Naşterea unui poet

De vârful penelului

mi s-a agăţat

numele tău.

Din loc în loc

îmi pătează

cu indiferenţă

foaia…

gândul şi fiinţa.

Scrisul se-aşterne pe

treptele existenţei mele.

Dintre pete,

se naşte, umil,

un poet.

 

Scriu

Cerneala îmi picură

gândul pe foaie.

Tu, te ridici pe vârfuri

încercând să-mi

ajungi la inimă.

 

Roşie e haina

ce-o poartă cuvântul,

când urme laşi

în poezia vieţii mele.

 

Alerg

M-am rătăcit printre

bucăţi de cretă.

Litere răsar

de pretutindeni.

Alerg spre o

piatră rară,

ce promite să-mi

lumineze calea.

 

Dovadă de iubire

Zadarnic tac eu

când tu mă

faci ţipăt.

Pe-un sunet

alerg împinsă

de tine.

 

Cântec

mi-e fuga,

iubire respir.

 

Iar cerul se scurge

prin irişi…

 

Rugă

 

Vreau să învăţ

să Te văd cu ochii închişi,

să caut lumina

în întuneric.

Vreau să cred

că-i glasul fiinţei

şi nu cuvânt,

că toate drumurile

duc la Tine.

 
Plouă


Ai rostit cuvântul

ce a-ntunecat

văzduhul.

Un zâmbet fad

colorează noaptea.

Thanatos râde.

Plouă peste

iubirea noastră…

 

Eu am râsetul

 

Mă uit în stânga,

mă uit în dreapta

şi văd că fiecare

are ceva care-l bucură:

toamna are fructele,

vântul se joacă cu frunzele,

cerul îşi are norii jucăuşi

şi păsările fericite.

 

Eu am râsetul,

cântecul

şi poezia.

 

Întotdeauna găsim ceva

sau pe cineva

care să ne aline sufletul.

 

Revărsare

 

Revărs făptură

peste tot.

Uit de mine.

Adie vântul

prin goluri,

elegie de toamnă.

Pipernicită, o frântură

de voinţă face

pact cu neantul.

Dimineaţa

îmi dăruieşte o rază.

Primesc

şi mulţumesc.

 

Toamna

 

Se destramă

părţi din suflet,

se decolorează

visuri,

reînvie amintiri.

Ploaia asta blestemată!

E zi de toamnă…

şi câte zâmbete

se pierd!

 

Miros de trecut

 

Furtună e-n suflet

ca şi-n gând.

Se decolorează zorile.

Plouă miresme

şi cuvânt.

Simt strigăte ce

te duc departe cu ele.

Izvor de tumult.

Se clatină tăria

şi voinţa

sub greutatea iubirii.

Amintire de zâmbet,

miros de trecut.

 

Vise uitate

Zeci de răspunsuri

sclipesc în neant.

Port umbre de

vise uitate;

mi-s umerii grei

şi-mi temură paşii.

DRUMUL nu-l ştiu,

dar am pornit pe unul.

Am coate-nsângerate-n

încercarea de-a-l croi.

Zeci de răspunsuri

sclipesc în neant.

 

Judecată

Mi se scurge seara

de pe frunte

pe tâmple,

prin picioare

curg orele.

E trupul greu

de atâta alergat

departe de ceea ce

mă aduce

tot timpul

la judecata cu mine.

 

CV- Lia-Dana Bălan


Născută în municipiul Petroşani la 1 februarie 1989

Adresa: str. Perlei nr. 37 B, bl. 205, et. 2, ap. 8, Timișoara, jud. Timiș

 

Studii:

Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Petroșani

Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării, Specializarea Comunicare şi Relaţii Publice

Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Masterat: Publicitate şi Promovarea Vânzărilor

 

A publicat în:

- „Jurnalul Văii Jiului”, Petroşani, 1998

- „Matinal”, Petroşani, 2000

- „Viaţa de la Est la Vest”, Petrila, nr. 1 şi 2 / 2006

- „Revista de etnografie, antropologie şi folclor”, nr. 2 ( 4) / 2007, nr. 10 / 2010

- „Arca” nr. 4,5,6 / 2008, Arad

- „Tânărul scriitor”, revistă on-line, 1.11.2009

- Ardealul literar, nr. 3-4 / 2008, 2-3-4/ 2012, Deva;

-   Orient latin, nr. 2/2013, 3-4/2013, Timişoara

Premii:

-A fost nominalizată, la concursul „Poésie du point du jour” organizat de „Société des Poètes Français” , Paris, 2002, şi selectată să figureze în antologia concursului, menită să cuprindă cele mai bune poeme

-A obţinut premiul al III-lea la Concursul de creaţie literară pentru elevi „Petre Ghelmez”, ediţia I, mai 2003, organizat de Editura Coresi, Bucureşti, (proză scurtă pe o temă dată), materializat prin publicarea în volumul colectiv „Povestiri pentru copiii astronauţilor”

-Premiul I pentru eseu, la Sesiunea de referate şi comunicări ştiinţifice, - Limba română, Deva, mai 2005

- Premiul I   la Concursul Naţional de limba şi literatura română „Mihai Eminescu”, Deva, mai 2005

- Premiul revistei „Arca” Arad la Festivalul Naţional de Poezie „Gheorghe Pituţ”, ediţia a XII-a, desfăşurat la Oradea-Beiuş în martie 2008, constând în publicarea unui grupaj de versuri în revista ARCA. Această apariţie în nr. 4,5,6 al revistei ARCA / 2008 reprezintă, de fapt, debutul cu poezie într-o revistă literară.

- Premiul ”Al.Macedonski – Prima Verba” la concursul pentru debut în volum organizat de Editura Scrisul Românesc din Craiova, nov. 2015

 

Antologii în care a apărut:

  • Poésie du point du jour, „Société des Poètes Français” , Paris, 2002
  • Povestiri pentru copiii astronauţilor, Editura Coresi, Bucureşti, 2003
  • Poésie du Rêve / Rêves de Poésie, Les Dossiers d’Aquitaine, Bordeaux , 2009

 

Dicţionare în care a apărut:

- Dicţionarul ARP on-line SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI