După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Poezii de Marian Hotca
- Detalii
- Scris de: Marian Hotca
- Categorie: Poezie
- Accesări: 1
Cântecul nopții
ascultă somnul de sare cum scânteiază somnambulic
în sâmburele închis al serii
deschide sângele înstănit cu sfidarea sărutului
unui suflet uns în sidef
apropiindu-mă de visul stins al iasomiei
nisipul din lumină
ucide umbra de piatră din gândul apei,
iar timpul tresare ca un izvor susurând
topind munții abrupți de sare
dintre pleoapele evei
Iona
am vrut să scriu ceva despre un om singur,
nemaipomenit de singur,
dar am scrijelit în noptiera plină cu praf
zvârcolirea broaștei exilate
în muntele de sare -
am vrut să scriu ceva despre un timp,
un timp nemaipomenit de singur,
dar lumina dintre mine și umbra lui
s-a împietrit în gândul ce-mi zbura
cu aripi surde de liliac
printre tristețile macrocosmice,
încât nu am putut să mai scriu niciun cuvânt
până la urmă am tăcut, am tăcut de tot,
încătușat în propria-mi lumină
și deodată m-am întunecat
auzind pașii de furnică
cum pregătesc în bucătărie
celelalte războaie
scot totul din priză și zic aceasta a fost
Lumea
Mucegai
în colțurile obscure ale camerei
înflorește mucegaiul mov
etalându-și moartea
visam cum cobor în golurile șoaptei
fără să mai port pe piele
istoria dezbrăcată
de veșmintele de hemoglobină
în lumina putredă
cuvintele șerpuiesc maladive
aproape ca-ntr-un ecou căptușit la mijloc
și-s gata să moară neliniștite
într-un poem muced
și sur
Eva
o apă seacă fără lucire
precum ochiul ce n-a văzut lumina niciodată
neagră ca baticul de doliu
se plimbă sângerând
în prelungirea înserării
de abia mai pot să-mi deschid gândul
să văd cum uitarea sfârtecă umbrele de ghimpi
tu ești Eva care te tânguiești
orfană de Dumnezeu și de dorul însetat al muririi
tu stai și veghezi apele Styxului
pline de cianuri trupești
tu porți între coaste toate blestemele omenirii
tu mănânci și nu te saturi de întuneric
și poame grele de plumb
Tristețe
tristețea știe multe versuri din cartea vieții
compune poeme surde
la lumina de sare
și topește în flăcări
fericirea stropilor de ploaie
de pe obraz
conturul umbrei mele rămâne ca un vis eterat
adormit în eternitate
e-așa de lungă moartea
încât nici timpul ce-a trecut pe-aici
nu-ți ajunge să o măsori
până la capăt
poate noi suntem niște vise
în gol vânătorii străpunși de gloanțele vremii
își numără răsuflările precum copiii
când își numără monedele din pușculiță
dezamăgire - respirația te doare până la ultimul atom
monedele sunt doar nasturi vechi ancorați în rugină
Timp
ar trebui să fim de sare sau de piatră
ca să răzbatem prin vremea aceasta obscură
pe muchia de cuțit rănile
se desfac îngălbenite de istorie
cine te întreabă de ce sângele îți plânge?
cine te alină când degetele se frâng
pe clapele timpului?
cine îți ascută tânguirea șchiopătând
între gândurile inimii?
zborul se închide în cârpe
văzduhul spânzură ca o aripă ghimpată,
spânzură poate în mintea mea,
tu, în golul tău,
îți diluezi amintirile cu lacrimile
ce-au mai rămas
după ultima secetă
ruginește-mă, lasă-mă să fiu
umbra sfinxului purtată de vânt
prin toate deșerturile
și fă-mă într-un sfârșit
lacrimă de sare
Călătorie
oriunde am mers
am purtat universul în mine
că am mers cu autobuzul, că am mers pe jos
l-am ținut înfășurat în umbră
să nu se topească la soare
cele patru puncte cardinale
le-am pus într-o lacrimă crudă
și n-au simțit durerea când le-am smuls
din hotarele lor nesfârșite
am adunat totul în praful din suflet
și acum de abia mă mai târăsc
printre gropi și schelete de stele
ce au murit deodată cu Eva
mi-am câștigat libertatea
prin simplul fapt că exist,
port universul în mine
și mor
Timp plângând
am aruncat timpul pe fereastră
de azi nu mai există oră, nu mai există minut,
nu mai există secundă,
de azi nu mai există azi, mâine și ieri
umbrele se târăsc istovite
la picioarele unui Cronos plângând
prea luminat sunt de când am detronat timpul
fermentez în lumină ca o oază de trandafiri
și înmuguresc ca o primăvară eternă
pe rămășițele secundelor
ce-au chinuit curgerile cuvintelor
prin largile văi de cântec
Lacrimile
ce sunt lacrimile?
sunt îngeri ce-au putrezit
de la atâta lumină -
își răspunse sarea
întinsă pe obrazul
faraonului
meditând
de trei mii de ani
Lumină
în albul crud al hârtiei
mai cioplesc adânc poeme cu dalta-creion
și ostenit îngenunchez între răni deschise de suflet
noaptea îmi spun îngropându-mă în vorbe adânci
că cenușa de oase aprinde placente de îngeri
luminând întunericul
Îngeri
la spital îngerii dorm pe paturi de rugină
sunt palizi ca o scrisoare fără destinatar
sub perna de carii își țin aureola
obosită cu gânduri
e grea moartea la etajul al XII-lea
ea cade în gol ca o scamă ruptă-n amurg
și îngerii mănâncă din blide de ceară
supa de stele a nopții
fără grăsime și sare
la o fereastră bate vântul schimbării
Dumnezeu se plimbă prin saloane cu medicamente
un înger mort a înviat și a respirat iarăși
aceeași lumină bolnavă
Ora zgâriată
curg umbrele păsărilor în cuibul înserării
lumina sură cerne în ea
cântul de brumă
și păsările șerpuiesc
în văzduh cutremurând
cuvintele îmblânzite
ora zgâriată lasă o dâră de sânge pe pietre
dormim într-un timp ursuz
și ne trezim în mijlocul nopții
să chemăm din ocna de sare
îngerul cu aripi de cenușă
să aprindă focul în sobă
că e frig în suflet
și lumina-i departe
Visele
oare ce sunt visele?
se întreba într-o zi hârtia îndoită la colțuri
sunt dorințe ce prin viață
în carnea unui gând
aprins în coastele nopții
Culoare
mă depărtez de culoare
mișcând planetele cu saltul în gol
nimeni nu schițează vreo vorbă printre șuvițele
timpului încâlcit,
doar ecoul șerpuiește
în sângele sleit
din curcubeu
uneori plouă în vizuini și noi ciugulim pietre
crezând că am înviat,
dar n-am înviat
umbrele îndesate în placente
strigau cu glas prelung
că învierea se amână și de data aceasta
pentru încă o săptămână
și mai bine ar fi să ne naștem singuri și păcătoși
pentru această lume
azi am decis să mă nasc și eu
la căpătâiul ceasului de sare
Plâns
întind tristețile pe sârma de rufe
lângă fratele meu vântul
când ora se sparge în bucăți de sentimente
ating cerul cu pleoapa
și-n ea e seceta în spume
tălpile-mi atârnă pe o moarte
și cu floarea în mână las lacrimile să curgă
luminând cărările vremii înguste
gura îmi tace ca ecoul dârei de lumină
lăsate de un melc pe frunze
și-n ochi lumina orfană
adună ocne de sare
plângând
Somn
simt lumina cum s-a serbezit printre atâtea gânduri
și curg între rătăcite milenii de piatră
fără să cutez
a mai spera la ceva
mi-e somn de lumină
acum când piramidele topesc în deșert faraonii
și nisipul deșertului se scurge
ca-ntr-o clepsideră
ce nu mai are fund
ce nu mai are limită
cu toții am dormit măcar o noapte
într-o moarte ce se lungește
ca o iluzie umbrită
de-un cuvânt orb
își spune rădăcina
uscată din humă
Deșert
poate am înflorit mult prea târziu
să mai cred că exist
poate că sunt ultima secundă
topită în ceas
ce s-a zbătut de milenii
să devină cuvânt
e-o minune și ochiul acesta imens
că a văzut timpul în formă brută
cum se întinde și se scurtează
ca un elastic vechi
o piramidă cu sfinx
stă de milenii sub un soare
și numără firele de sare ce-au crescut
pe obrazul lui Ra
Umbre
de acum îmi pot vedea somnul mult mai pal
și mult mai aproape de îngeri
nimicul se înfășoară în aripa de cenușă
și bate în zare zborul
lăsând umbra nimicului
să se lungească
în mâinile mele
veșnicia coase încet nasturii pentru timp
va termina mâine sau poimâine
haina chemării
și voi fi cu tălpile de fum
mai aproape
de o moarte
prielnică
umbrele curg pe pietre necunoscute
înainte de a se lăsa târziul cel mare
mai jos de pământ
Invenție
să citim, să scriem cuvinte lungi și neînțelese
să lungim timpul cât de tare,
să ne prefacem că existăm acum,
să ne prefacem o gârlă de fericire fără fund
urcându-mă în cer precum urc
în podul casei să scot cenușa veche din horn
am rămas dezamăgit văzând că-n rai
ploua cu cianură
și Dumnezeu a murit
când asambla bucățile de înger
la fabrică
am inventat monede
și am făcut atâția zei
până n-am știut cui să ne închinăm
după aceea am inventat și moartea
să nu ne plictisim atât de tare
pe pământ și-n vis
Medicamente
spune-mi că există medicamente pentru suflet
și că în noaptea aceasta cuvintele
vor prinde rădăcini lungi între pietre
ascultă-mă să vezi ce mai zic
poate că voi zice ceva bun
sau ceva rău
important e că voi zice
și eu ceva
în hermeneutica asta
a tăcerii
stăm la un loc și plângem cu noaptea
în blidul cu supă sleită
să putem spăla de praf
stelele stinse
din povestea aceasta
fără de sfârșit
Cv - Marian Hotca (n. 14 august 1993) este un poet născut în Baia Mare, judeţul Maramureş. A absolvit în 2015 Facultatea de Litere (CUNBM - UTCN) specializările Limba și literatura română - Etnologie.
Este membru la Cenaclul Scriitorilor din Maramureş. În noiembrie 2013 debutează în revista Nord literar. De atunci colaborează la mai multe reviste cu profil literar, publicând poeme atât în România cât şi în Republica Moldova şi Canada. I s-au publicat poezii în revistele: Nord Cultural, Revista Română, Nord Literar, Oglinda Literară, Omniscop, Răsunetul, Revista Singur, Melidonium, Cetatea Culturală, LitArt, Dăruiri Literare, Climate literare, AVA (Agenda Valorilor Actuale), R.O.C.A.D.A, Basarabia Literară, Destine literare, (Montréal), Boem@, Dunărea de jos, Revista Nouă, Urmuz, Negru pe alb, Mantaua lui Gogol, Spaţii Culturale, Arcade, Caiete Silvane, Izvoare codrene, Popasuri culturale româneşti, Glasul Maramureşului, Pro Saeculum, Bogdania, Apollon, Tribuna, Limba Română, Ecouri literare, Citadela, Constelaţii diamantine, Luceafărul, Mișcarea literarăetc.
Din februarie 2014 este colaborator permanent la Revista Boem@ din Galaţi, efectuând corecturi şi propunând materiale pentru publicare. În iunie obţine Premiul I,
secţiunea poezie la Fesitivalul - Concurs Naţional de Creaţie literară „Bogdania”, ediţia a III-a, Focşani.
În 30 noiembrie 2014 obţine Premiul al II-lea şi al Revistei Tribuna la Festivalul Naţional de Literatură „Vasile Lucaciu”, ediţia a XIX-a, acesta fiind cel mai
important premiu obţinut de către poet.
A apărut în diferite antologii de poezie: Cuvânt în lume, Antologie de creaţie literară şi artistică, mai 2014; Lira de foc, Antologie de creaţie literară, Asociaţia Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice (A.S.P.R.A.), Galaţi, 2014; Poezia, prietena mea, Editura Dandes Press, Drobeta-Turnu Severin; Poezii, poezii, Editura Dandes Press, Drobeta-Turnu Severin, 2014; Iluzii de vară, Editura Dandes Press, Drobeta-Turnu Severin, 2014; Antologia „Limba noastră cea română”, STARPRESS, 2014; Simbioze lirice, Antologie de poezie, volumul VIII, Editura ANAMAROL, Bucureşti, 2014; Antologia omagială Adrian Păunescu, „Să nu-l uităm”, Editura Inspirescu, 2014; Iubirea, dincolo de vis, Editura StudIS, Iaşi, 2014, Revanşa cuvintelor, Asociaţia Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice (A.S.P.R.A.), Galaţi, noiembrie, 2014, Primăvara metaforelor, Asociaţia Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice (A.S.P.R.A.), Galaţi, mai 2015, Anotimpul iubirii, Antologie bilingvă româno-albaneză etc.
A publicat un volum de versuri „Rătăcind cu Euterpe prin lumina lui Guntenberg” (2014) la editura Riso Print.