Poezii de Mariana Moga

FATA MORGANA

Un grup galopează prin nisipul fierbinte,

urmărit de arşiţi cu nori fumegând,

de sete, doar caii înhămaţi la căruţe,

prin spaţii de cactuşi ropotesc delirând.

Au rămas în urmă câţiva paşi pe o dună,

amorţit văzduhul se absoarbe sub gene,

prin trupul deşertic ce înghite speranţa,

aleargă pierdut donatorul de vreme.

Orizontul sluţit de-o lumină lichidă,

neavând doctrine zămislite-n orbire,

răstigneşte timpul smuls din zenit,

invadat cu îngeri privaţi de privire.

POPAS ÎN TIMP

Îmi pun în vers simţirea, iar îngerii se miră,

aud rapsozi pe scena ce devora destine,

cu arii tălmăcite, născând fecunde rânduri,

mă strânge necuprinsul, adulmecând din mine.

Sub plumburiul sunet ce-n asfinţit se-aşterne,

de dincolo de creste fac pact cu Dumnezeu,

ţin strâns apusu-n palme, într-un popas de sunet,

gândesc odat’ cu timpul şi timpul sunt chiar eu.

PRESUPUS APOCALIPTIC

Un decor apocaliptic cu ore pietrificate,

ce se pierd uşor în umbra uitată de Dumnezeu,

stăpâneşte infinitul bântuit de nevedere,

şi coboar-adânc în golul adormit în minereu.

Fuziune mâl şi ploaie concluzionau prin piatră,

sufocând vertijul care iar dansa în ritm păgân,

un profil în zodiacul rămăşiţelor bipede,

ce-au rămas ascunse-n roca,fără aer şi plămân.

Timpul caută sub oase vlăguit de existenţă,

o fărâmă din deşertul injectat cu plânsul meu,

iar pământul se revoltă oprindu-i centrifugarea,

când descoperă femurul unui sfânt arhiereu.

Îndrăznesc să-mi plimb privirea cu o patimă atroce,

prin gramatica... culorii absorbită de eclipsă

şi din propriile-mi gânduri rătăcite-n vama nopţii,

îmi culeg nemărginirea pentr-o nouă apocalipsă.

VAMA DINTRE POLURI

Salut eternitatea captând secunde nude,

ca cioburi de lumină cad fulgii, în pereche,

se despleteşte iarna prin vama dintre poluri,

în murmur de cristale c-o rânduială veche.

M-a invadat tăcerea cu valuri moi şi umezi,

nu simt nici o durere, căci nu mai sunt în stare,

îngenunchez cuvinte sub tălpile de sănii

şi-mi scutur trupul rece de ceaţă şi uitare.

Între zăpezi bolnave de-atâta veritate,

zâmbesc un pic cam straniu şi mă cuprinde-un dor,

privesc spre cer să-mi cumpăr un dram de amintire

şi sunt înfăşurată-n ninsori ca-ntr-un fuior.

...............................................................

Dureri îmi trec prin vene, rănindu-mi plămânul,

am devenit tamponul dintre pământ şi cer,

iar de singurătate alerg în a mea urmă,

sub templul zilei astăzi sunt ultim grănicer.

ZĂRESC PRIN GEAM...

Zăresc prin geam, scriind pe file-ngălbenite,

potecile ce urcă înghesuit spre creastă,

martor îmi este cerul, judecător destinul,

culori necontrolate mă-mbie la fereastră.

Mi se hrăneşte gândul, dansând printre cuvinte,

se-nghesuie apusul pe trepte să se culce,

respir ades imagini, călătorii în versuri,

şi împletesc senzaţii într-o lumină dulce.

Suspin a neputinţă mărşăluind prin noaptea,

ce bântuie pământul supus azi de păcate,

fiind prea obosită, mă pierd în aşteptare,

prizonieră-n ora cu amintiri curbate.

Întind o palmă-n golul potecilor furate,

de paşii ce veghează contururi moi de stele,

dezbrac în taină cerul, să-mbrac eternitatea

cu umbre ce se frâng sub gândurile mele.