După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Poezii de LAZĂR ZĂHAN
- Detalii
- Scris de: LAZĂR ZĂHAN
- Categorie: Poezie
- Accesări: 2
Din volumul „Orologiile înserării”; Editura Cenaclul de la Păltiniş, Sibiu, 2012.
OROLOGIILE ÎNSERĂRII
În turnurile cetăţii, pe înserat,
orologiile cuibăresc cuminţi
în cuiburi de umbre.
Din când în când,
îşi duc arătătoarele la tâmplă,
şi-şi amintesc că trebuie
să arunce peste noi aripa nopţii.
Ca nişte duhuri ale destrămării,
ni se aşază pe umeri şi,
solemn, lovind în toaca de lemn,
ne picură în oase cenuşa uitării.
Aşa, peste zarea de prund,
orologiile înserării
ne veghează rotund.
Din vol. „Melancolii adiacente”;Editura Cenaclul de la Păltiniş, Sibiu, 2013.
CONFESIUNI DE IARNĂ
Am observat că iarna confesiunile
sunt mai calde, mai suculente, mai dulci.
Când stai tolănită-n fotoliu
şi iei în stăpânire amintirile
din care croşetezi cu mintea o haină nouă,
sau poate că o mai cârpeşti pe cea veche.
Oricum, faci ceva util, ceva spre supravieţuire.
Aşa cum lucrezi, când mă confesez,
glasul meu se cuibăreşte leneş în trupu-ţi fierbinte
şi moale ca într-o cenuşă uitată
în care jarul încă mocneşte cuminte.
RISIPA CALENDARULUI
Oare nu ştii cum se risipeşte
calendarul peste lucruri şi lacrimi?
Toate se spulberă sub zodii incerte,
aproape că nu mai e loc pentru zbor
când clipele curg.
Să închidem fereastra, iubito,
şi, sub zăvor timpul să-l prindem
cum într-o joacă, la ceas de amurg,
vântul cuprinde în mreje palidul nor.
NICIO AŞTEPTARE
Melancolie moale şi pufoasă
ca o seară de septembrie.
Prin ceţuri de clorofilă
bântuite de somn,
hoinărind în iubire,
bem absint fericiţi
că nu mai ştim
cum să ieşim din labirint.
Ca dintr-o ocultă distilare,
mângâietor ne ninge cu miresme
şi cu ispite vii spre căutare.
Dar labirintul din noi în care,
bacovian, ori plouă, ori mai ninge,
e atât de adânc şi atât de mare,
încât nicio îndurare
nu îl mai poate atinge.
TRISTEŢI CORDIALE
Doamne, Tu, care ai făcut tăria
şi ai despărţit lumina de neant,
ai avut vreodată răgazul
de a admira răsăritul
cu ochii unui îndrăgostit?
Ai văzut cum, după o vreme,
iubirile devin moi şi cuminţi,
ca nişte tristeţi cordiale,
sau ca nişte sâni adormiţi
printre visări abisale.
Atunci viorile cereşti
îşi risipesc armoniile
melancoliilor târzii
prin labirintul memoriei,
şi amintirile cuibăresc
în adierile întomnării line,
printre ecouri rozalii
şi adumbrite coline.