Poezii de George Petrovai

Balada lui Tudor

Tudorel cel hăcuit

şi-n fântână azvârlit

de niscaiva greci poltroni

ca Mihai de-ai săi valoni,

fii din nou ce-ai fost odată

pentru fraţi şi a ta ţară –

cu sărmanii pâine caldă,

cu ciocoii foc şi pară!

Floare de nu te-om uita

în uitarea-nfloritoare,

au nu ştii că orice-ar fi

un român verde nu moare,

ci el moartea o învinge

ca voinicii din poveşti?

Alţi panduri azi te aşteaptă

să-i conduci spre Bucureşti,

unde hoţii s-au prăsit

mai ceva ca-n vremea ta.

Ieşi din puţ şi fă-i să joace

jocul tău îndreptăţit,

cum a ţopăit Divanul

înţesat de grecotei,

de-au prins aripi la picioare

şi-a scăpat ţara de ei.

Chiar şi mort, tu ai rămas

Domnul Tudor pentru toţi,

încât turcii puşi pe gânduri

s-au lipsit de fanarioţi...

Însă după două veacuri

de istorie-nghiţite,

jegul din minţi şi năravuri

greu se lasă-ndepărtat,

chiar de Tudor şi Hercule

prin eforturi înfrăţite

ar face munca-mpreună –

primul cu sabia-n mână,

iar semizeul procedând

în instituţii rând pe rând,

cum grajdul rigăi l-a spălat

cu apa dintr-un curs schimbat.