Poezii de MB MARICA

Dă-mi, mila Ta
Doamne, te simt,
 îmi ești tot mai aproape
o adiere blândă ce sufletu-mi străbate,
nu mă mai tem,
te am în zi și-n noapte!
Doamne, chip în lumină răsărit
din gândul cel neprihănit,
te caut și te cânt pân-la sârșit!
Doamne, cel căutat, cel izgonit,

tu, cel scuipat, cel primenit,
iubire-ți dau,
dă-mi mila Ta, la infinit!


Primăvară

Primăvară, copilă jucăușă,
zâmbet de soare, chip de ghidușă
ia-mă de mână, alergând prin poeme
litere flori, metafore-n gene,
semne din fire de iarbă mlădie
prin vântul gândirii ce dorește să-nvie
întreaga suflare, același necuprins,
sufletul omului niciodată învins.
Primăvară, tânără femeie,
ochii tăi verzi pretutindeni scânteie
și vălul albstru cerne-n infinit
iubirea ca roua, fără sfârșit,
pasul sprințar îți-aleargă oriunde
căldura iubirii cu greu te pătrunde,
și visul se coace, și-a pus înflorirea
universul așteaptă să-i scrii nemurirea.


Acasă

Iarăși e martie, pe unde rătăcești?
Aburii brazdelor te cheamă acasă,
parfum de zambile ce-așteaptă pe masă,
odaia e tristă, nu simți? Ce aștepți?
Înfloresc iar cireșii-n grădina din vale,
mirosul țărânii mă-ndeamnă să vin
de sărbători, să-nchin  paharul cu vin
doar acasă, mamă, prin tăcerile tale...
Din amintiri răsare liliacu-n poartă
și dorul mă cuprinde...Mă văd iarăși, acasă
lângă cei dragi, cu vorbe dulci la masă
căci primăvara, suflete se iartă.


Dăruind
Toată hrana pentru care trudisem ani de-a rândul încercam s-o dăruiesc, uitând să-mi mai păstrez și mie, uitând că voi fi flămândă cândva și singură întâi, va trebui să-mi dau. Mă simțeam bine dăruind, mă înălța, eram util făr-a mi se cere, o licărire dintr-un soare, o lingură de apă unui preaînsetat, o boare pentru firicelele de iarbă plăpânde, utile la rândul lor...Chiar și lacrima o vedeam utilă, curăța...


Iar și iarăși
Te-am ales dintre toate cuvintele,
dintre cele mai tăcute,
ramur,
înmugurind sub lumina mea.
Toate refuzurile le-am rememorat,
toate săruturile...
Te-am ales după primul sărut,
tu,
al tău,
pentru totdeauna în mine,
mai profund decât orice tăcere,
decât orice gând,
decât oricare rod,
cu care voi merge dincolo de capăt,
prin toate anotimpurile mele
ce mă vor naște iar și iarăși...



Ceri destinului

Când prin zări încețoșate nu mai poți vedea nimic,
nici o umbră nu se-nclină dorului câte un pic,
ceri destinului răspunsuri și-ntrebări pui fel de fel,
dar zadarnic...tu ce cauți nu găsești în niciun  fel.
E ciudat...cum într-o clipă bucuria-ți reapare
chiar de-i mică ori ascunsă într-o petală de floare,
în doi ochi ce îți țintesc inima să îți străpungă,
Doamne, ce iubire mare, numai fă să îmi ajungă!...
Când gândești că-i mai nimică...rămâi doar cu întrebarea,
chiar a fost? Aici la mine? Mai adâncă decât marea...



MÂINILE MELE

Mâinile mele,
te-au căutat
precum un ghiocel
o rază de lumină,
mâinile ce te alină
ca o zăpadă
câmpul bun, arat.
Mâinile mele,
două mâini de mamă,
știu a mângîia,
știu și a ierta...
mâinile acestea,
fiule, rugă-s la icoană,
sărută-le,
le ai întreaga viață,
în inima ta!