-1-Strigăt mut
Cu strigăt mut, ecou pierdut
Prin val de mare înecat ,
Tăceri în cer, doar inceput
Cu fir de vise-amestecat,
Cu suflet gol și pustiit
În jocul umbrelor, amar,
Cuvinte reci, glasul sfiit,
Se-așază pe umeri brumar.
Culoarea nopților de dor,
În setea viselor arzând,
Sunt umbre-n dimineți când mor
Si-n boltă ceruri arcuind.
E-un ciob dintr-un vis lăcrimat,
Un gând pierdut printre gânduri,
Un suflet ce-i stins, dărâmat,
In marea de stele-n adâncuri.
-2-O frunză cu gândul năuc
Mai zace-un suflet de toamnă
Cu fruntea plecată de dor,
Alura duioasă, de doamnă
Prin foșnetul trenei, usor.
Geamăt de frunze se scurge,
Zilele-n grabă se duc,
Tăcut Noiembrie plânge,
Privind către "cuiburi"de cuc.
Din suflet îi zboară-o petală,
În negură-i timpul uitat,
Pe tâmpla brumat'-abisală
Se-asterne un an cumpătat.
Nori plumburii, ca de iarnă,
Fulguiri răzlețe aduc,
În suflet-de-toamnă atârnă
O frunză cu gândul năuc.
-3-Eu … ce să fac?
M-ai învățat cum să iubesc
O floare-n dar, când o primesc,
Pe o petală să-i aștern
O vrajă, în sărut etern.
M-ai învățat cum să visez,
Pe-un colț de lună să m-așez,
Să număr stelele pe cer:
-"Asa...iubirile nu pier"
Să iau culoare din penel,
Nuanțe dulci de stânjenel
Și-apoi în valsul vienez
M-ai învățat cum să dansez.
Dar ai uitat să mă înveți
Singurătatea-n dimineți,
Golul nopții abisale,
Din sărutul de petale,
Vraja prafului de stele,
Lacrimi strânse în mărgele,
Pasul dansului-i greoi
Când nu e făcut în doi.
Ce să fac acum cu ele?
Să le dau inimii mele?
Sufletu-i împovărat...
Cui să-l dau...m-ai învățat?
-4-Durerile sufletului
Adună-mi gândurile, toate
Și vezi în taină, de se poate,
Prin picăturile de ploaie,
Ce curg în toamnă-n val, șiroaie
Și-ai să găsești doar praf de stele
Și-un suflet, cioburi, printre ele.
Iar tu adună-le pe toate
Și vei vedea, că nu se poate
Lipi un suflet... Că-i lipsește
O mică parte, ce iubește.
La tine-n suflet dacă-l pui,
Ai vrea să-l simti, dar parcă nu-i...
Adună-mi lacrimile, toate
Și ai să vezi, c-atunci se poate,
Când toamna este pe sfârșite
În ploi reci si mărunțite,
Că sufletul ce e ciobit
Nicicând nu poate fi lipit.
-5-Cântec de dor
Fă-mă Doamne, cum am fost,
Tânără, cu adăpost
În inima codrului,
Pe poteca dorului.
Era colțul meu de rai
Printre-al păsărilor grai,
Sub cetină odihneam,
Obosită de eram.
În poiana cu bujori
Rosu' îți dădea fiori
Iar mai jos, lângă izvor,
Se-adăpau ciute, cu dor.
Fă-mă Doamne, tinerică,
Să car apă în ulcică
Și-apoi sete de-oi avea
Nu-mi da voie a o bea,
Căci atunci când am băut
Patimă eu am avut.
Să-mi spargi, Doamne-al meu ulcior
Să curgă-n vale un dor,
Cu-al meu cântecel de jale
Fă apa-n ulcior cristale,
Să ajungă prin izvoare,
Pân' la Dunarea cea mare.
Trimis de pe iPhone-ul meu