Poezii de Ioana Stroe

Neliniști în noapte...

Din strâmtoarea ce-mi apasă
Sufletul c-un dor nebun,
Am putere să car cerul
Pe-ai mei umeri cu gând bun...
Mai ții minte ziua-n care trebuia să ne-întâlnim...?
Eu și dorurile-mi toate...
Așteptam să ți le spun...
Așteptam să-ți sorb privirea
Să-ți simt trupul tremurând
Mă visam îmbrățișată
De un braț duios și blând...
Parcă a trecut un veac
Parcă am îmbătrânit...

Încă mă gândesc la tine
Ca și când mi-ai nemurit...
Din pământ miroase-a moarte
Toamna mi te fură-ncet
Am lăsat scris într-o carte
Taina unei umbre reci...
Ce mă-nvăluie sinistru
Ca-ntr-un tainic legământ
Dintr-un colț de umbră plânsă
Parcă n-a rămas nimic...
Sorb din vis licori ciudate
Cu gust greu,amar și dulce
Mi te strig ne-adevărat
Printre lacrimile-mi scurse...
Epopeea vieții noastre
Netrăită și nescrisă
Va sta tainic în clepsidra
Inimilor noastre frânte...
Curgând lesne spre apus
Într-un zgomot infernal
Iar când vraja se va rupe
Dorul va fi în zadar...
Auzi ceasul care tace?
A murit pentru o clipă...!
Eu te simt atât de tandru
Ca o lacrimă ce-mi pică...
Să nu plângi,să nu regreți...
Timpul tace și nu iartă...
Toate gândurile reci
Ce-n tăcere ne tot poartă...
Fă-ți iubite dintre zâne,
Fă-ți amante fără număr...
Uită golul dintre coaste
Și mă uită și pe mine...
Vom fi lut scăldat de lacrimi
Și uitați vom fi de toți...
Riscă totul și iubește
Viața asta...zece vieți...
Adormim pe pernă singuri
Transpirăm de singurare
Ochii ni-s scăldați în lacrimi,
Dorurile ne omoară...
Am decis să mă închid
În clepsidra toamnei reci
Am îmbătrânit devreme...
Nu spun glume,nici povești...
Viața trece,viața vine
Timp nefast pentru noi doi...
Vom rămâne amintire
Printre lacrimi cu ochi goi...


Sub povara neliniștii...

Pădurea-i cufundată-n ceață
Apusul vag străbate gândul
Mi-e zbuciumată inima din pieptu-mi
Și-aș alerga degrabă...către prunduri...
Răsună-n mine zbucium tandru
Din depărtări necunoscute...
Ceva e-acolo și mă cheamă...
Și toate-mi par necunoscute...
Îmi caut liniștea-nserării
Prin sufletu-mi de tine pustiit...
Sunt calmă-n vuietul de valuri...prin taina ta...am renăscut...
O antică pădure tot mă cheamă
Prin desfrunzișul din amurg
M-aplec ușor pe luciul apei...
Și-n taina ei mă tot cufund...
Copacii-s martorii mei dragi
De când eram doar o copilă...
La umbra lor mă legănam
Cu dulcea taină-n amintire...
Un foșnet lin,ușor sălbatec
Ca un suspin adănc vibrând
Prin mine-și trece nemurirea
Și-mi dă sărutul ei divin...
De după zidurile reci
Un țipăt nefiresc de dor
Se-nalță falnic către soare...
În săngeriul unui zbor...
Ascunsă-n spatele tăcerii
Un labirint întunecat...
Îmi fură iarăși ca un vultur...
Iubiri și tot ce-am încuiat...
În sufletu-mi prea iubitor
Prea blând și plin de nestemate...
Emoții pure,sentimente
Și tot ce-am pătimit prin viață...
Atâta haos printre clipe
Fugare,triste ,nefirești
E ca un strigăt de sihastru
Ce sfarmă teama din pereți...


Vis obscur...

Tu...taci...
Și-a ta tăcere...doare...
În mine se-nfiripă iubirea...apoi moare...
Între lumini și umbre
Zăresc doar chipul tău...
Mi te tot strig absentă
Și mor de dorul tău...
Mi te zăresc aievea
Prin visul meu obscur
Întind spre tine brațul
Și ție mă supun...
Și zâmbetului dulce
Și-a ochilor privire...
La ceas de noapte albă
C-o sfânta-nchinăciune...
Eu mi te văd absent
Prin licărul de stele
Ce tot ți-ascunde-n suflet
Iubirea și-a lui vrere...
Poate mă-nșel amarnic
Și-mi cer iertare-n gând...
Dar ochii tăi sunt dornici
Și nefiresc de blânzi...
Hai lasă-te ușor...pe brațul meu zâmbind
Mi-e dor de-ombrățișare...
Tu...mă privești timid...
Întorci privirea brusc
Și fugi din calea mea...
Eu însă sunt prin tine
Ca noaptea-n slova grea...
Ce sângerează-n gânduri
Trâiri și multe doruri...
Le ținem frâu cu teamă
Și-n noi se-aud ecouri...
Hai...mângâie-mi privirea
Cu-alese vorbe-n taină
Voi fi doar mesagera...
A visului obscur...
Și-a clipelor fugare...


Vino iar ...

Ciripit de păsărele,
Zori plăpânzi ,suave doine,
Raze de lumină pure
Îmi despică gându-n două...
Stări de bine,somnolente,
Sau febrile ,uimitoare
La fereastra unui vis
Amintiri îmi dau târcoale.
Și mi-e dor ,prin el respir
Ca un prunc ,plângând ,de mama...
Ca tăcutele iubiri
Să-mi închidă astăzi rana...
Ziua ,se ivește-ndată
Cu arome de banal,
Ceasul ticăie-n perete
Iară eu ,pe timp mă-nham.
Și pornesc cu el pe munte,
Pe cărări ,spre nicăieri...
Cât de dulce-mi pare umbra
Clipe-i dulci din primăveri!
Vino iar ,spre-acel nimic
Dintre vis și remușcare...
Dorul este-același dor
Îți promit că n-o să doară...!


Scrisoare către tine...

Draga mea amică scumpă,
Hai noroc și gura mică!
Vreau să-ți spun din depărtare
Chiar de spatele te doare,
Că mi-e dor de-a ta privire
Cănd posacă,când umilă...
Îmi e teamă să-ți mai zic ,
Că-i cafeaua în ibric
Și te-aștept făr’ să-mi dau seama,
Mă amuz când îți văd cana,
Stând pe masă așteptând,
Ora șapte să se facă,
Să vii dragă s-o sorbim
Și în ochii să ne privim...
Am îmbătrânit deodată...!
Îmi e teamă să-ți privesc,
Pașii tăi de melc apatic
Când spre ușă ți-i îndrepți...
Of, amica mea cea scumpă....
Un masaj ți-ar trebui...!
Pe la șale ,tălpi și ceafă,
Poate ai întineri...!
Zorii-ncet și-arată fața
Prin perdeaua de la geam...
Îmi e dor de tine dragă...
Parcă a trecut un an...!
Ceasu-i unu și e noapte...
Eu ,la tine mă gândesc...
Prin vecini tăcut e totul...
Simt  cum trist îmbătrânesc...!
Și deodată frig se lasă
În imensa așteptare...
Draga mea amică scumpă,
Lipsa ta ,mereu mă doare...!