Poezii de Nicolae Vălăreanu Sârbu

Aici şi dincolo

Aici eşti unde n-ai fost niciodată
în miezul fără de glas al cuvintelor
unde se naşte nou născutul ţipând
lovit în vocale cu palma,
de ţipătul i se pierde în scâncet,
de fără de laptele dulce la sânul preaplin.
Se întrupează în fără de trupul metaforei
toată dragostea netăgăduită-n candoare,

de înviu printre oamenii vii
de la care învăţ ce nu-i de învăţat
până se lasă crepusculul în culori înşelătoare,
de nici nu-ţi închipui întunericul ce urmează.

Se rup norii în fără de ruperea vremii,
nimicul cu nimic nu se spală,
suflarea se pierde la ultima suflare
pe care cerul o primeşte întreagă.

Totul se scurge în valul fără întoarcere al lumii,
nimeni în nimeni nu se mai regăseşte,
carnea noastră din pământ, pământu-o va înţelege
şi-n fiinţa lui va fiinţa fără-ncetare.

Ne vom ivi pe un tărâm fără de limbă
şi vom iubi fără de semne,
de cine ştie în câţi ani lumină
vom reveni într-un foton în treacăt,
de unde vine totu-i stins...

Noaptea noastră e polară
mai albă decât albul zăpezii,
mai neagră decât negrul pământului,
dimineaţa va răsări un soare nou
mai luminos decât toate stelele universului.

Năluca în pustă

Aidoma unor cai sălbatici în pustă
alerg prin câmpie
şi praful drumului şerpuitor mă însoţeşte.

O nălucă stranie pe cal ce una cu el sunt,
mă pierd printre lanuri unduitoare
încremenite-n dezmierd,
urnind întinderi de roade
îmi picură-n suflet decât bucuria.

Trec râul mulţumirii în care mă scald,
simt cum apa limpede
îmi lasă bogăţia pe umeri
şi curge mai departe prin mine cu peşti.

Îmblânzit de femeia-mi dorită, trupul acum
în sânge absoarbe lumina
ca nişte bobi de aur într-un potir
înconjurat de lumânări aprinse.

Îmi cresc în ochi rugii cu mure,
au negre sclipiri orbitoare
care pătrund şi-n fântâni,
de unde magic scot iubirea
ce mă caută şi vrea să intre-n ţesuturi,
dar ciutura-i spartă şi până pe ghizd
rămâne tot ce-i mai adânc în ea.

Bea şi Dumnezeu odată cu mine,
din dragoste pentru oameni
fără de sfârşit, ca şi timpul
în care îmbătrânim însinguraţi şi trişti.

Noaptea cât metafizica iubirii

Lumina alunecă pe gleznele tale,
înfloreşte nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuţi apa
peste care treci cu surâsul subţire
ca o trestie legănată de vânt.

Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băţ întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.

Îţi cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.

În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar aşteptare îngropată-n tăcere.

Sărutul femeii

Amintirile-mi suferă de o uitare treptată
fapt pentru care se dezbracă de piele
într-un discurs ingenios.

Am sărbătorit evenimente normale
cum ar fi căsătoria,
am scris şi am fluidizat cuvinte
pentru că sunt om al pământului
legat organic de ţară
pe care n-o scap din vedere
nici măcar de teamă.

Cu memoria plină de istorie
m-ai făcut să cred
că în acelaşi loc sub soare
se-nalţă coloana fără sfârşit
şi desface porţile cerului
sărutul femeii.

M-aşez şi aştept la masă
tăcerea umbrei din amiaza divină
care întârzie să se arate.

Cum s-a deghizat moartea

Noaptea mea nu e noapte din întunericul tău,
e mai mult un gol găsit în impas
pentru o inimă care aşteaptă
ca o primăvară sosirea păsărilor
despletită din obişnuinţă la soare.

O bucurie de înălţime urcă prin vămile cerului.

Eu sunt gândul întrupat în visul femeii,
am aura unui destin care se caută la dinţi,
limba unei catedrale care se zideşte
după o lungă aşteptare-n genunchi.

Moartea s-a deghizat în fată mare
cu zestre, bolnavă de hiv,
plecată la coasă
într-o lume plină de bălării.

Acest început de secol nebun

Adorm în cuminţenia unui copil
cu somnul populat cu vise de obiecte necunoscute
ce nu ştie să le citească-n semnificaţia lor,
se bucură ori se supără pentru nimica toată.

Mă întreabă, repetă tot ce aude şi învaţă uşor,
tu îl urmăreşti cu dragostea topită-n priviri,
ai o teamă sfântă la orice mişcare
de parcă totul ar fi năvalnic şi potrivnic
apoi îmi spui să fiu atent cum vorbesc
că totul se înregistrează
în memoria-i avidă.

Mă vrei un model pentru cel mic
să poată să mă depăşească,
de-acum voi fi o poezioară frumoasă
care se poate învăţa uşor.
Acest început de secol nebun
te bombardează cu vulgarităţi prin toate mijloacele.
Trebuie să întinzi scutul protector
până la vârsta înţelegerii lui
altfel voi cădea în golul propriei nepăsări
în care cuvântul nu mai contează
şi îşi face loc întunericul orb
în care cresc monştri.

Ochii îndrăgesc aspiraţii regale

Se înnoptează, mâinile-i dau din coate
se agită prin aer, selectează gesturi
promit materializarea lor în fapte.

Noaptea toarce fuioare de întuneric
ochii îndrăgesc aspiraţii regale,
regalul se prelinge cu subtilitate pe trup.

De neostoit agitaţia mâinilor nu mângâie,
Rup din suflet şi-l subjugă
şarpelui celui care acum varsă otrava.

Dimineaţa îşi pune măşti de carnaval
cineva vrea să le dea la o parte
să cearnă lumina schimbătoare prin frunze.

Mâinile-i zbârcite a închinăciune mântuie
frumos aşezate acum vorbesc,
în oglinda sufletului ce se restituie cerului,
împreunate pe piept uimesc moartea.

Iluzia acoperă trecerea-n fugă

Oamenii nu ştiu decât să moară,
nu simt să trăiască fiecare clipă deplin
aşa cum o fac fluturii pe fiecare floare,
de primăvara se umple cu dragoste
asemeni perechilor de păsări
mândre să-şi înveţe puii să zboare.

Muritorii nu ştiu ce vor,
îşi pierd nepăsători timpul printre degete,
cad în propriul gol ca într-un hău
peste care nu trece nicio punte.

Iluzia acoperă trecerea-n fugă
ca un somn cu vise frumoase
şi numai bătrâneţea, crudă realitate,
îi trezeşte aproape de capătul drumului,
unul neasfaltat şi cu multe hârtoape
străbătut de multe ori degeaba.

Dacă ochii vor spune mai mult

Printre malurile dintre mine şi tine
nu trece nici un râu,
rar te salută câte un firicel de apă
fără un izvor anume,
e o imagine frumoasă la privit,
te plimbă pe lungimea spaţiulu concav
până se pierde în şesul luminos.


Te aştept în ierburile înalte între arbuşti
unde mărturisirile noaste pot fi lungi
fără cuvinte şi alte sincerităţi răsuflate.

Dacă ochii vor spune mai mult,
ori se vor întrece cu buzele flămânde,
voi gusta din carnea ta parfumată.

Nimeni nu ne va despărţi ori îndepărta,
vom învăţa conversaţia dintre inimi,
vom muşca în fiecare zi, clipele
din care am băut singurătatea.

Am tot căutat

Abia scăpat de patul lui Procust,
îmi căutam împăcarea cu fustele cunoscutelor
ca un întreprinzător printre datornici.
Eram încă pe cai mari,
lumea privea cu împotrivire tăvălugul vremii
de care nu scapă nimeni,
nici dacă ocoleşte vama morilor de vânt
la care se macină gânduri.

Am tot căutat
până la ultimul bob de speranţă,
îmi înfloreau în suflet anotimpuri uitate
cu alte iubite-n grădini aşteptând
sentimente nemaintâlnite
şi nu m-am gândit niciodată la durerea
despărţirilor ce-o să se întâmple.

Mirare şi taină

Ei se mirau, făceau din mirare o taină,
cântau prin păduri şi-şi ascultau cântecul
urcând pe portativ în arbori.

Cădeau din mirare, se îmbrăcau în mister,
Sunetele se metamorfozau în melodii
şi le interpretau îngerii.

Zideau vorbele în cuvinte, le miruiau,
zilele lor se mântuiau tăinuite,
femeile cântau cu toate un ritual
în genunchi
şi se îmbărbătau singure.

Bărbaţii şi ei la fel aveau un rol
de actori în vervă,
puneau încantaţii în cuvinte solare,
desfăşurau Semne
cu mâinile ridicate spre cer,
miracole visate celebrând.

**

Să nu se mai mire,
nimeni n-ar fi dispus
dacă există minuni.

Ei se plimbau prin gând
cu păsări în idei de zbor
pe unde trupul n-ar ajunge niciodată.

Păsările trebuie să fie măiastre,
să se mire şi ele de miracolul de pe pămănt,
femeile să rămână domnişoare în somn
până la marea mirare
când miracolul vieţii
poate zămisli în trupul lor.

Niciunul nu credea
în somn mai mult decât în vis,
toată menirea o îndeplineau cu patimă
năşteau prunci şi se bucurau
de mirarea acestora pentru fiecare lucru,
se recunoşteu cu bărbaţii lor în ei
mirate cum cresc repede
şi devin cutezători.

***

Toţi îi nesocoteau pe cei apatici
ei nu-şi trăiau clipele
locuiau în afara trupului.

Plictisiţi de tot ce se întâmplă
aceştia rămân fixaţi pe idei
noapte când este întuneric,
zi când este lumină
iarnă când se porneşte a ninge.

Îi desconsiderau pe cei nepăsători,
ziceau că sunt lipsiţi de interes pentru evoluţie,
nu-şi conduc propriile sentimente
şi trupul lor e o scorbură
în care pătrunde oricine
fără să-i deranjeze.
Cei pasivi n-au energie nici voinţă,
se muţumesc cu puţinul dat
şi-l împrăştie şi pe acela
sau
îl pierd la diverse jocuri
sau
neglijenţă.
Lipsa de ambiţie, indiferenţa,
sunt casa în care locuiesc.

****

Ei au rămas nedumeriţi,
îi considerau pe celalţi
trupuri fără cap,
dar nu mergeau mai departe,
se gândeau cu teamă de suflet
şi deveneau mai îngăduitori
fiindcă credeau ei
orice om se poate schimba
şi astfel poţi deveni altul
cu alte păreri,
cu alte trăiri
şi mai ales cu alte convingeri.

Însuşi sufletul poate vibra
cu sunete pe alte note
care se recompun
în mirări neaşteptate.

Inima ar putea să se înalţe
pe alte trepte de iubire
şi bătăile ei
ar putea fi melodioase.

*****


Ei se mirau, făceau din mirare o taină,
se năşteau cu mirare,
cu mirare mureau
dar nu se supuneau ei
mai mult decât trupului lor.

Se rătăceau prin vis
şi chiar prin univers călătăreau
ca să se simtă mai oameni,
căutau peste tot ceva ce nu ştiau
de multe ori să se întreacă pe sine
şi nu rămâneau muţumiţi
decât după moarte.

Totul este o dezmembrare a logicii

Când îşi muşcă buzele de furie,
se întreabă de ce tocmai el să fie admonestat
pentru lipsa de prevedere şi întâmplarea
unei nenorociri neaşteptate,
ce i-a năruit perspectiva făurită.
Cu sufletul golit de tot ce a fost,
se destramă păienjenişul relaţiilor formate,
cade pradă păcatului
de a purta stigmatul durerii iubitei.

Totul este o dezmembrare a logicii
ce rupe poezia de filonul ei evolutiv,
dezbracă femeia de păcatul originar
în fiecare clipă câte puţin
până o preface în obiect sexual


Lucrurile se descompun până vedem cenuşa lor
cum curge din trup ca nisipu’-n clepsidră
sub impulsul de blestem al vinovăţiei
după care totul se schimbă,
lumea capătă o formă ciudată
în care te pierzi în cuvinte
şi ele ard cu flacără ascunsă.

Cv - Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nume autor Nicolae Vălăreanu Sârbu, născut la 01.01.1948 în Vălari comuna Stăneşti jud. Gorj,  absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice în 1971 şi al Facultăţii de Filozofie în 1978  din cadrul Universitaţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Din 1971 este statornicit în Sibiu, căsătorit. A  profesat în diferite funcţii de la simplu economist până la conducător în societaţi şi instituţii din Sibiu şi din ţară. Are încă din anii de liceu pasiunea cititului şi a scrisului şi o menţine  şi astăzi, cu predilecţie spre poezie.

Activitate literară

Volume  de poezie ,,Ferestrele Nopţii’’ apărut la editura Blumenthal  Bucureşti  în 2010 ,,Poeme Vălărene” apărut la editura Blumenthal  Bucureşti  în 2011,,,Nisipuri pe vânt”din proietul „Întoarcerea fiului risipitior” al revistei Singur."Poeme pentru mai târziu"apărut la editura Lindenfeld Bucureşti 2012, ”Frigul însingurării” apărut la editura Lindenfeld, Bucureşti 2013, premuiul II la Orăştie concursul internaţioal al revistei Visul, 2013. „Abur de vis” apărut la editura Tipo Moldova , Iaşi 2014, colecţia OPERA OMNIA – Poezie contemporană. ’’Tăcerea Umbrei” apărut la la editura Blumenthal din Bucureşti 2014. În curs de apariţie volumul’’ Fluturi de Trup” la editura Blumenthal din Bucureşti. Premiul II la poezie dedicată satului românesc, acordat de revista Dor de Dor, 2014.

Participări la Antologii:

Florilegiu - Poezii - a revistei literare online ,,Visul”,55 de poeţi contemporai (pagini alese) şi Artă sfâşiată de Valentina Becart,Lanţul prieteniei de Tudor Gheorghe Calotescu, Lumina cuvintelor editura Sitech Craiova 2011, Junimea Digitală ,,Captivi în sfera de minuni”, Popasuri culturale’’Suflet nemuritor”, Amprente literare(poezie vol.2, vol.3,vol.4 şi vol.5), Antologia Expresia ideii vol.3 din clubul Marianei Bendou, Antologiile Esenţelor Literare:,,Vis şi Pasiune”, şi ,,Căutări prin Vara Arsă de Cuvinte”, Virtualia  antologie de cenaclu coordonată  de Alina Manole, Antologiile revistei Singur: Poezie şi Cuvântul în timp, Antologia de poezie şi proză a Confluenţelor lirice, Antologiile colective de poezie ,,Petale lirice”, ,,Simfonia Cuvintelor”, ,,Mozaic literar”, Preaplin de cuvinte şi Cuvântul ca o pradă  ale Asociaţiei Scriitorilor Pentru Promovarea Realizărilor Artistice – ASPRA(Galaţi),etc.                                                                                

Referinţe critice:

Cezarina Adamescu, Nicolae Georgescu, Valeriu Râpeanu, Silviu Guga,etc                  
Pulicat în revistele:Cenaclul de la Păltiniş, Rapsodia, Vatra, Boema, Regatul Cuvântului, Sfera Ionică, Climate Literare, Nomen Artis, Armoii Culturale, Constelaţii Diamantine, Dăruiri literare, Dunărea de Jos, Ardealul literar, Dor de Dor, Orient Latin, Oglinda Literară, Plumb, Climate Literare, Plumb,etc.