După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Poezii de Ion Tomoioagă MARAMUREŞEANU
- Detalii
- Scris de: Ion Tomoioagă
- Categorie: Poezie
- Accesări: 3
Cu buzele-nsetate
Vin cu buzele-nsetate
La fântâna ţării mamă
Şi sorb apa cristalină
Ca din cea mai dulce mană
Eu te sorb fără măsură
În tihneli de neoprire,
Ani vreo două mii la număr
În curata mea trăire
Steaua mea
Am numărat şi alte stele
Precum Luceafărul din zori
Ce-şi are plete fermecate
Din mai alesele culori
Pământul meu ca el se vede
Ca faţa lui de luminată
Ca-ntreg noianul se-nvârteşte
Pe lângă steaua ce mi-i dată
Această stea e ne-ntrecută
Cu luciu-n multele culori
Că ea din soare s-a născut
Purtând pe faţă numai flori
Din steaua mea aprind făclii
la-ndepărtări şi altă lume
Când Terra-i tot luceafăr drept
Spre culmi ce nu le ştiu de nume
Aici e steaua mea pe care
Aprind lumna la stindard
Şi tot aşa ca-n alte stele
Fiinţe de cuvinte ard.
Casa mea
În pădurea ţării mele
sunt o sută de castele
între care se arată
casa mea cea minunată
Cu trei turle urcătoare
Toate-s curcubeu de soare
şi-s atâta de frumoase
cum nu este altă casă
Fiecare turlă are
mai aleasa ei culoare;
Prima-n roşu e-mbrăcată
ca o floare de muşcată.
Cea de-a doua-i aurie
pentru lunga veşnicie
şi a treia -i ca o zare
în albatra ei urcare
Toate trei au un nume:
tricolorul meu pe lume
care flutură-n lumină
peste întreaga mea grădină.
Casa mea-n pădurea deasă
e atâta de frumoasă,
nu este alta să o întreacă,
casa mea mândră şi sacră
Ion Tomoioagă
Născut la 5 ian.1922 la Telciu, Năsăud. Decedat în 1992.
Volum: Piscuri între aripi, Ed. Eminescu, Buc, 1990
De la străbuni la strănepoţi, Ed Eminescu, Buc, 1978
Cântec patriei, Ed Ion Creangă, Buc, 1975
Piatra albă, Ed. Eminescu, 1990.