Poezii de Georgeta NEDELCU

Alegeţi-vă bine prietenii. Prietenii adevăraţi sunt rari! (Proverb creştin)  

Aş veni la tine...

Aş veni la tine, dar ai consultaţii
Şi, mă tem că drumul îmi dă palpitaţii.
Vino tu la mine, ca de-atâtea ori
Să păşim în taină sub cer fără nori.

Eu am făcut dreptul, iar tu medicină.
Te vedeam adesea într-o limuzină.

Te-aş iubi sălbatic, ţi-aş spune-o şi-n public.
Dar, eu sunt mai mare, tu eşti foarte pudic...

Vreau să ştii, băiete, că am demnitate
Şi-am citit mesajul cu seninătate.
Cu oameni sensibili nu te poţi certa
Şi până la urmă este treaba ta.

Nu şti că în viaţă am trecut prin multe...
Nimeni, însă, astăzi, nu stă să m-asculte.
E doar o părere, prieteni am o mie,
Dar, de ce mă judeci cu ipocrizie?

Simt că am chemare pentru poezie.
N-am să mai fac vâlvă şi nici gălăgie.
Dar, scriu toate astea şi mă dau în vânt,
Să-mi rămână versul pe acest pământ!

Cuvintele tale, au avut ecou
Şi-au pătruns adânc în sufletul meu,
Însă, de atunci vreau să ştii că-mi placi!
Eşti cel mai bun critic şi nu vreau să taci.

Spune cui greşeşte, fii băiat cinstit.
Nu ţine în tine, scrie ce-ai gândit.
Haide, dă-ţi frâu liber. Tu nu eşti om rău!
Strânge doar prieteni împrejurul tău.
Spui că mulţi te cred, a fi ipocrit?
Sinceră să fiu, nu am auzit.

Am să-nchei aicea. Vreau să nu fi trist,
Că nu-mi place rolul de lup moralist.
Ştim că-i sărăcie vorba care-i multă.
Rămân pentru tine, cea care te-ascultă!

 

Prietenii sunt ca şi curcubeul:

îţi luminează viaţa când ai trecut printr-o furtună

(Willian Shakespeare)

 

Vă iubesc, prieteni!

 

Dumnezeu, e-acolo, sus,
Împreună cu Isus.
Şi, zilnic vorbesc cu Ei,
Să aibă grijă de voi!

Pentru voi şi prietenie,
Eu scriu versuri pe hârtie.
E plăcut, vreau să se ştie,
Voi mi-aţi umplut viaţa mie.

De când pe voi vă cunosc,
Vreau să ştiţi şi recunosc,
Viaţa mea e mai frumoasă
Şi... să ştiţi, de voi îmi pasă!

Dragii mei, în orice zi,
Pentru voi scriu poezii
Cu drag eu vi le-am trimis,
Numai pentru voi le-am scris.

Gândurile ce-am simţit,
Doar cu voi le-am împărţit.
Şi, acuma sunt datoare
Să vă spun la fiecare,
Un călduros ,,mulţumesc!”
Şi să ştiţi că vă-ndrăgesc…

 

Viaţa mea ar fi pustie
Fără a voastră prietenie…
Nu contează unde eşti,
Prieteni ca să-ţi găseşti.

Chiar dacă sunteţi departe
Şi o lume ne desparte,
Se găsesc destule căi
Să fiu alături de voi.

Chiar dacă te despart munţi,
La prieteni nu renunţi!

Înainte mi-a fost greu,
Însă, de când vă ştiu eu,

 

Viaţa mea e minunată!
Nu mai e ca altă dată...
Închei şi vă-mbrăţişez.
Vă iubesc şi vă stimez!

 

Fiecare vrea să trăiască pe vârful muntelui,

însă toată fericirea şi creşterea

vin în timp ce îl urci!

(Proverb cecen)

 

Basarabia plânge!

 

Astăzi, Basarabia se urcă iar pe cruce,

Deja sunt arestări. Doamne, se pierde sânge!

Nori negri se adună. Curând nu se vor duce...

Românii mei, frumoasa Basarabie plânge!

 

Tinerii poartă doliu şi sunt contrariaţi,

Văzând cum moare astfel, democraţia-n ţară.

Doamne, să ai grijă de ei, că ne sunt fraţi!

Şi, nu-i ierta pe cei ce vatra le furară.

 

Prutul, cu a lui apă, spală lacrimi de sânge,

Tu, pedepseşte-i Doamne, pe cei ce sunt de vină.

Cu harul Tău, ajută Moldova care plânge

Şi, fă din nou lumină în Sfânta Bucovină!

 

Au cruce grea de dus, cum am avut şi noi

Atunci în ’89 când, tineri ne-au murit.

   - Doamne, de ce-au murit atât de mulţi eroi?

- Ca tu să fi creştine, mai bun şi fericit!

 

- Dar sunt? Toate, în ziua de-azi, s-au scumpit

Şi, viaţa noastră este tot mai grea...

Iar banul?... Doamne, sunt dezamăgit!

Sunte om sărac! Lor nu le pasă de viaţa mea...

 

Bine-ar fi fost ca viaţa să ne fi dovedit,

Că jertfa lor supremă, nu a fost în zadar.

Cruda şi trista soartă, de fraţi ne-a despărţit

Şi, ne-a lăsat doar Prutul... ca bornă de hotar!

 

Moldova, după alegeri, este îndoliată

De hâdra comunistă, cu toată ura lor.

Pentru-această ţară, ne vom ruga laolaltă,

Uniţi într-o frăţie, de-acelaşi tricolor!

 

Sărăcia este un conducător sigur

care duce pe om pe cărarea spre cer!

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

 

Săraci într-o ţară bogată!

 

În ţara noastră bogată,
Noi, suntem ai nimănui!
Astăzi, ca şi altădată,
Am ales tot nişte şui.

 

Credeam că ei au cuvânt,
Când le-am acordat un vot.
Dar, hoţii de pe pământ
De noi, azi îi dor în cot!

 

Necăjiţi sunt azi, prea mulţi
Unii la „căpşuni” plecaţi.
Uită că-au lăsat desculţi

Fii lor nevinovaţi.

Sunt copii uitaţi de lume
Sau bătrâni, ce-au dus războaie,

Ce aşteaptă vremuri bune,
Ca soarele după ploaie.

 

Vrea dreptate, omenirea
De la cei ce ne conduc.
Doar că... cinstea şi iubirea,
Cu greu la noi se traduc.

Alţii-şi fac averea praf

Aruncând banii în vânt.

Până când un epitaf,

Veţi găsi pe-al lor mormânt.

 

Astăzi mor bolnavi, bătrâni,
În casa lor, singurei.
Vai de ei, bieţii români...
Câţi, Doamne, vor fi ca ei?

Mulţi avem feţele plânse,
Alţii, datorii rămase

Sau, gospodării distruse,
Pe când hoţii... îşi fac case!

Mulţi orbecăiesc prin lume,
Să aibă la copii pâine;
Dar, v-or pierde al lor nume,
Tot sperând într-un nou „mâine”.

 

Hai, să ne unim cu toţii

Şi să facem legământ,

Să stârpim din ţară, hoţii!

Piară de pe-acest de pământ!

 

E tot atât de greu pentru cei bogaţi să devină înţelepţi,

cât pentru cei înţelepţi să se facă bogaţi

(Epitteto)

 

Cu stupoare mă întreb...

 

N-am dat cu mătura şi iar s-a strâns gunoi...

Gunoiul ce-a umplut întreaga ţară

Şi, mă întreb şi, vă întreb pe voi:

,,Cât vom mai suporta crunta povară?”

 

Noi i-am votat, iar ei îşi fac averi.

Mandatul lor e cum să scoată banul,

Căci, votul nostru i-a făcut boieri.

Pleacă românii, ni se destramă neamul,

 

Stau azi, sub cerul liber - bătrâni, copii şi mame,

Ce dorm printre gunoaie sau, poate... în canal;

Avem şomeri în ţară cerşind... că mor de foame

Sau mor bolnavi, că nu au bani pentru spital.

 

Azi, hoţii ne conduc şi fură cât poftesc,

Fără ca nimeni să le ceară vamă.

Să nimicim hoţia şi neamul boieresc,

Hai să chemăm poporul şi să le ceară seamă.

 

În douăzeci de ani, ei ne-au vândut şi ţara

Şi-au dat-o pe nimica, aşa cum au vrut ei.

Bogata noastră ţară, o pradă cei de-afară.

Dacă-aş putea, în ţeapă aş pune-aceşti mişei.

 

Români, am cam răbdat destul, nu vi se pare?

De ce o ducem, oare, din zi, în zi, mai greu?

Mă uit la cei ce ne conduc şi cu stupoare,

Mă-ntreb: ,,Când va scăpa de hoţi tot neamul meu?”

 

Sunt figurant! În comedia vieţii joc rolul unui om

(Valeriu Butulescu)

 

Care este rolul vieţii mele?

            

Merg în centru cu copiii, unde sunt toţi adunaţi
Şi cu mine vine Paul şi, cu încă vreo doi fraţi.
Primarul vrea să ne dea de-ale gurii... cum zic unii...
Şi se-ngrămădesc cu toţii, mai ceva decât fac hunii.

Multă lume-i adunată şi-ndată apare-un zvon
Că primarul vrea s-anunţe o ştire de la balcon:
,,Pachetele sunt puţine!” - spune primarul - mulţimii.
Oamenii se-mping, se calcă, de parcă-i sfârşitul lumii.

Mă uit cu compătimire, când la unul, când la altul,
Nu-mi explic decât că-n spate, toţi îl au pe necuratul.
Asta este viaţa noastră, ăştia sunt ai mei români,
Hoţii ne furară pâinea, ne tratează ca pe câini.

Am ajuns azi plini de ură şi suntem foarte săraci
La timona ţării noastre n-avem cel mai bun cârmaci.
Cei ce ne conduc azi, ţara, sufletul ni l-au ucis,
Ne-au furat identitatea, nu mai avem nici un vis.

Nu ne-aude nimeni plânsul, suntem săraci şi bolnavi;
Pentru cei ce ne conduc, noi suntem doar nişte sclavi.
Românii mei, nu mai staţi! Hai să ne unim cu toţii,

Unindu-ne forţele, să dăm afară toţi hoţii!

 

Să stârpim răufăcătorii - cei ce ne iau biruri grele,
Vreau să ştiu cât mai degrabă, care-i rostul vieţii mele?

Nu mai suport umilinţa, vreau să trăiesc şi eu bine,
Vreau măcar un an de zile, să fie şi ei ca mine,
Să vadă cât e de greu, să nu ai bani pentru pâine
Şi, să te gândeşti cu groază, iar la ziua care vine...

 

Opiniile nu supravieţuiesc dacă nu ţi se dă prilejul de a lupta pentru ele!

(Thomas Mann)

 

De vrei...

 

De vrei o viaţă frumoasă şi vrei sănătos să fii,
Fă plimbare prin natură şi mişcare zii de zii.

Sportul îţi dă energie şi îl recomand la toţi

Pentru-o bună relaxare, de la bunici la nepoţi.

 

Ia-ţi concediu, hai la munte, plimbă-te pe patru roţi,
Distrează-te, fă carate, fă cam tot ce crezi că poţi.
Iar, dacă-ai ajuns la vârsta, când te simţi mai obosit,
Încearcă să scrii o carte, despre viaţa ce-ai trăit.

 

Se anunţă din nou greve! Şomerii s-au înmulţit,
Tunelul marii speranţe parcă nu are sfârşit.

Scad salariile zilnic, nivelul de trai la fel...

Săracul, român de astăzi... este, Doamne, vai de el!

 

De vrei să te doară capul, în loc să te odihneşti,

Ascultă ştirile zilei şi-ai să te îmbolnăveşti

Văzând câţi hoţi sunt prin ţară, sau ce şpagă s-a mai dat,
Câţi parlamentari se luptă... pentru încă un mandat...

 

Nici măcar o veste bună nu vezi la televizor,

Chiar de vrei să schimbi canalul, ăştia transmit doar ce vor.

Ne-mbată cu apă chioară, când ne spun şi ne-arată,
Că e mult mai bine acuma, decât a fost altădată.

 

Apoi, crainica anunţă alte ştiri, de-ţi vine-a plânge;

Zici că suntem în tranşee: numai morţi şi numai sânge..
Schimbi canalul, afli câte bancomate s-au furat,

Sau câte fete de ,,treabă” - mai nou - s-au prostituat.

 

Pe alt post auzi o ştire despre-o altă aberaţie

Şi aşa schimbând întruna, vezi o altă situaţie.
După-atâtea ştiri de groază, o să-nebunim cu toţi

Distrăgându-ne atenţia de la mari baroni şi hoţi.

 

Unde vom ajunge oare? mă întreb neîncetat.

Ce se dă pe posturi, zilnic, e... de neimaginat!

Înainte, emisiunile, aveau foarte mult umor...
Gata, mi-aţi împuiat capul! Renunţ la televizor!

 

 

Oricât ar părea de neînţeles şi de paradoxal,

rămâne întotdeauna faptul că oamenii devin sfinţi nu prin dorinţa proprie,

ci prin chemarea suverană a lui Dumnezeu

(Cugetări creştine)

 

Cina cea de taină

 

La cina cea de taină privesc cu gândul dus...

Văd doisprezece-apostoli ce stau lângă Iisus.

La masa lor, Iisus, cu ochi plini de lumină,

Cu har, împarte pâine, celor aflaţi la cină.

 

Şi, cum, într-o zi mare, toate sunt pregătite,

Îngenunchez pe dată, rugăciuni a trimite

Către Maica Curată şi către Dumnezeu,

Ei, cu Iisus Hristos, mă vor feri de rău.

 

Sunt plină de uimire şi sufletu-mi suspină,

De parcă m-aş afla şi eu, acum, la cină.

Privind la ei, mă-ntreb: „cum o să stau la rugă?

Sau... dintre cei de faţă, care va fi mai slugă?”

 

Însă, toţi, deodată privesc în continuare,

La bunul meu Iisus, ce şade în picioare

Şi-l întreabă pe Petre, cu şoapta Lui blajină:

Nu vrei să fii tu slugă? Petre mi-l ia de mână;

 

- Nu înţeleg de ce ? Şi, scoate un suspin.

Iisuse, astăzi, nu! Mai bine mă abţin…

Apoi şi-ndreaptă paşii la unul dintre ei

Şi, fără-a sta pe gânduri se duce la Andrei.

 

- De ce m-alegi, Iisuse, pe mine, dintre ei?

Se-ntoarce apoi la Filip, zicând: „Nici tu, nu vrei?”

- Eu... am adus bucate şi... zic că e de-ajuns!

Stăpâne, roagă pe altul. Am făcut tot ce-ai spus.

 

- N-ai vrea să fii tu, Toma, sluga din astă seară?

- Nu pot Iisuse. În suflet am încă îndoială...

Iar într-un colţ stau Dona, cu Pavel şi Tadeu

Şi răspund toţi de-odată: „De ce Iisuse, eu?”

 

Privind către Mihai, ce sta întru-n ungher

I se făcuse milă, când îi zâmbi stingher.

Dar nu stătu pe gânduri şi spuse tuturor:

,,Voi face Eu, pe robul, ca şi ulterior!”

 

De-atunci a trecut vremea, multe ar fi de spus...

Căci, an de an, într-una, ni se-arată Iisus,

El vine să întrebe ca şi odinioară:

„N-ai vrea să fii tu oare, sluga din astă seară?

Tu soră Magdalena, tu Paul, tu Mihai...

N-aţi vrea să fiţi cu mine şi voi, acolo-n Rai?”

 

- Doamne, sunt necăjită, necazul meu îl curmă

Şi, alege-mă pe mine să fiu eu cea din urmă!

Cu toate că... Iisuse, nu sunt decât un ciob,

Dar, semenilor mei, vreau să le fiu eu, rob.

 

Aşa că te rog, Doamne, ascultă a mea rugă.

Căci vreau, Iisuse bun, să fiu eu rob şi slugă.

Pe toţi ne-ai plămădit, ca oameni, din ţărână

Şi, astăzi iar ne aperi, cu propria Ta mână!

 

Sunt copii ne-ngrijiţi, sunt bolnavi ce se sting,

Ochi trişti din care lacrimi, noapte şi zi tot curg.

Sunt femei necăjite sau fără de putere,

Sunt bătrâni singurei, ce-aşteaptă mângâiere.

 

Sunt prunci ai nimănui, sunt copii în spital,

Sunt disperaţi ce-aşteptă de la Tine, semnal.

Se cere muncă multă, din noapte până-n zori

Şi, mereu rugăciune şi... muncă până mori.

 

Roagă-te lui Iisus, căci harul Lui curat,

Îndată de păcate sau boală te-a scăpat.

Dă la săraci o pâine şi apă din fântână,

Fii bun cu toată lumea şi-ajută o bătrână.

 

Şi, să veghezi de-i cazul, la al ei căpătâi,

Să îngrijeşti bolnavul şi nimic să nu spui;

Doar cu o vorbă bună să-i îndulceşti amarul.

Şi bucata de pâine să o-mparţi cu sărmanul.

 

Căci şi bunul Iisus, ne spală cu-al Tău Sânge!

Pe noi, toţi, ce-n păcate, viaţa ni se scurge,

Iisus, e pentru noi, cel mai puternic trunchi!

Şi ne ţine aproape, strânşi, ca într-un mănunchi.

 

 

Oameni buni, este bine să ascultăm Stăpânul

Şi, să urmăm doar drumul, ce ne arată Domnul!

Creştinii mei, să faceţi mereu o faptă bună,

Căci, doar Iisus va paşte, a omenirii turmă!

 

(inspirată după poezia ,,Ştergarul” scrisă de Costache Ioanid)

 

Lupta reuşeşte mai ales celor care iubesc

mai mult lupta decât succesul!

(L.Blaga)

 

Să îmi spui, Iisuse!

 

Te rog să-mi spui, Iisuse Sfânt,

     Ce rost am eu în lume?      

Tu mi-ai dat viaţă pe pământ,

Părinţii mi-au pus nume.

 

Doar Tu ştii, Doamne, cine sunt,

Mi-ai dat ca pază, îngeri,

Să nu ies din al lor cuvânt,

Să nu cunosc înfrângeri.

 

Să fiu mereu bun şi cinstit,

Smerit şi cu răbdare.

Aşa cum Tu ne-ai zămislit,

În lumea asta mare.

                                   

Îngenunchez, mă uit în sus

Şi, spun: ,,Doamne mă iartă!

Pentru păcat făcut sau spus,

Dă-mi, Doamne-o bună soartă!”

Amin!

Urechile nu sunt făcute să se închidă, dar gura, da

(Cugetări creştine)

 

Am fost la Domnul!

 

Dacă aţi şti cu câtă bucurie,

Azi noapte-am mers la Domnul, sus!

Eram într-o călătorie,

În visul meu, către Iisus.

 

Înmărmuresc! Mă uit tăcută

La locul ce e veşnic Sfânt!

Nicicînd, eu nu voi fi pierdută,

Dacă ascult al Său Cuvânt!

 

De Domnul sunt întâmpinată

Şi-l rog să-mi spună, ca să ştiu,

Ce e în Rai, pe care poartă

Pot să ajung la al Său Fiu?

 

- De veţi alege drumul bun,

De Mine, nu veţi fi uitaţi.

Aici, pe toţi o să v-adun,

V-aştept aici, lângă ceilalţi.

 

Să ştiţi că legea mea e Sfântă!

Cândva, toţi veţi fi judecaţi.

Vor fi în Rai doar ce-i ce-ascultă

Cuvântul Meu - neîntinaţi!

 

Să fim cinstiţi, Iisus ne cere

Şi, veşnic noi, să îl slăvim;

El vindecă orice durere,

- La Tine, Doamne, vreau să vin!

 

Vreau, Doamne, să fiu împreună,

Cu toţi ai mei, de altădat,

Sub ocrotirea Ta cea bună

Mi-e dor de ei, nu i-am uitat!

 

Azi, viaţa este minunată,

Că este Pace pe pământ!

Fii lângă noi, bunătatea ţi-arată

La toţi păcătoşii de pe pământ!

 

Numai prin Tine avem putere

Ca să uităm de chin şi jale.

Tu ştii să vindeci orice durere,

Doar cu un gest al mâinii Tale!

 

Doamne, de poţi, te rog mă iartă,

Uită-mi păcatele de nescris.

Paşii pe drumul Tău mă poartă,

Noaptea, când eu păşesc în vis.

 

O cruce grea, am de purtat

De mic copil am suferit.

Doamne, poate am meritat,

Dar, ştiu că mereu te-am iubit!

 

Ce bucurie şi înălţare,

Să fii cu Domnul, acolo sus!

Toţi vom avea atunci iertare,

Doar prin cuvântul lui Iisus...

 

Prieten bun, să iei aminte,

Că-alăturea de Domnul Sfânt,

Nu va sta cel ce mai-nainte,

Cinstit n-a trăit pe pământ.

 

Acolo, sus, la Dumnezeu,

Cu toţi vom merge, vreodată.

Prieteni, să ne rugăm mereu

Să fim cinstiţi, căci El ne iartă,

 

Să-avem cuvinte înălţătoare,

Atunci când rostim rugăciuni,

Iar, Dumnezeu cel bun şi mare,

Va face pentru noi minuni!

 

În vis, Iisus mi se arată,

Spunând că locu-i pregătit;

Iertarea va fi o răspltată

Celui ce va fi mântuit!