Poezii de Maria Grădinaru

derută

spunea cineva că poeţii

se aruncă în gol cu poezia de mână

atunci când nu mai au curaj să privească în ochi tăcerea

dacă nu m-ar trage înspre pământ o umbră

i-aş spune acelui domn

că se înşală

dar ştiu că tata

i-ar fi dat dreptate

asceză

arde zarea-n coastă cu ochi de uliu iubirea

îmbracă culoarea treimii îngenunchează între noi respirând rugăciunea inimii

înger căzut

în dimineaţa aceea

toate zborurile s-au anulat niciun fâlfâit

nicio adiere

doar liniştea de dinainte

ţi-am cules aripile

cu un fir de gând le prind între coaste şi imaginez un zbor doar pentru tine

unui veteran

încă mai scrie poezii

le citeşte unei vânzătoare

cu aerul acela vicios

de bărbat care-i ştie mersul

după ce s-a asigurat că femeia i-a priceput versul

cu sticla sub braţ

şi câinele orb la picior dispare

ruga a doua

desţeleneşte-mi Doamne sufletul de dor

să nu mai simt prin risipiri de gând

amurgiri vino

alungă ecoul întristării desculţă

spre lumină să păşesc

împăcare

astăzi

m-a mustrat un înger când să ripostez

cuvintele au murit subit pe buza iadului

m-am smerit

îndrăgostită de gândul bun

incub răpus

azi-noapte

mi-a căzut un ozeneu în braţe

şi doar mi-am propus să mănânc mai lejer

n-am rezistat unei porţii de ironie bine întinsă pe pâine

m-am trezit în mijlocul unei lupte demne de star trek

culegând firmitură cu firmitură ce a mai rămas din inima mea Doamne

Iisuse Hristoase

Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă

pe mine păcătoasa

punct şi de la capăt

am jucat la ruletă singurătatea tâmpla clipei şi ultimul glonţ au fost calea mea de întoarcere

frământare

vântul cerne ploaia ideilor confuze cad picături pur sânge romantic

pe caldarâmul sufletului sihăstrit

în cuvinte rădăcina mă ţese mugur de literă

străpung piatra de moară

ironia sorţii

o bătrână

caută prin gunoiul nostru cotidian

doar câinii o mai încălzesc şi porţile larg deschise

pentru unii

e total invizibilă pentru alţii

profesoara de limba română