Poezii de Mihai-Victor Afilom

Iubire de celluloid

Iubire de celuloid,
Cu aromă de roze batave,
Ritual umanoid,
Pulsiuni primitive.
Cupidon cu săgeţi de plastic,
Aristocratic hedonism,
Iubire în tempo clasic,

Carnal magnetism.
Al amorului zeu superficial,
Romantism semantic,
Sentiment artificial,
Dulceag si patetic.
Am uitat sa iubim,
Cu inimi de carton,
Sufletul ni-l risipim
Într-un perpetuu abandon.

Anotimpuri

Anotimpurile din sufletul meu
Nu respectă ordinea lui Dumezeu,
Ani morocănoşi de eră glaciară
Topiţi instantaneu de foc si pară,
Pe fluviile cu iceberguri din nord,
Plutesc corabii cu gânduri aruncate peste bord,
Ploi torenţiale de vară
Şi sentimente răzleţe de ceară,
Scântei şi flăcări din soare,
Topite de vânt şi ninsoare,
Recolta fructelor de toamnă
Este culeasă în taină,
Zâmbete infloresc după furtunile din mai,
Domolind clipele când nu mai vrei să stai,
Sistemul climatic din sinele meu instabil
Este difuz şi imprevizibil.

Iluzia unei primăveri

Eolienele sufletului
Au captat un vânt răzleţ
De primăvară.
Soarele a surâs
Indecent de cald
Pentru ianuarie,
Srtarnind rumoare
Printre vrabiile
Adunate la taifas.
Oare iarna asta
Care ninge-n noi
Se va sfârşi
Vreodată?

Timp fluid

Bolnavi de timp,
Ne amanetam clipele,
Îngerul şi demonul veghează,
Unul îţi oferă pocalul nemurii,
Celălalt iluzia fericirii.
Fiinţă static mereu,
Cadru cu cadru pe răbojul genetic,
Înscrisă ne este existent,
Iar din alveola secundei
Se naşte viitorul.
Aş vrea să fiu iar un copil
Ce aruncă pietre în oceanul temporal,
Valurile gândurilor,
Săruturi pe tărmul paradisului promis.

Sinusoidală

Sinele dual,
Ascuns în spatiul rezidual,
În catacombele spiritului,
Unde curg apele diluviului.
Apocalipsă personală,
Fragemntată în bucăţi de smoală,
Apoi Soarele compensator
Străluceşte cu umor
Şi totul devine o tragedie antică,
Prezentul – o teorie cunatică,
Păşeşte într-un univers paralel,
Un Eu înveşmântat altfel,
Izbăvit de a lui Nessus cămaşă,
Prunc renăscut în faşă.

Arca sufletelor

Aşteptând vântul perfect
Pentru pânza iluziilor mele
Nu am observant
Că eşuasem
În nisipul scurs din clepsidră.
Butaforia vieţii mele s-a năruit,
Iar soarele din carton
A căzut pe puntea corabiei-scenă
(Undeva, într-un colt
Îngerul îşi lepădase aripile).
Aşa că am revenit în acelaşi port,
De unde nu plecasem,
Tu locuiai tot acolo,
Iar eu, Ahab străbătusem fără folos
Oceanul timpului.
Am să învăţ de la tine
Să preţuiesc clipa,
Cronos nu mai are răbdare,
Voi construi o Arcă doar pentru noi,
Dar acum voi încerca să vâslesc.

Vis mov

Captiv în visul decadent,
Mă îmbrăţişează violent,
Femeia-vampir, în rochie carmin,
Shostakovich şi flori de crin.
Camera obscură şi coapse dezvelite,
Tablou rubensian şi forme inedite,
Pulsiuni interzise
În cuptorul de vise.
Paşii lor tropăie prin labirint,
Freud soarbe din pocalul cu absint,
În infernul orwelian
Se prăbuşeşte sinele antediluvian.
Frică şi extaz,
Pleoape de topaz,
Eros,
Thanatos.

Vis oceanic

Schiţe onirice,
Simboluri criptice,
Mandale de nisip,
Universal arhetip.
Corăbiile din oceanul interior,
Terapeutica albastră a valurilor,
Vis amniotic,
Din timpul homeric.
Cântecul straniu al sirenelor,
Ademenind un navigator,
Rătăcit în fantezie,
Năzuind spre armonie.
Apollo vesteşte zorii,
Sfâşiind faldurile iluzorii,
O vagă aromă salină
Şi amintirea marina.

Peisaj marin

Am fotografiat cerul
Să-mi atârn o frântură din el pe perete,
Era albastru-indigo,
Iar norii fugeau hilar
Spre un continuum atemporal.
În obiectiv am întemniţat
Şi un soare supărat
De orgolioşii vanitoşi
Ce încercau să-i fure din strălucire,
Era acolo şi pescăruşul Livingstone,
Zburând anevoie cu o aripă rănită
Din care curgea purpură sângerie
În oceanul verde-smarald.
Oceanul era verde,
Căci algele se contopeau
Cu fiinţa lui marină.
Algele pluteau libere
Pe suprafaţa translucidă,
Iar unicul lor punct de referinţă
Era Avata,
Piatra ascunsă din adâncuri.
Grifonii învolburau pânza apei,
Urmărind sirene goale,
Ce-şi revelau sânii
Cu sfârcuri de coral
În vâltori de şuvoaie argintii.
Narvalii cu corn de sidef
Străpungeau membrana iluzie
A apei transparente,
Încercând să împungă soarele
În avântul lor luciferic,
Îngeri inverşi,
Căzând de jos în sus.
Balene uriaşe expirau
Arteziene utopice,
Pictând orizontul
Cu nuanţe expresioniste,
Iar delfinii întâmpinau
Corăbii cu catarge fumurii,
Ce se profilau discret la orizont.
Am fotografiat cerul
De pe corveta lustruită
De un mus adolescent
Cu apă sărată
Şi molecule de plancton.
Aruncăm ancora în larg
Ca să ne contopim
Cu Poseidon – Neptun
Ce ne-a înălţat caravela
Pe tridentul său aurit.
Aruncăm colacul de salvare
Celor ce au înotat prea departe
În spuma salină şi înselătoare.
Insula din ziua de ieri
Am revăzut-o retrospectiv
Ne aştepta în clipa ce a trecut
Undeva la babord.
Meduzele şi-au început
Dansul tranchilizant,
Întinzându-şi tentaculele peste tot.
Căluţii de mare şi-au prins cozile
De ficuşi uriaşi,
Ce şi-au împlântat rădăcinile
În teluricul ce se ascunde în străfunduri
Curcubeul şi-a întins
Arcul răsfrânt
Pe orizontul încremenit
În falduri vaporoase
Într-o vrajă
multicoloră.


Peisaj autumnal

Toamna a aureolat natura
Cu bronzul clopotelor din catedrale
Şi a început recviemul
Vibraţiilor eruptive din soare.
Fructele pârguite
Atârnă precum nişte promisiuni
Printre frunzele poleite
Cu rugina armurilor medievale.
Stoluri călătoare
Se pierd printre razele incerte
Spre ţinuturi mitice
Dintr-o Africă – utopie.
Frunzele cad lin
Efectuând looping-uri îndrăzneţe
Şi sărutând pământul jilav
Cu fruntea lor de aramă
Cohorte de furnici
Se ostenesc sub povara recoltei
Urcând treptele altarului-muşuroi
Plămădit din humă şi noroi.
Albinele se pierd printre florile târzii
Într-un balet iniţiatic
Cu staminele virile
Ce le fecundează cu pulbere aurie de polen.
Deasupra tuturor
Soarele a devenit un Deus Otiosus
Ce nu mai are forţa
De a domina un univers pe care, după unii
EL l-a creat.