Poezii de Mihai Victor Afilom

Diorama

Dacă trupul e o catedrală,
Iar sentimentele alcătuiesc o teologie,
Taina ascunsă în inimă,
Unii o numesc iubire...
Dar sufletul meu e o dioramă,
O scenă dintr-un vechi muzeu,
Sentimentele sunt împăiate,
Iluzia realului -

Luminile ce se joacă
Cu umbrele
În sala de aşteptare.
„Fiţi suflete înviate şi nu suflete moarte!”
A spus Gogol şi a cerut o scară,
Un vehicul spre lumina solară...
Mă uit în jur şi văd
Suflete cu lacăt,
Suflete arlechin,
Culori de cameleon ce pândeşte prada.
Da! Nu sunt numai eu în dioramă,
Cu toţii, încremeniţi,
Simulăm viaţa.

Sine divizibil

Teama a eclozat
Din sfera craniană
Sub forma unui vultur mitic
Ce-mi sfâşia Sinele
Înlănţuit de stânca
Propriilor temeri.
Umbra lui
Se profila ameninţător,
Acoperind
Cerul încărcat de simboluri.
Într-o zi,
Idolul acvilin
Căruia mă închinam
Constrâns de durerea
Sinelui dual
Se prăbuşi,
Căci se dovedise
A fi un simplu lemn putred.
Abandonul totemului,
Ca despărţirea de un tată vitreg,
Eşti dezorientat la început,
Dar apoi, în mijlocul pustiului,
Poţi să-ţi recodifici existenţa
Şi să te joci
Desenând traiectorii
Între miile de stele
Ce-ţi luminează
Porţiunea predestinată de cer,
Sub care creşti tu,
Copilul fără Umbră.

Eclipsă

Silueta voluptoasă a Femeii-Lună
Obturează lumina difuzată
De Astrul meu interior.
Isis îşi proiectează umbra
Asupra țărmului udat de valurile
Ce zămislesc nupţiale alegorii,
Scoici fecundate de firul de nisip,
Perlă în devenire
În matricea-cochilie.
Iubirea este o eclipsă.
Luna îmbrăţişează Soarele
Spre a-i sorbi strălucirea,
Inel de foc întrezărit
De observatorul pământean.
Iubirea o altă dimensiune,
Undeva, la limita perceptibilului,
Revărsată din spaţiul celest,
Un joc de lumini şi umbre
Ce conectează oamenii
Şi dă sens
Existenţei.

Şah cu Nona si Maia

Captiv în mit
Vânez prezentul inedit,
Poate că dorm
Un somn uluitor.
Lacăte între axoni,
Gânduri-pioni,
Sufletul: câmp de faguri,
Limite şi rituri,
Albine, miere şi venin,
Întuneric şi senin,
Joc şah, pierd şi devin,
Am obosit să cred în destin,
Azi uit să fiu,
Mâine iar sunt viu,
Refuz lanţuri de Prometeu,
Nu vreau nici foc, nici aripi de ceară,
Nu mă prabuşesc de pe scară,
Mai bine rouă în pulbere,
Lut în ardere,
În vis şi-n clipă şi-n veşnicie,
Fi-mi şuvoi rece, nu scânteie!
Bolnav de vis,
Perfuzie din paradis,
Sub pat abis,
Drum deschis.
Tic-tac, Tic-tac
Argint în emisfera
Şarpele se naşte din sferă.

Deşert

Când umbrele ascund lumina
Şi sufletul-muşuroi e devorat de termite,
Salahori ai gândului, lemn măcinând,
Pulberea însoţeşte vântul şi e sorbită de amurg,
Doar furnicarii destinului aspiră terapeutic
Cohortele de harnici soldaţi
Şi Isis sărută deşertul,
Matern.

Elegie fluidă

Sufletu-mi de hematit,
Cântec încremenit,
Albia fără izvor,
Soarele dogoritor,
Fluid esenţial,
Lanţ subliminal,
Piatra biciuită,
Cremene istovită,
Loveşte-mă pasăre de oţel,
Vino foc paralel,
Alchimic şi orbitor,
Inimă şi cuptor,
Topeşte cristalin nisipul,
Reaprinde-mi veacul,
Fie-mi paradisului din oglindă
Visului ce a încetat să mai ardă,
Vitraliul multicolor,
Templu răscolitor,
Spaţiul interior,
Fluid şi mobil,
Joc instabil,
Vulcan clocotind,
Apa izgonind,
Nor peste fântână,
Fie-mi ploaie și zână!