PE ULTIMA TREAPTA

 

…oboseala timpului

urcă din noi în strigăt

cu priviri alunecând în rătăciri

pustiind lumina

cu gânduri ce se sparg de spatele nopţii

ascuzând cărarea

şi cu şoapte între două bolboroseli

chemând îngerii.

 

acesta este omul

de la marginea lucrurilor.

 

 

DE PREA MULTĂ PREZENŢĂ

 

…mângâiind buzele pământului

timpul

obosit de prea multă prezenţă

se va retrage în spatele cerului

iar noi

noi, ne vom retrage dincolo de lucruri.

valul vremii

 

… valul vremii lin se scurge

ca un fir de mărgărint

aducând în părul nostru

ale sale mări de argint

ce sporesc în ciudă parcă

după cum se alungă anii

ca-n poveştile din carte

parcă aud cum plâng castanii

 

...totul trece numai timpul

parcă face înadins

fuge-n pasul său netrebnic

ce loveşte-n vadul stins

revenindu-şi după veacuri

el,acelaşi stâlp de piatră

ce păşeşte de milenii

peste tot, nimic nu iartă.

 

...totu-n goana lui se schimbă

omul, dragostea, natura

zâmbetul devine rece

focul nu mai dă căldura

ce-o dădea precum odată

când ardea în timp mereu

el îngroapă om şi floare

în străinul curcubeu

 

...ce se-ntinde ca un şarpe

ce nu este, dar îl ştim

drept o piatră grea şi rece

şi de care ne lovim

făr-a şti care-i urmarea

lin , treptat şi inerent

căci târziu îi simţi mireasma

prin imensul trascendent

 

...cât n-aş da să-i rup coroana

s-o sfărâm strivind-o-n mâini

să-i răpesc doar veşnicia

ca să nu mai fim bătrâni

să rămânem precum dânsul

tineri, reci şi invizibili

să călcăm cu-nverşunare

peste anii cruzi, teribili

 

...totul trece-n astă lume

totul parcă e un vis

el se scurge ca o rază

din neant spre infinit

în cadenţa sa eternă

legănându-se tacit

între zare de lumină

şi-ntuneric din zenit.

 

poem despre fiinţă

 

 

...între două nopţi

fiinţa

răstignită între

a fi şi a avea

se pierde-n necuprins.

 

trece un semn

 

...prin liniştea mea

mai trece o iarnă

mai trece un semn

vestindu-mi de el

 

...în şoaptele timpului

desluşesc balade

triste şi vesele

anotimpul se rupe tot mai mult de el

iar eu

un ram din tulpina lui

mereu încerc să-i chem numele

spre o altă primăvară.



urma ta, primăvară

 

...popoare de ierburi

mânate fără milă din pământ

într-o curgere verde

se scaldă- n snopii de soare

înduioşaţi arborii

la subţiori ascund

boboci feciorelnici

în umbra ta , primăvară...

 

...fluvii de zumzete curg

pe strună de nevăzută vioară

pe struna ta, primăvară.

 

carnavalul serii

 

...norii de metal

aburesc ochii

părul uscându-se

nu mai ajunge nici pentru o baie

solzii gâtlejului

stigăt pertinent

Dunării

nu mai au altceva decât

să se înveţe

cum să meargă mai departe

prin deşertul timpului

 

...păpuşi de zdrenţe

în neodihna odihnei

sunt scăldate mereu

în carnavalul serii

ca pentru-n ceremonial funest.

 

 

zori de mare

  

...stând în cuprindere

soarele mătăhăind de somn

prin ceaţa zorilor

se spală cu săpunul seninului

ştergându-se cu ştergarul străveziu

trăgând cu săgeţi de lumină în mare

rumenindu-şi obrazul

gătindu-se pentru fecioara zare.