Poezii de Gusa Titus

Apel la conștiință

Din alcătuirea grohotișului carnal
Prin care înaintăm încet, împiedicat
Cu BUNUL SIMȚ al duhului primordial
Demult, de-a pururi, definitiv îndepărtat,

Croit-am prin arșiță, prin gerul cerebral
Crâmpeie colorate de vis sofisticat.
Cu risipire pe Calvarul parcursului final
Avântul cel firav s-a vrut crucificat.
Cum toate-și au izvoru-n Cuvântul ancestral
Prin acțiuni și liberi prin gândul asumat,
Când faptele betege pe frate îl "ard mortal”
Noi, mai întâi, RĂSPUNDEM
Celui ce ne-a creat!


Când mâine...

Uscatele gânduri aproape că mor
Ucise de ghimpii din inima lor.
Răsar precum muguri de sălcii-n izvor
Așteptând primăveri cu zborul ușor.
Din cer pogorî-vor fertilele ploi
Cu care s-adapă deșertul din noi
Ce lacom înghite în dune gunoi
Trântind peste vise mirific noroi.
Din spini ne va crește un ochi de ciclop
Neclar vom simți viitorul miop.
Nu cred că vom pune la ură vre-un dop
De vine din inimi sălbatic potop.


Roșu, galben și albastru


De nu ne vom uni ca frați
Haìnă hàină vom purta
Pribegia permanentă
De nu ne vom iubi ca frați!
De nu vom primeni visarea
Aicea să numim Acasă
N-om scoate florile-n ferestră
De nu vom primeni visarea.
De nu vom înțelege asta:
Că Patria este a noastră
Om pierde-o, floare albastră
De nu vom înțelege asta.
De nu ne-om deștepta cu toții
În van și-au dat sânge strămoșii
Și-au rezistat dacii, bărboșii
De nu ne-om deștepta cu toții.
De n-om lăsa soarele-n inimi
S-apridă iarăși vâlvătaia
Muri-va din suflet scânteia
De n-om lăsa soarele-n inimi.
Sângele lui Burebista
Ne va fi la casă prispa,
Dogoritorul galben soare
Va fi Speranță Născătoare.
Albastra floare din fereastră
Fi-va întoarcerea Acasă.






Ne...Cu...Nu...


Ne îmbrâncim pe scara falselor valori cu toții,
Strivim firul de iarbă proaspăt încolțit,
Parcă și noi ne-am rătăcit în emisfera urii,
Dar ne-agățăm de un utopic vis ivit.
Cu touch-ul ne-așternem poezia pe divais
Dar ne-am pierdut din ochi dumnezeirea
Când singurul nostru scop precis
Era să ne aflăm aici, cu sârg, menirea.
Nu conjugăm prea des din verb iubirea,
Din grabă și viteză facem interes.
Corupte-s, gânduri, fișierele și firea
Pierdut și irecuperabil palmares.











Luceafărului


Tu, pe boltă ca un rege,
Ne veghezi a noastră soartă.
De vrem lumea o a drege
Ne izbim de-nchisă poartă.
Când ne- ai fost lumină vie
Ai spus verde adevărul
Epigonii la minciună fac hernie.
Moștenire-ai lăsat zborul.
Astăzi lumea vrea să-ngroape
Gândul bun și visătorul,
Scuipă-n blidul de aproape
Răstignit-au și umorul.
Șoaptele nu-ți mai ascultă
Decât râul cel de munte,
Îndrăzneala șade mută
Costelivă și căruntă.
Toți își apără avutul
Lăcomia îi unește.
Nouă ne-a rămas doar lutul
Mângăierea rar mai crește.
În zadar mai plâng și sufăr
Sângerând pe-al apei nufăr.
Sigilez gândul în cufăr
...Iscălire de luceafăr...






Unui poet dispărut

Iubeai să-i vezi pe unii vii
Hrănindu-se cu poezii;
Urai tot ce-i comun cu proștii
Tot ce-i urât, ce naște monștrii.
Urai și ura și gâlceava,
Spuma minciunii și otrava;
Iubeai tot ce-i făcut din cânt
Meșteșugit, forjat cuvânt.
Te-ai complăcut în haină simplă
Să nu orbești celesta tâmplă.
Sclipiri de geniu nu ți-ai arogat,
Te-ai mult ferit de-a fi bogat.
Știai că duci un munte-n cârcă,
Că n-ai nevoie de toiag, de furcă.
De frumuseți săditete-n minte
Te bucurai ferit de jurăminte.
Și uneori când șchiopătai la vers,
La ritm, nu te opreai din mers;
Mesajul tot îl dăruiai, pervers,
Neînțeles de Forțele din Univers.
Te bucurai că atingeai o coardă
A inimii din gloata cea bolnavă.
De care toți cei cu talent de boss
Se ascundeau ca de-un lepros.
Tu nu făceai discriminare
Te dăruia-i, un Crist, la fiecare.
Și prețuire îndoită ai primit
Când floarea cărnii ți s-a ofilit.
Acum pe epitaful tău e scris:
Poemul său neînțeles nu l-a ucis
Căci Domnul de la începuturi l-a ales
Al său Cuvânt, cum era și firesc
Să-l pună-n versu-i îngeresc.
12.01.2017




Amestec derutant

Albul albului albit
E albit de-alboi cernit.
Negrul negrului negrit
E negrit de negru albit.
Ce e alb și ce nu e
Ce e negru și ce nu-i
Tu acuma să îmi spui:
Câte-s drepte acum în lume,
Câte au curate nume,
Ce cristal s-a făurit
Drept să fie aurit
Fără pată, fără vină
Scos afară din rutină?!
Nu e nimenea-ți zic eu
Decât Bunul Dumnezeu.
08.01.2017













Peste

Peste goliciunea lumii,
Peste ochii albiți de ger,
Peste crusta de pe cer,
Peste albiciunea spumii,
Peste groaza nopților,
Peste zbuciumul din piept,
Peste somnul morților,
Peste lacătul nedrept,
Peste zborul întrerupt,
Peste capătul incert,
Peste gândul cel abrupt,
Peste țipătul inert,
Peste undele marine,
Peste acul secundar,
Peste azi și peste mâine,
Peste corbul secular,
Peste aici și peste-acum,
Peste ochii de catran,
Peste praful de pe drum,
Peste nu-i și peste n-am,
Peste veselul colind,
Peste aurul din munte,
Peste bocetul din gând,
Peste grijile mărunte,
Omule ai vrea putere
De schimbare, un buton,
Zeu să fii peste himere,
Uiți că ești un simplu om!
08.01.2017



***De Bobotează***

De botezul Domnului
S-a pus piatră de-nceput,
După cum este știut
Drumurilor omului!
Iisus, fiu Dumnezeiesc
Ne-a dat nouă un exemplu:
De urgie și păcat,
Cum al nostru trup, ca templu,
Poate fi el vindecat.
El, cel fără de păcat
A primit Spirit curat,
De Ioan a fost botezat,
Duhul Sfânt a îmbrăcat.
Treimea cea Sfântă-n noi
Am primit, de închinat.
În Iordan ai fost, apoi,
Ai pus lacăt la păcat.
Fiu iubit de Dumnezeu
Ne-ai adus în lume pace.
Te slăvesc prin vers și voce
Punând bază pe Credeu.
Tu privești la noi cu milă,
Îndurare ne-ai lăsat,
Ne-ai sădit în inimi dragul
Cel de semeni și ÎNALT.
4.01.2017



Dor de Colind

Mi-e dor de colindul de altădat
Colindul din suflet, sincer, curat
Când frig nu simțeam afară la porți,
Când Steaua ce-a Sfântă
Trecea peste bolți.
Iisus se năștea, noi înviam în cânt
Și tinerețea noastră nu se topea în vânt.
În cete poposeam pe rând
Să bucurăm și Om și Cer
cu frumos gând.
Și stelele clipeau părtaș la Serbare,
Imens candelabru cu torțe de Magi,
Vegheau în tăcere ca Iisus cel Mare
Să vină pe lume cu fast de-mpărat
La oamenii dragi.
18.12.2016















Te-am ....

Te-am privit, în ochi, Lumină
Şi-ai făcut din mine Foc.
Te-am secat, cu totul Apă,
Am scăpat de la înec
Şi-am rămas fără noroc.

Te-am arat adânc Pământ
Şi Tu m-ai legat de Lume
Şi mă leg sub Jurământ
Frica de înalt sâ-mi pierd,
Nesarcastic, fără glume.

Când mi-am ars, demult, retina
Aveam carul cu noroc.
Muguri de arípi îmi cresc
precum cetina
De brad,
Piscul cel înalt mă cheamă
Ca din forja cea de foc.
16.12.2016










Cânt de Crăciun

Cu suflet uşor, curat şi senin
Ca fugii ce zboară din ceruri şi lin
S-aşteptăm colindul şi să îl primim,
Colindul cel sfânt, colindul divin.
Din glas de copii cu gândul curat
Se-nalţă cuvântul lipsit de păcat
Se naşte Iisus, să ne bucurăm!
De ură, gând rău cu toţi să uităm!
Alături de îngeri cu goarnele lor
Cânta-vom cu toţii, forma-vom un cor
Iar Tatăl şi Fiul şi Sfântul său Duh
Privi-vor cu drag, la noi, din văzduh.
15.12.2016



Rămășițele iernii...


Prima ninsoare-i un lup pentru noi
Ce sfâșie inimi și pune în rană puroi
Profund destructiv, dezolant semafor
Ce duce iubirea-n pubela din abator.

Cum fiara flămândă am închis-o în beci,
Am pus-o în lanțuri masive pe veci,
Cumva, din neliniști, făcut-am poem,
Scrâșnitul din dinți topit-am în versuri, boem.

Și-acum mai transpir în al nopții coșmar
Când fulgii de gheață în gând îmi apar
Apoi, luminat, văd pe geam ghiocei-n rondou
Amintindu-mi de șansa iubirii, primită cadou.
22.02.2017











































Cioplitorul de lumină


Așa cum unchiul meu, bătrân, cioplește lemnul,
Cu dalta lui măiastră, ciorchini de forme ample
Pentru altare, naos, împodobind amvonul,
Așa și menestrel, poetul sculptează raze suple,

Din simplitatea pură sau din sofisticate crime
Din gânduri răsucite și din idei ucise.
El stă și distilează în alambic de rime
Apoi le dă prin forja de creatoare vise.

Cum, uneori, lumina ce singur o cioplește,
Mai are umbre și colțuri strâmbe privită în oglindă,
El dalta minții ascuțindu-și, din raze, făurește,
Din cruda realitate, o dragoste, mai blândă.
23.02.2017




















Salvare


Știu c-am făcut mult prea puțin din neușoara, mare
Lucrare, la care, din veac, am fost chemat:
Să nu îmi pierd, din ochi, dreapta cărare
Și să țin reavăn Cuvântul tău cel minunat.

Sleit sunt uneori de vlagă și ochii uneori mi-s goi.
Pierdut mă simt și inutil încerc să reanim o glie
Ca să mai poți vorbi, prin rug de foc, aștept, cu noi
Sau să ne dai mirific ploi cum dat-ai lui Ilie.

Apoi, când cred că tot e în zadar și închid o geană,
Când abandonul pare unica, definitivă și sigură soluție,
Isuse,Tu, lîngă oftatul meu și arătându-mi întreita-ți rană,
În universul gândului de rime, pornești o sfântă revoluție.

27.02.2017


















Iarnă ~ Primăvară
-Tranzit-


Haideți, vedeți cum Lupul Alb, al iernii din sulfetele noastre,
A pârguit, în inima lui bravă, eterna, firava Primăvară!
Uitați vă rog de ger si de sloganul iernii cu pateticul rezist,
Să conjugăm de-acum încolo: a bucura și vocativ - exist!
Iubiți dezghețul și îl prețuiți, să nu dispară transformat
și înghițit de arșita din viitoarea vară!
01.03.2017



Ghiocei pentru tine -
-soției mele-


Iubito, eu văd că ți-a-nflorit un zâmbet de firavi ghiocei
Și ochii tăi au din licărul divin; abia îmi stăpânesc făptura
Să nu-i sărut; O, nu, nu vreau să îi strivesc cu gura,
Dar, hai să îi culegem pe ce-i ce mi-au crescut la tâmple, dacă vrei!

Căci i-am crescut cu grijă sub soare și sub lună,
Din poveri și bucurii de-Naltul au fost puși.
De-a lungul anotimpurilor multe, avute împreună
Ei s-au 'nălțat udați de vise și de iubire-s arși.

01.03.2017





Omul


Omu-i semămător de grâu;
Omu-i făcut din albia de râu;
Poate fi vis dar și coșmar;
Omu-i fărâmă de nisip
În minte-i țeluri se-nfirip’
Omu-i izvor de bunătate,
Atomi să stăpânească poate;
Omu-i plămadă de fior
Făcut, inițial, perfect de Creator;
Omu-i și carnivor și canibal;
Omu-i poet și măcelar,
Omu-i un ghiocel firav
Dar poate fi și un tiran mârșav;
Poate ucide-un crez prin anateme
Dar poate naște și, sublim, poeme;
Omu-i de temple ziditor
Dar și de nuclear buton deținător;
Omu-i o piatră sau un cnut
Dar este și divin și ancestral sărut;
Omu-i real, legendă sau un mit?!
El este, cert, creat din infinit;
Omu-i luat din lava de sub munți
Dacă ești OM, să nu renunți,
La tot ce-i bine să faci punți!

02.03.2017


Femeia


Femeia-i farmec și mister
Creată din divin penel;
Femeia-i rană sau fior
Este al vieții sfânt izvor;
Femeia-i inimií durerea,
Femeia-i zilei mângâierea,
Femeia-i șoaptă sau nălucă,
Ea poate lacrimi, greu, să ducă;
Femeia-n cer e proslăvită,
De ingeri ea este iubită;
Poate din rană și durere
Să facă dor și mângâiere;
Femeia-i iad și paradis
Femeia-i versu-acesta scris;
Femeia-i nopțií plina lună,
Femeia-i sufletu-i furtună;
Femeia este-a mării perlă
Femeia-i cerului acvilă;
Femeia-i brazda de arat
Femeia-i gândului păcat;
Femeia-i coasta aurită
Ce lui Adam i-a fost răpită;
Femeia-i pentru om divin sărut;
Femeia-i nemuririi început;
Femeia-i vis devorator,
Femeia-i câmp multicolor;
Femeia-n toate-i zâmbet cald
Femeia-i vieții sfântul fald;
Femeia-i pâinea din cuptor
Femeia-i zborul de cocor;
Femeia-i viața care poate
Culege numai fructe coapte;
Femeia-i taina dăruită
Pentru a fi, intens...iubită...

03.03.2017
























Mama


Mama-i un cântec de vioară,
Cu mama altfel timpul zboară;
Mama e dor nestins și greu
Departe de copii de stă mereu,
E bucurie și e frămăntare;
Mama-i un zbor de pescăruș,
Ea-i soarelui pe cer urcuș,
La revederea fainelor vlăstare.
Mama e sfat și vindecare,
Mama-i cuvânt de-mbărbătare,
Mama e firul din fuior,
Mama e verbul creator,
Mama-i totem de alinare,
Mama-i miracol, resemnare;
De rău și moarte, n-are frică,
Când mândr-o face-un fiu, o fiică,
Mama-i o antică zeiță,
Mama e stâncă de credință,
E o ursoaică în putere
Când starea fiilor o cere;
E-un vultur de pe stemă
Când ei se află în problemă;
Mama e roua ce sărută
Atunci când lacrimi și cucută
Ard suflet de copil în joacă
În ochi de fiu sau ochi de fiică;
La ea se-nchină chiar și sfinții
Când un surâs îi decorează dinții;
Mama-i întindere de mare,
Ea este însăși viața creatoare,
Ea este sfânta și fertila Geea,
În ea o poți vedea pe Casiopeea,
Pe Hera, Lois sau pe Eunice
Și alte multe mame epice și lirice;
Mama, din viață sau din nove,
Din cald cămin sau dintre slove,
Ne-arată calea mai mereu
Cu ruga sa lui Dumnezeu...

04.03.2017


Limba română


Aș putea să o asemăn unui vitraliu de fonemuri,
Cu un mustang frumos, neînblânzit de vremuri,
Unei întinse pajiști cu ierburi colorate
De unde se înfruptă poeți pe săturate.
O mai asemăn unui imens ocean expresic
Ce poate fi capcană pentru incult depresic.
Limba românâ-i un izvor cu apă cristalină
Ce pune-n inimă un dor și pune-n ochi lumină!
Este o doină sfântă cântată-n asfințit ușor,
E brazda vie, răsturnată, ades la plugușor,
E strigăt de durere, e ciripit de gând,
E focul ce ne arde, e-un ghiocel plăpând,
E zbor de rândunele, e tunet furios,
E pacea ce se-așterne în inimi cu folos
Când două dragi ființe s-au revăzut din nou,
E portul popular, tezaur din Copou,
E toată frumusețea din neamul românesc,
E tot ce survolează plaiul cel pitoresc,
E tot ce e sub glie prin testament lăsat,
E praful de pe stele de la oraș la sat,
E un contur de hartă și-n lume răsfirat,
Ea e românul însuși cu sufletul curat...

05.03.2017



Divinul



După cum este bineștiut
Divinul este neștiut și ne-ncăput
El poate fi de o emoție atins,
El poate să apară uneori în vis,
Poate zâmbí dintr-un tablou,
E, sigur, într-un îngeresc halou,
Divinul stă, ades, ascuns în ortogramă
Și, negreșit, în dragostea de MAMĂ...

07.03.2017







Despre îngeri


Aceste divine și nepământești făpturi
Sunt cunoscute din povești și din scripturi;
Ei sunt esență de lumină de puritate pură,
Au fost creați prea mândiri ca să cunoască ură.
Sunt marca de nucleu al duhului ceresc ,
Cu adevăr, dreptate, iubire se hrănesc.
Ei pot simții durea, pot naște pasiuni
Și au în lume, tainic, precise misiuni.
Ei pot fi raza caldă ce bate în fereastră
Sau trilul polifonic de pasăre măiastră,
Sunt țipătul de bebe ce vede primii zori,
Sunt mâna care dă bănuți la cerșetori,
E unul răsărit și asfințit peste pământ rotund,
E palma peste pleoape, fior, la muribund.
Sunt dragostea din ochi ce-o vezi la miri, la nunți,
Sunt briza care zvântă înflăcărate frunți,
Este iubita care te-ntâmpină în prag,
Îți este mama, calea și sufletul ei drag.
Să nu uităm de mamă, iubită și copii!
Să nu uităm de îngeri cât încă suntem vii!

07.03.2017





Lecția de s-crimă & sc-rimă


Un vers mi s-a rostogolit prin gând
Altul a-nsetat, uscat, arzând,
Pe unu l-am legat breloc la chei
Vreo două râd gălăgios, fără temei,
Vreo patru fac încolonare-n ritm
Când altele extrag pulsări din bioritm,
Vreo cinci s-au înecat în mare,
Altele stau și scapără la soare,
Un vers rebel, ce nu a mai fost scris,
În trandafirul japonez s-a sinucis;
Două, mature care, cred, se potriveau,
Pe după colțuri, părea că șușoteau.
Perechea cobora la trei dintr-un pătuț,
La trei și cinci avea, deja, puiuț;
Trei versuri tuciurii și arogante-mi pare
Au toate-o siameză gură, mare.
Le-am spus, atunci: - nu mai rezist,
Nu sunt ateu, nu-s nici rasist,
Ce Dumnezeu! E-un haos cam de nedescris!
Vă rog frumos, atenție un pic!
Ce-i de făcut, pe scurt să vă explic.
Vă rog acum, vă-ncolonați în șir!
Unul să văd, până la patru de respir!
Ce-i haosul de-aicea, brambureala,
Nu v-a trecut, acuma mahmureala?!
E gata weekendul, la muncă!
Pardon, uitasem că-i război, la luptă!
E clar, așa ceva nu se mai poate
Nu toate veți scăpa din noapte!
De-aceea, preventiv, chiar eu, de astădată,
Vă voi eutanasia, fără să plâng, în șoaptă.
Aud alarma ceasului...prin vis...
Și-s fericit că nu am versuri de ucis...

09.03.2017









Dintr-un sâmbur de cais


Dintr-un sâmbur de cais
Ce-l aveam în gând sădit
Răsăritu-mi-a un vis,
Roua razei l-a hrănit.
Alambic de noi speranțe
Din zăpezile de ieri
Cu petale de nuanțe
A sosit în primăveri.
Gândul crește-ncetișor
Prinde formă și contur
La-nceput i-un pomișor
Floricele roz îi scutur.
Pârâiaș de vis hrănește
Tânăra lui rădăcină,
Se înalță și tot crește,
E uriaș până la cină.
Când familia reunită
Rugăciunea mesei spune
Arborele cerne-n sită
O lumină sacră-n lume.
Fir din sâmbur de credință
Să sădim cu toți în gând,
Fapte fie cu putință,
Jertfă Domnului cel sfânt!

10.03.2017


Seceta


Izvorul plastic a secat,
Fiorul lirei a înțepenit,
Ascult tăcerea, cordul disecat,
Admir penelul adormit.

Adun în tomuri plânsul din viori,
Cataloghez emoții prăfuite,
Pe gene-mi cad triste ninsori,
Sub frunte-mi sting poeme obosite.

A mai rămas în glastră o mușcată
Sfios întoarsă către soare,
Metaforă divin creată
Ce vrea să se arunce-n mare.

Vreau s-o salvez de la uitare
Și-mi caut șevaletu-n grabă,
În ochi mi se reflect-o zare,
În piept pornește inima la treabă.

12.03.2017





Zâmbet


Din liră notele țâșnesc luminic,
Se-ntrec în zbor cu ciocârlii,
Se mistuiesc, mai sus, în astrofilic,
În sacrificiu refuzând tribut mocirlii.

Din praful lor rămâne uneori,
Lipit de gândul binevoitor,
O marcă de cristal topind fiori
Ca un toiag de vrăjitor.

Nu simt, deloc, durerea morții
Când am în îngeri drepte muze,
Dar pot să știu urzeala sorții
Când am pecetea lor pe buze.

15.03.2017



Enigmă


E un mister de unde vine călăuza,
E-o taină cum, prin meandrele din minte,
Aleargă, îmbrăcată în lumină, muza
Să potrivească pe-ntuneric vii cuvinte.

Enigma se-adâncește pân’ la disperare
Cum poate din abrupte, înfundate, seci,
Inaccesibile idei ce au jăratec pe cărare
Să facă netede, cu flori pavate, noi poteci?!

Nu-mi spuneți, dacă voi, prieteni erudiți,
Ce nu mai faceți multe săpături prin abur,
Cunoașteți evidența pură sau poate-o bănuiți
Căci vreau, cât mai respir, de tainic farmec să mă bucur!

16.03.2017





***Târziu***


Foaia e albă de albul luminii,
Ascunse vederii stau tupilate
Slovele vii, cum zic neuronii,
În hora pulsării fiind implicate.

Din foaie doar praf se ridică
De-i ochiul închis pentru rost;
Pe ea, din condei, o lacrimă pică
Din patimi străine de post.

Clepsidra-i cusută de masa trăirii,
Așa cum a fost de la bun început;
Nisipul cel scurs dintr-o lege a firii,
Pierdut temporar, nemurirea-ncăput.

Cititul respiră, oftând, obosit;
Din balta cernelii se-adapă o muscă
Miroase a tei și a suflet cosit
O noapte coboară precum o moluscă.

17.03.2017















Curățenia de primăvară


Purcedem la curățarea miriștei din inimi,
Jerfiri de mulțumire pentru patimi,
S-o pregătim cu grijă pentru brăzdat,
În câte e nevoie ruguri vom fi ridicat.

Altfel, sămânța bună și curată ce-am primit,
N-o s-o putem sădii în solul potrivit.
Căci legile din inimi nu s-au abrogat
Feriți să stăm de ură, de verbul cel spurcat.

Și vom culege rod bun din solul afânat
Dacă-l udăm, prășim cu drag până la secerat.
Grijiți-vă, dar, astfel, păstrând suflet curat,
Să nu fie-n zadar jerta lui Crist pentru păcat!

18.03.2017













***<<<Accident liric>>>***


O coastă-mi perforează versul
La vise-am fractură deschisă,
Aerbagul mi-apasă, răsturnat, universul,
Descarcerat, un accent îmi scapă din rimă.

Un roi de naiade se-adună ușor
Pe birou, ieșind din ventilator.
Acum știu, sunt atrase de apa,
Angheasma, ce-mi curăță pleoapa.

Cu aceasta-mi astâmpăr un gând
Ferindu-l de focul intern, fremătând.
Trag scripetele îndreptând ca un os,
Atârnat, un gând de o bilă, la patul albicios,

Ruptura de ritm cardiac, deviat sinuos,
Bandajat e condeiul ridicat de pe jos;
Epistola scrisă lucește-ntuneric arzând
Cu slove zdrobite-n piroane cosând.

Cu sfânt anestezic, nimic nu mai doare,
Decât din palme, din piept și picioare
Și tare, din frunte, sub spini, cristice, ale LUI cicatrici,
Doar RUGA-i vindecarea supremă...în veci...

18.03.2017





Nu-i minunat?


Nu-i minunat cum tunetul dă startul la nori?
Nu-i minunat cum iubirea îți pune în suflet fiori?
Nu-i minunat cum copilul de rău n-are teamă?
Nu-i minunată iubirea pruncului de mamă?
Nu-i minunat cum mintea poate pătrunde versul
În care poate să-ncapă, transfigurat, universul?
Nu-i minunat cum, azi, a-nverzit parcul?
Nu-i minunat cum natura o învie-n culori șevaletul?
Cum un sculptor cu dalta-i măiastră cioplește,
Din marmura rece o frumusețe care-n timp crește?
Nu-i minunat cum dansul iubirii transformă ființa?
Nu-i minunat cum atomi și celule disecă știința?
Nu-i minunat cum din bobul de grâu putrezit
Se coace din viață pânea pe câmpu-n verzit?
Nu-i minunat cum, după ploaie mereu,
Dumnezeu leagă pământul de cer prin curcubeu?
Nu-i minunat?!...Nu-i minunat?!...
19.03.2017
*Copyright reserved ©












Fericirea


Ca multe stări, ea, fericirea nu se poate explica,
Odată știi, alteori nu, ești pur și simplu fericit,
Ești fericit că te simți viu, că ești iubit,
Ești fericit că astăzi un vis vechi ți s-a împlinit,
Ești fericit că-n mijloc epidemic nu te-ai îmbolnăvit,
Ești fericit că ai un adăpost, o casă,
Ești fericit că ai ce pune, la copii, pe masă,
Ești fericit că după noapte, dimineața a venit,
Ești fericit că după ploaie, iar, soarele ți s-a ivit,
Ești fericit că rata ți s-a terminat,
Ești fericit că Dumnezeu, în seamă te-a băgat,
Că după multă rugă și postire
Primit-ai dumnezeiască binecuvântare,
Ești fericit, de ești chiar cerșetorul,
Că ai primit bănuț de la zgârcit notoriu,
Ești fericit, că între focurile reci de armă
Ai fost cruțat și ai o șansă la noua viață.
Ai infinite, mici motive să fii cel mai fericit,
Că dormi și ai somn liniștit ești fericit,
Că ai făcut doar bine și n-ai nedreptățit,
Curata conștiință te face fericit...

20.03.2017




Poezia


Poezia-i foamea crudă de-adevăr,
Poate să-i cânte viermelui din măr,
Este o mângâiere sau un cnut,
Divinul care pune pe slove un sărut,
Poezia-i răstignirea în natură,
Invocă, nesecate, deopotrivă, dragoste și ură,
Transfigurează hâdul într-un și mai mare hâd,
La fel și frumusețea ce-i țâșnește omului din gând,
Poemul se-adresează, darnic, tuturor,
Dar nepătruns rămâne, ades, nucleu-i interior,
Mulți zgârâie ușur doar suprafața-i aurie,
Fără să știe sau să-i cunoască adânca-i filosofie,
Poate să fie simplă ca sufletul curat,
Sau poate fi creată în vers sofisticat,
Cert este, că în versuri, este spus,
Nespusul dor din suflet ce-i inimii supus.
Ferită de anateme, de orice erezie,
Are un nume sfânt, se cheamă... Poezie...

21.03.2017







Apocalipsă (ăspilacopA)
fantezie


Voi n-auziți un huruit de-apocalipsă?!
A, spuneți că e zgomot de mașini...
Dar, poate, sunt trecute prin eclipsă
Și vin, corbi de oțel, ca roiuri de albini.

Voi n-auziți tropot de cal?!
A, ziceți că-i hardul din computer...
Dar poate că este ultimul val
Ce pune capăt la adulter.

Voi n-auziți sunet de alarmă?!
A, joacă fotbal echipa opțională(?!)
Dar poate-i biologică o armă
Asasinând suprem crima finală.

Și parcă se zărește-n depărtare,
Cam tern, nedeslușit, ce-i drept,
Pe calul cel gălbui-verzui, fără iertare,
Al patrulea nazgûl, fanaticul adept.

Nazgûlu-i figurină de plastic cimentat,
Nu poate înainta, pădure-i de mașini,
Oricum, îi dai delete și, l-ai fentat,
Alarma-i fluierul ce-mprăștie găini...

22.03.2017




Zei de carton


În loc de îngerii, de lângă noi,
Credem de-acuma în super-eroi;
În loc de mana (pustiului) vieții
Ni se dau, de la ue, subvenții.

În loc de naturale pe chipuri culori
Îmbrăcăm în plastic tristele flori,
În loc de zâmbet de aer curat,
O largă, grimasă de gaz ni s-a dat.

Pe umerii largi purtau constelații
Bunicii feriți de murdare-aberații;
Noi îngropăm legende și mituri,
Pentru zei de carton facem riduri.

23.03.2017













Înserare


Prin vene îmi curge cenușă,
În aripi plumbul am primit,
O noapte profundă bate la ușă,
Corbii așteaptă ochiu-mi adormit...

Cu ultim strop de energie,
Decât să mă târăsc, un melc, spre mare,
(Unde nu m-așteaptă vreo magie)
Mă las, absurd, teleportat în soare...

24.03.2017











Rugă


Dezgolit de trufia lutului meu,
Genunchiul mi-l plec, Ție, Dumnezeu.
Toarnă-mi lumină în vene, o, Doamne,
Să nu-mi mai fie, în inimă, foame!

Aprinde-mi vederea cu harul luminic,
Departe să fiu de frici și-ntuneric,
Cu jertfă de laude să-mpodobesc,
Tronul virtuții în zborul ceresc.

Sămânță de gând, sămânță de bine,
Îți cer pentru toți, îți cer pentru mine!
Nu vreau mărețe castele pe lume
Te rog, sănătoasă, ne dă-nțelepciune!

Discernerea clară a voi-Ți divine,
Să cureți de zgură ale noastre retine!
Un strop să ne dai din apa cea vie
Și-n veci, pe Pământ și în Cer, voia Ta fie!

25.03.2017





Nu uitați...


Nu uitați, ferecate, închise în gât,
Cuvinte frumoase nerostite nicicând,
Căci, vine-o secundă fatală încât,
Încleștarea suprimă sclipirea din gând.

Nu uitați, de vreo fibră din cord v-a durut
Iar destinul o cale mai sus v-a expus,
Sâ-nfrânați șutul în gură celui căzut
Iar o mână să-ntindeți trăgându-l în sus!

Nu uitați, cât un jar hormonal sau de har,
În ființă aveți, secunde, frumuseți să iubiți.
Nu uitați că trăitu-i și greu, e și Dar;
Nu uitați, Creatorului lumii, să mulțumiți!

26.03.2017








Când...


Nu valorăm nici cât bobul de muștar
Când ura face sufletul murdar;
Nu valorăm nici cât un microb
Când furtul și minciuna stăpânesc pe glob.

Nu valorăm nici cât o gâză
Când crima face legea-n bază;
Nu facem nici cât un cal mort
Când umbrelor facem import.

Când recunoaștem limita umană,
Când la mizerii nu plătim vamă,
Când în iubire ne simțim cinstiți...
Atunci suntem...neprețuiți...

27.03.2017