Poezii de Ioana Zidărescu

 Camee

Trandafiriu, portul zorilor m-așteaptă
Să-mi leg corabia visului la mal,
Ochii sparți de lumină-i deșteaptă,
Pe când, năvalnic, gândul alunec-aval.

Am adormit în poziția fătului,
Sperând că noaptea mă va naște
Într-o altă galaxie a universului,
Unde iubirea-ntreagă te-ar putea cunoaște.  

Cu pași febrili rătăcit-am
Pe altă Cale Lactee,
Nici urmă de tine găsit-am,
Să-mi fac din trupul tău camee!

Dar între două părți de zori
Se-ncheag-o  altă noapte,  
Îmi iau din nou corabia și plec,
De-ar fi să caut și-n eternitate!


Atelier

Am un atelier de scriere:
Sufletul și-a tocmit scrib inima!
Ea scrie cu sângele
 pe care îl gonește prin tot trupul meu...
 câteodată țâșnește-nafară,
prin gândul furibund,
 si-atunci gândul călărește sângele...
 e ca un centaur,
 jumătate sânge, jumătate gând,
 străbătând pusta lumii fără de tine
 ca în vârtejul unui derviș rotitor -
 cercuri, cercuri urcă și coboară cerul tău!
 Vezi?
Așa am făcut transfuzie:
 sângele meu a ajuns material de scris inimii tale...
 nu mai am cu ce mă scrie...
mi-i scrie tu!


Afrodisiac

Ți-am sărutat vocea azi,
Ţi-am ascultat curgând ochii,
Dar m-am întors la... voce azi!

M-am trezit ronțăind la ea!
Știi! cum ronțăi ciocolată... ultima!
Hmmm! La alții e săracă vocea ta,
Căci nu o știe nimenea,
Așa cum o disec doar  eu:
Infuzie de tei sau chiar de mac,
Te-alint-adoarme uneori,
Dar, alteori,
Ghimbir sau chiar migdale fac
Din vocea ta un... afrodisiac.


Ciornă

Am un copac în miezul ferestrei.
Azi își tot apleacă urechea spre rădăcini,  
Pasămite numără câți pași mai sunt
De la polul meu la polul tău.  

Și vei veni, sfințind păgânul vis,
Și vom pune spațiul la colț
Și timpul îl vom pune
În genunchi,  alături,  
Timpul pe care acum îl măsor
În lungimea firului meu de păr.  

Nu știi tu cum îmi pun eu aripi
Din penele sprâncenelor tale,
Și mângâi ochii tăi din zori în noapte,
Cu fiecare ciornă a chipului tău,  
Pe care mi-o așez  presată  sub pleoaoe!


Țară-Apune

"Este o Țară-Apune ",
Spuse ea,
"Unde apune dorul,
Apune
Sub forma unei lune,
Ce picură în jos, înspre Pământ,
Pe o cărare de nu știu unde,
Dar către știu cine,
Săpată minuțios în marmură de-obraz. "
"Cărarea stă sub tălpi,  draga mea,
Ea nu pleacă",
Spuse el,
"Așa cum nici Durerea nu se-apleacă
Niciunei amăgiri condițional-optative,
Ce-ar scrie fum, nu viitoare indicative!"
" Creșteți,  dragii mei, creșteți ",
Spuse Universul, îmbrățișându-i,
Nu-i pasul vostru strâmt
Decât o altă treaptă
Către un va să fie
Ce a mai fost odată,  
Doar la-nceput de veșnicie!"

...

Nu mă-ntreba...
Ai vrea sa știi cum fac eu seara
Sa mi te adorm în mine...
Îmi trag noaptea perdea la fereastră,  
Alerg liniștea prin cameră
Să mi-o îmbrac pijama,
Sting stelele sub pleoape fără somn,
Dau mai încet strigătul meu după tine
De teamă să nu-ți tulbure visul, Iar apoi îmi iau drept pernă buza ta de jos,
Cu cea de sus îmi învelesc umărul.
Nu mă-ntreba
Cum fac eu seara sa mi te-adorm în mine...
Ai vrea să știi...