrimi de regină

Semnez pe inimă,

De nu m-ai uita…

 

Baladă. Moartea trece pe tuşă

 

De ce nu pot cănta

durerea tuturor – întreabă poetul –

şi e durerea mea?

Vin din popor şi cânt pentru popor, spunea.

Dar moartea primită în dar?

Jur, nu voi scrie despre ciobanul mioritic.

Ha, ha,, ha! Aceasta îmi este atitudinea

În faţa lebedei plătită cu arginţi! Cănta fals!

Râzând, am învins!

 

Să vă fie cunună ziua în care m-am ridicat

în picioare după luni de chin zăcute în pat!

Am găsit în spatele televizorului o lumânare

am izbit-o în foc! M-am întors din iad!

Nu voi spune curat că m-am măritat

cu un virus de spital primit în dar

de la patria mea, patria ta, patria noastră.

 

Iar cel ungurean şi cu cel vrâncean

mări diluară de sute de ori dezinfectanţii

din spitale şi se îmbogățiră,

nu contează câţi muriră!

Am avut nuntaşi, medici,

profesori universitari

cu tarife mari, n-a fost să mor

în câmp de mohor

am trecut în zbor prin cabinete particulare

prin farmacii fără reţete compensate

cu inutilul carnet de asigurat în buzunare.

Fluieraş de soc îmi cânta cu foc

să pun ceva bănuţi deoparte

pentru moarte! Pentru moarte!

Pentru moarte!

 

Hei, noi nu murim când vreţi voi!

Nu mai suntem un popor de oi!

Strigătul meu, zăngănit de catuşe!

 

Moartea trece pe tuşă.

 

Măcar o dată

 

L-am visat venea

mi-a aşternut Golgota la picioare

- părea buchet de flori-

şi-a aruncat aripile în ochii mei

a îngenuncheat

pescar la mal

aşteptând să primească

două mâini în schimbul lor

 

să-mi poată mângâia faţa

măcar o dată

pentru prima dată

pentru totdeauna

 

în zori nu era nicio pană de înger

pe perna mea

pe dinăuntru mă sfâşia o gheară

faţa de gheaţă îmi înflorea

pe dinafară

din ochii mei

o mână

visa că zboară.

 

Poate mâine…

 

Îmi trag sufletul cu o frânghie

Atârnă greu am ferecat în el

Picătura de sânge

Cu tot cu bucata de şină de tramvai

De la sfârşitul poetului.

 

Vai, trec prin oraş – timpul

Se ţine după mine ca un câine

Violonist sărman, azi şi-a amanetat

Arcuşul pe o pâine

Priveşte cu durere spre vioară

Poate mâine…

 

Mă-ntorc prin locuri unde am mai fost

Toţi mi se aseamănă

Nu mă mai recunosc

Spulber în jur un pumn de praf din rai

Poetul nu mai cade din tramvai

Timpul s-a plictisit să mă urmeze ca un câine

Şi-a scrijelit cu gheara pe copac

Un lanţ şi-o cuşcă nu latră nu muşcă

Azi ii arunc un colţ de pâine

Poate mâine…

 

Arena

 

El a ajuns primul. A venit la luptă

Cu sabia înflorită

Bani mărunţi pentru taxi

Breloc cu chipul lui Arsenie Boca.

 

Pentru orice eventualitate

A adus pe umeri un taur

Gata răpus

Cu o sageată ruptă implântată în coaste.

 

O oaste în pantofi cu toc

Vecinele de bloc au pictat dâre de sânge

Cu vopsea pe podea

Au înălţat o cruce de sare.

Bărbaţii s-au pregătit sufleteşte

Au suflat cu aburi de alcool

În arena gonflabilă cumpărată din bazar

Pe doi bani la pachet cu spectatori

La preţ de arginţi

Cu tot cu aplauze.

În colţul din dreapta a izbucnit un scandal

Impresarul nu a plătit drepturi de papion.

Blonda din colţul din stânga lipseşte

Îl va vedea online.

Se întrerupe zborul avioanelor.

Musca din tavan zâmbeşte.

Femeia de servici şi-a adus copiii

Pe fereastră fără să plătească bilet.

Va fi o luptă nedreaptă – eu

Am plătit tot, datorii, păcate, promisiuni.

 

În final am învins.

A fost destul să il privesc in ochi

Doar că era prea târziu

Pentru tort, artificii, şampanie.

Luna muşca deja întunericul

Din inima lui

Arena s-a spart ca un colac de salvare

Înţepat cu acul.