Poezii de Iulia Pațiu

 îmi amintesc ce voi avea din poemul de azi pe trupul de mâine și las gândurile
să zboare să te despice cu empatie
merg către meditație merg din cerul adânc pe cerul de-afară merg deasupra limitelor naturii
reanimare pe crucea ființării pe colțurile crescute în minte
 
în stagiunea deschisă cu nedreptatea care nu se opune
un zâmbet până la urechi pe nenorocita scenă ademenește smurd-ul cu roșul unde planetele nu respiră
tu încă uimit cauți soiurile tari de îngeri ce-n cosmosul de sufletul cărnii deranjat
ne despart în măsura frumuseții pe frunze și ne adună când

între cine dă și cine stă și cine ia nu fac nimic mâinile doar privirile ne subjugă
 
umplu zgomotul de liniște și ochii umblă prin pâinea ce se coace în mine
și omul din tine desfidă criteriile de-a numi zen universul vremii dintre valurile prăbușite peste cer
peste soare peste mare
botez sensului direcție din inima toamnei terapie inspirației nașterii din naștere
 
ps
tu gonit pe balanța vieții din viață calci moartea cu moarte călcând
și strigi
Tăiască regele, singurul rege, Iisus! Laudă Lui! Laudă veșnică!

la râul care fără hotar curge cu privirea fetei visătoare
fragilă ca o piatră sensibilă ca un munte puternică precum o păpușă
cu Tom degețel
(ca și cum într-o rugăciune fără sfârșit mă deprind)
scriu cu aripile păsării dintre stele  scriu cu pana din lună scriu copilului hoinărind prin lumină scriu
Tăiască singurul rege, regele Iisus! Laudă Lui! Laudă veșnică!