zbor rupt din nemărginire

 

când ciocul sapă

în ţărână

iar brazda timpului

înghite zborul

 

furnici şi viermi se satură

din aripi

cum de albastru

o inimă de porumbel

 

xenofobă

 

uite-o cum îşi plimbă haina de rasă

pe mâna dreaptă

cu degetul arătător spre lumina întâiului

răsărit

într-un timp în care

lumea nu mai încape

inima abia mai respiră câte-un gând

tolănit

la umbra ignoranţei


 

un timp

 

copilul din mine încă se dă în tiribombe

într-o clipă înconjor amintirile

privesc fascinată căsuţele pictate

cu licurici

agăţate lângă lumânările prizoniere

în clipsuri

pe ramuri verzi de cetină

imaginez să pot prinde timpul

care tronează invincibil în vârful bradului

 

 

bunica s-a urcat pe scară

a coborât pentru mine ceasul cu ore

de hârtie

şi ace din plastic pe care de atunci

le rotesc

după voia inimii

 

instantaneu

 

plouă

când cu soare când

cu ciudă broderii de

paparudă

pe un fir de iarbă crud

şi mă udă

 

unui zmeu

 

rătăceşti prin mine

de parcă-ţi sunt acasă

te-ai aşezat comod pe o tâmplă

culegi amintiri

arunci cu ele înspre suflet

vrei să spargi oglinda dintre lumi

cu o clipă de iubire făcută ghem

încă mai speri

să-mi iau licenţa de zbor

poate unica mea şansă să pot prinde

între aripi

un răsărit

 

îngenunchere

 

inocenţa îmi face semn

din ochii unui pui de om

aflat în custodia unei cutii de carton

pe trotuar

mă apropii

întrebările se ciocnesc între ele

sar aşchii la distanţă de-o inimă

înfierată de gând cad

biciuită de sărăcie

cu lumina unei priviri