Poezii de Georgeta NEDELCU

,,Sufletul nostru e o urnă în care închidem cenuşa patimilor stinse”

(Octavian Goga)

 
Cenuşa unui suflet...

 
Te-am căutat pe tine şi dragostea cea sfântă
Şi-am dat în viaţa mea, numai peste dureri.
Azi, lumea-i minunată cu tot ce mă încântă

Târziu ne-am regăsit şi dragoste-mi oferi.

 De când te ştiu, viaţa-mi pare mult mai frumoasă.
M-am agăţat de tine spunându-ţi: ,,Bun venit!”
Aş vrea să-mi spui: ,,Iubito, rămâi la mine-n casă!”
Dar... te-am pierdut cu timpul şi nu te-am mai găsit...

 

Te-am căutat iubite, rugând şi trandafirii
Să-l caute şi ei pe singurul iubit.
Voiam să sorb cu tine din cupa fericirii,
Dar ea s-a spart atunci, când tu m-ai părăsit.

 

Pierdusem şi speranţa, dar... într-o zi de vară,
Tot rătăcind agale, dau peste un voinic.
Mergeam, de parcă-n suflet aveam o grea povară -
Un bolovan mi-e pasul… Cad... apoi mă ridic,

 

Dau ca să fug... Ceva mi se-agăţă de haină
Şi... mă apucă plânsul şi... nu am cui să spun.
M-am rătăcit atunci şi am privit cu spaimă,
Şi, întrebări o mie, n-aveam cui să le pun.

 

- Unde te duci femeie? - zice-o voce ciudată...
Fugi... stai... te-mpiedici... te scoli şi iar te-apleci...
Cu ochii plini de lacrimi eu îi răspund îndată:
,,Plâng, că m-a părăsit... Îl caut pe poteci!”

 

Mă luminez la faţă şi deodat' mă-ncrunt,

Căci... cunoscut mi-e glasul. Ridic încet privirea...
„Tu eşti?” Spre el mă-ndrept şi dau să îl sărut,

Dar visul se destramă şi-ncep să-mi plâng iubirea.

 

Cum ai putut iubite să pleci atunci hoţeşte?

Mai pot vreodată, oare, să cred că te-a durut?

Sunt singura de-atunci, ce încă te jeleşte...

Ce mult aş vrea să pot, s-o iau de la-nceput!...

 

Deşi nu aţipisem decât de cinci minute,

Parcă din altă lume veneam acum, plângând.

Multe cuvinte calde, rostite - nerostite,

Le mai aud şi astăzi, însă... numai în gând.

De când tu ai plecat pe-un drum fără sfârşit...

Am plâns atât de mult, că nu mai am nici glas...

Mă-ntreb şi azi, iubite, de ce m-ai părăsit?

Din tot ce-a fost... cenuşa unui suflet a rămas!

 

E mai uşor să faci copii, decât oameni

(Valeriu Butulescu)

 

Luptând vei fi învingător!

Copiii-s mici, nu ştiu ce vor,

Dar, pilde le dă mama lor

Şi, nu vrea ca al ei fecior,

Să fie râsul tuturor.

 

Doar mama îi opreşte plânsul

Zicându-i: ,,Fii mereu neînvinsul!

Fii bun, de mama ta ascultă,

Ia viaţa-n piept, cu ea te luptă!

 

Nu vreau să creşti ca un nemernic,

Fii ca mine, un om puternic!

În viaţă fii un luptător,

Ca să îmi fii de ajutor!

 

Tu eşti bărbat! N-ai de ce plânge;

Fă orice ca să poţi învinge!

În viaţă toate trec, dar... dor.

Luptă să fii biruitor!

 

Fii printre cei ce vor să lupte,

Căci, viaţa dură te ascute.

Luptând vei fi învingător!

Cei laşi, ducă-se-nplata lor”.

 

 

Nimic nu laudă şi iubeşte atâta Dumnezeu

ca sufletul blând, smerit şi recunoscător

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

 

 

ANDREI, hai să ne rugăm!

 

Nepotul meu îmi spune-ntr-una
Că nu-i iubit. - ,,Ia vin' la buna.
Te rog, nu plânge puiul meu,
Căci, te iubeşte tatăl tău.

Tu ai şi mamă, ai şi tată.

Iubire de părinţi, curată!
De-aceea, seara, la culcare,

Să îi săruţi pe fiecare.

Iar, ca un bun copil ce eşti,

La Dumnezeu să te gândeşti.

Căci, mare e puterea Sa!

Şi, oricând te va ajuta.

 

Haide, Andrei, vino cu mine,

Să te învăţ cum se cuvine,

Să îl iubeşti pe Dumnezeu

Şi, cum să mi te rogi mereu.

 

Hai, puiule, să-ngenunchem

Şi, amândoi să ne rugăm,

Făcând şi crucea de-nchinare,

Seara 'nainte de culcare.

 

Să spui: „Tatăl nostru” în gând,

El te va auzii oricând.

Să nu uităm, să-i mulţumim,

Că suntem sănătoşi, trăim!

 

Andrei, nicicând să nu ai teamă,

Cât ai un tată şi o mamă.

Pe-ai tăi părinţi să îi asculţi;

Pe Doamne-Doamne, să nu-l uiţi!

 

Autobiografie - tabloul color al unei vieţi cenuşii!

(Valeriu Butulescu)

 

Autobiografie

 

Ne-am născut în zi de vară,

Eu şi a mea surioară.

Două gemene frumoase

Şi foarte gălăgioase.

 

Părinţii erau săraci.

Erau, Doamne, pui de daci.

Foarte greu, ei ne-au crescut,

Dar, ne-au iubit foarte mult!

 

Gingaşe ca două flori,

Eram ale lor comori!

Răsfăţate şi iubite

Şi cu mult drag îngrijite.

 

Doar, că, într-o zi de vară,

Nori negrii se adunară

Prevestind parcă ceva

Groaznic, că se va-ntâmpla.

 

Ca un prunc neprihănit,

La şase luni a murit,

Scumpa, surioara mea,

Pornind tristă spre o stea.

 

Câtă jale, ce durere!

Dar, Domnul le-a dat putere

Şi, după un an jumate,

Mama, mai naşte-un frate.

 

N-a ţinut mult voia bună,

Că-a murit la... doar o lună.

Altă tristă-înmormântare,

Altă mare supărare...

 

Domnul nu i-a părăsit,

Ruga lor le-a îndeplinit

Şi, după doi ani... în fine,

De la spital mama vine,

 

Cu draga mea surioară

Frumoasă din cale-afară!

Bună, cuminte, deşteaptă,

Urcă treaptă, după treaptă;

În viaţă, în căsnicie,

Mamă bună şi soţie!

 

Azi, suntem la casa noastră,

Prin strădania măiastră.

Amândouă am muncit

Şi avem ce ne-am dorit.

 

Fiecare-avem copii,

Bucuria inimii!

Unii sunt căsătoriţi,

La casa lor, fericiţi,

 

Alţii, în curând vor fii,

Părinţi, la ai lor copii.

Cu drag îi vom aştepta,

Tare mult, ne-om bucura!

 

Dorul este heraldul inefabilului românesc

(Vasile Ghica)

 

Mi-e dor de tine, Adriana!

                                               

De mult plecat-ai prin străini...

Cu dor la tine mă gândesc!

Încearcă să nu mai suspini,

Când amintiri te răscolesc.

 

Privesc din nou, cum tristă pleci,

Prin ploaia rece de afară,

   Eu te conduc prin stropii reci,

Pe-o mică stradă către gară.

 

Aş vrea să stea timpul în loc,

Aş vrea să pot, să te opresc,

Aş vrea să ai mai mult noroc,

Aş vrea să ştii cât te iubesc!

 

Nu pot da timpul înapoi,

Dar, îmi doresc la infinit

Să fie iarăşi printre noi,

   Măicuţa care ne-a iubit.

 

Eu stau aici, tu eşti departe,

Mama-i la Domnul cel iubit,

Distanţa care ne desparte,

O vom scurta într-un sfârşit.

 

Mi-e dor de tine, Adriana!

Te-aştept să vii! Cât mi-ai lipsit...

   Ai suflet bun la fel ca mama!

Dar... tu şi ea m-aţi părăsit.

 

Frumuseţea scapă cuvintelor care vor s-o cuprindă!

(Julien Greeen)

 

 

Încă mai eşti frumoasă!

 

- De când el a plecat şi singură-am rămas,

Am plâns de supărare, că nu mai am nici glas.

Mi-e inima zdrobită şi, azi mă simt înfrântă;

Numai tu, surioară, eşti cea care mă-ascultă.

 

Atunci când eşti cu mine, nu mai îmi este greu,

Căci, vorba ta blajină, m-a ajutat mereu.

Chiar şi din depărtare, din zori, în fapt de seară,

Eu îţi ascult povaţa, a nu ştiu câta oară...

 

- Te rog, eu, surioară, la nimeni nu mai spune,

Că pentru-a ta tristeţe şi soarele apune.

Chiar, dacă multe lucruri nu poţi să le mai vezi,

Alungă vălul negru şi-n oameni o să crezi.

 

Îţi simt durerea-n suflet, că nu mai eşti ce-ai fost,

Dar, tu, în lumea asta, ai un drum lung şi-un rost,

Chiar dacă drumu-ţi pare mai greu şi pustiit,

De când îl plângi într-una, pe cel ce te-a iubit.

 

Te ştiu o luptătoare şi poţi să-ţi învingi teama;

De rolul tău în viaţă mereu să îţi dai seama.

Să nu te-arunci învinsă, plângând în amăgire.

Să fii ce-ai fost: Femeia cea plină de iubire!

- Aş vrea să pot, dar simt un ţipăt de durere

Ascuns atât de-adânc, în propria-mi tăcere...

- Hai, nu exagera, gândeşte-te la tine

Şi, fii mai optimistă, că îţi va fi mai bine.

 

Încă mai eşti frumoasă! Mai poţi să fii iubită!

Viaţa ta se poate schimba într-o clipită.

Te porţi ca o copilă... De ce să-ţi plîngi de milă?

Trezeşte-te la viaţă, că-i veşnic o idilă!

  

 

Mort e acela de care nimeni nu-şi mai aminteşte!

(Saadi)

 
Zi fatidică!

 

A-nceput aprilie trist, eu eram la fel de tristă,

Când în noapte, telefonul sună... sună şi insistă.

Inima îmi bătea tare. Să răspund eu m-am grăbit,

Ca să aflu cu stupoare, că... de azi, ne-ai părăsit!

 

Ai lăsat în urmă, Vali, multe cărţi nepublicate

Şi, foarte multe probleme, au rămas nerezolvate

Soţia ta, către Domnul, rugăciuni astăzi trimite.

Pentru tot ce-ai scris cumnate, copiii te-or ţine minte!

 

Romane neterminate ai lăsat pe masa ta,

Pentru noi sunt nestemate, dar ne plânge inima.

Iau câte-o carte în mână, cu ochii-necaţi de plâns;

Mi-e dor de tine cumnate, de când, moartea te-a învins!

 

Vor trece în amintire - cărţi, cuvinte, întâmplări,

Chipul tău trist şi tăcut ce-l vedeam adeseori...

Poate... de-ai fi mers la medic, cu un simplu tratament,

Puteai scăpa foarte sigur de fatidicul moment.

 

Domnul, să te aibă-n pază! Veşnic te vom pomeni!

Şi, te-asigur că Alexandru de tine-şi va aminti.

O să-şi termine liceul, o să-şi facă-un viitor

Şi, astfel o să-i ofere mamei sale ajutor.

 

Munca înobilează omul, leneşul adună boală!

(Proverb romănesc)

 

Ai 25 de ani!

 

Măi băiete, măi nepoate, nu eşti bun de nici o treabă,

Te joci la calculator... pregeţi mai rău ca o babă!

Nici la muncă nu ţi-e gândul, nici nu te mai duci la şcoală.

Toată lumea azi munceşte, doar tu parcă-ai dat în boală.

 

Toate-n viaţă au un rost, pâinea trebuie câştigată,

Tu ştii doar ca să te joci... Mamă-ta e vinovată

Că nu mi te-a pus la treabă, cu toate că a-ncercat.

Tu arunci vina pe dânsa. Zici... că, nu eşti vinovat.

Spui mereu că îţi e lene, dar să mănânci nu ţi-e greu?

Eu, în locul mamei tale, te-aş fi ,,scuturat” mereu!

Ai deja, 25 de ani! Las-o-ncolo, trândăvie,

Dacă nu ţi-a plăcut cartea, încearcă o meserie.

 

Fii băiatul ce-am sperat, că de mititel te ştiu,

Fă-i pe plac măicuţei tale, umple-i sufletul pustiu;

Du-te, munceşte oriunde, ca să ai bănuţul tău.

Luptă să-ai un rost în viaţă! Ascultă cuvântul său.

 

Pune umărul degrabă şi ia hamurile vieţii.

Nu sta cu mâna întinsă, cu ochii pe toţi pereţii.

Mergi şi termină-ţi liceul, încearcă la facultate.

Doar cunoşti şi tu proverbul ,,De ai carte, ai şi parte!”

 

Unii merg din zori la muncă, după care merg la şcoală;

Nu mai fac atâtea nazuri. Leneşul… adună boală!

Du-te, caută-ţi de lucru, fă la fel ca alţi colegi;

Dacă nu, să iei aminte: ,,Ce semeni, aia culegi!”

 

 

Firea omului fuge de singurătate şi caută totdeaun un sprijin

care nu este mai dulce decât inima unui prieten

(Cicero)

 

Ai fost...

 

Ai fost ca o stâncă de care m-am prins,

Iar, azi, fără tine, mă simt şoim învins.

Trăiam cu speranţa că tot ce-ai promis,

E drumul spre viaţă şi spre paradis.

Ai fost visul meu ce aripi mi-a dat,

Să lupt pentru noi, să sper ne-ncetat

Că, doar împreună o viaţă vom fii,

Dar... astăzi, pe alta de mână o ţii.

 

Ai fost adierea ce mă mângâia

Şi glasul puternic ce mă-ncuraja,

Dar toate acestea puţin au durat

Şi visul de aur m-i l-ai spulberat.

Ai fost ca un astru în nopţile lungi

Şi tot mai departe ai vrut să ajungi.

Ziceai că-s icoană, o floare-ntre flori,

Jurându-mi iubire, minţeai uneori.

 

Ai fost hrana vieţii. Ce puteri mi-ai dat!

Dar... n-a trecut mult şi m-am înşelat...

Credeam că eşti omul ce mi l-am dorit.

Azi constat cu regret, că nu m-ai iubit.

 

Ai fost o himeră de care m-am prins.

În timp, prin minciună, iubirea mi-ai stins.

Cândva vei afla că ţi-am fost devotată;

Vei plânge zadarnic iubirea-mi curată.

 

Uitândumă-n urmă, nimic nu a fost

Din tot ce-am crezut şi nu are rost

Să vreau a trăi ce a fost altădată,

Când vrei să te-mpart, de-acum, cu-altă fată.

 
Pomul după roade se cunoaşte, iar omul

după fapte (Proverb romanesc)

 

 

Te-ai uitat mereu la alta...

 

Dacă te desparţi de mine, vrând să uiţi de jurăminte,

Te priveşte doar pe tine, viaţa merge înainte!

Dar, te-asigur că niciunde, căutând în lung şi-n lat,

Nu vei mai afla respectul, cu care eu te-am tratat.

 

Unge-ţi sufletul, băiete, cu a mea prietenie
Şi-ţi voi fi mereu alături – poate chiar o veşnicie.
Fericit să fii cu alta, nu îţi va fi îngăduit,
Nimeni nu te va iubi, aşa cum eu te-am iubit.

 

Să trăieşti frumos şi sincer, este doar o misiune.

Tu vrei să-ţi continui viaţa, cu păcatele nebune?

Tot minţind pe ici, pe colo, nu vei mai avea respect

Şi, mă-ntreb cum e firesc: ,,De la tine ce s-aştept?”

 

Ai avut cândva o viaţă, alături de o soţie

Şi, ţi-ai bătut joc de dânsa, iar acum treci prin urgie.

Uită-te puţin în urmă, să vezi viaţa voastră-n doi

Şi analizează tot ce s-a întâmplat cu voi.

 

Te-ai uitat mereu la alta, crezând că e mai frumoasă.

Uitând taina ce te leagă de frumoasa ta mireasă.

Iar necazuri, fără preget au venit neîncetat,

Azi, nu ştii unde ţi-e capul şi umbli ca un turbat.

 

Sigur că tu nu eşti iuda, dar, tu, te-ai vândut pe tine;
Că ispititorul astăzi, vrei, nu vrei, la tine vine
Şi, îţi dă mereu târcoale să îţi spună răspicat,
Să înţelegi că-ntre voi, târgul este încheiat.

 

Te credeam mai bun la suflet, dar nu ştiu ce-a fost cu tine

De-ai trimis acel mesaj... Vreau să ştii că îmi e bine!

Acum vii şi mă curtezi, ispăşit şi supărat,

Înţelege că-ntre noi, totul azi s-a terminat!