Poezii de IOAN NEGRU

Leontion

1.

Răscruce de drumuri am fost şi de ape, vad pe care să-l treci cu picioarele goale, să calci peste piele şi să o rupi în valuri mai mici, aşa cum ai zâmbi, ai surâde. Am curs în braţele tale, le-am umplut. Le-am dat foc

N-am ştiut să ard molcom, n-am ştiut să curg ca un râu de câmpie. Eram plin de brazi, de cetină verde.

Nu, n-am ştiut.

La tine nu ducea nici o cale. Prin rouă-am păşit să mă ducă la tine, să mă urce, să mă înghită, să mă plângă.

Zeiţă ascunsă sub palme, sub sărutări fără vorbe. Goală, fără păcat

M-am dus să plâng.

2.

De parcă tinereţea nu ne era destulă. Am zâmbit.

N-am scris, n-am legat uitarea la iesle, n-am muls-o. Atunci când nimeni nu ne sărea cu securea la gât. Am surâs.

Muţi am stat cu vorba la masă. N-am mâncat. N-am băut. Muţi cu palmele goale. Am surâs.

Leagăn de frunze care nu tac. De ape care nu tac. De vorbe sub zăpadă, asemeni ierbii. Am surâs.

3.

Mă împovăram cu un surâs. Al tău era greu, dar îl duceam cale de o zi. Pe altă cale. Numai tu ştii pe care. Pe aia neumblată de nimeni. Ce departe este de atunciul acela! Dacă a fost. N-a fost.

Poate că şi uitarea are cărarea pe care umblă singură. Cu ea de mână mă duc să-i văd cuibarul. Nu-i de pământ, dar încap în el. Sub aripi, sub pleoape.

Un surâs.

4.

N-are uitarea cale, numai tu ai. Încoace.

Am fost până acolo. Se făcea că nu era nimeni.

Că nu erai tu.

Aşa am rămas înţeleşi, cu calea înţeleşi. Că nu.

Până unde să mă duc, că nu mai am mult!

Nu spune, dacă nu-i de spus.

Spune sun surâs.

5.

N-am întrebări, doar o mângâiere am.

Una singură am. A ta. Poate va fi primăvară.

Da, un surâs.

Cine ştie încotro.

Şi când.

Poate va fi primăvară.