Poezii de Olimpia Danci

clopotul bate ora mea
ascultă pasul lent al nopţii
după ferestre
dacă n-am să fiu voi veni
pe cărarea niciodată trăită

&
tremură
această femeie

nefericită adulteră
descoperită într-un mesaj
niciodată scris
această femeie
tremură
când se vinde
sub masca venirilor
sub masca plecărilor
poposind obosită
într-o catedrală

&
cui să-i dau originea mea
tu care vii
tu care pleci
să închin capul
prin versuri pline
de brumă

îngerul
picături de apă
peste trup
mi-e aproape frig
şi puntea se lasă
deschisă ca o rană
în sufletul meu

şi putea fi toamnă acum
şi

&
cei ce iubesc
nu dorm niciodată
construiesc ziduri
de întrebări
dincolo de uimire
o Ană
dincolo de abis
un Manole
în oraşul fără poteci
tu

&
dacă mai eşti
prin întunericul acestei nopţi
să-mi priveşti goliciunile
o coapsă dezvelită până la stele
paharul albastru revărsat pe covor

un adio
o umbră
cineva
la fereastră
se roagă

 trăieşte

seara
 va veni
vântul
mă aşteaptă
cu masa
întinsă
cine trăieşte
când
te întorci
acasă
?!
vântul
mă aşteaptă

&
am înverzit sângele

până la sinuciderea
singurătăţii
am strigat durerea

am înverzit sângele

pantofii obosiţi
 lângă coşul cu mere

mama şi tata
rămaşi în
palma rugăciunii

&
visul şi Val

vocea trecutului
o fantasmă
într-un colţ
de duminică
să îngenunchezi
dorinţele
plecarea iernii
visul şi Val

&
şapte

cafea şi fum
între mine
şi dimineaţă
păsările
între mine
şi tine
generaţii
de Frunze

&
casa

brăţară
unde gândurile
cresc
ca buruienile
până la stele