Poezii de Valentin Leahu

Datul în cărţi

Mi-e bine cu tine, iubito,

Chiar atunci când mă cauţi

în cărţi de (la) vrăjitoare...

Pentru o carte ce nu-mi aparţine

Până nu voi scrie o carte...

Mi-e bine, iubito, cu tine,

Chiar atunci când dragostea mea pentru tine

Aleargă, ca-n cărţi, către noapte (moarte)...

Mi-e bine cu tine, iubito,

Chiar atunci când nu-ţi convine...

Unde te voi pierde

Mi-e greu c-am să te pierd, iubito,

în secolul ăsta, prea nesimţit pentru noi...

chiar aici, unde o rudă de salam prost                                                   

costă cât revista playboy...

Mi-e greu c-am să te pierd

Aici, unde gândul de ieri se vinde

pe banii zilei de mâine,

unde în loc de iubire

se cere vin sau pâine...

mi-e greu c-am să te pierd aici, iubito,

unde „un om a muşcat un câine” ...!

Redespărţire

Niciodată n-ai vrut să recunoşti

că m-ai iubit cel mai mult

atunci când erai supărată pe mine...

îţi călcai în picioare bluza de principii,

pentru un neica mine...

N-ai vrut să recunoşti

nici măcar

că eu am fost veriga lipsă

din tine...

A, lipsea ceva:

n-ai vrut să recunoşti, iubito,

că n-ai fost supărată pe mine...

Scrisoarea fericirii către obişnuinţă

Ştiu, toate sunt la fel zilele astea, iubito,

berea la halbă e ca berea la sticlă,

asul de trefă e ca asul de pică,

greva e aceeaşi, de foame ori de sete,

grefa amară se pune la fel, în atrii şi ventricule,

toate gândurile noastre sunt bete...

Știu, zilele astea, toate sunt la fel...

Ursul bătrân a ieşit din bârlog

doar în grădina lui, zoologică,

dorul de mine ţi s-a retras în cochilia lui, nestatornică,

pâinea cea de toate zilele a redevenit intermediară,

tacâmurile de peşte sunt la modă, ca odinioară...

scrisoarea de la mine, din nou, n-ai primit-o!

Știu, toate sunt la fel, zilele astea, iubito...

Un poem

Să te îmbraci cu sufletul meu

să îl speli când vrei tu de păcate

şi apoi să-l usuci (pe) la Poarta Sărutului...

Nostalgică

Să nu mă minţi, dimineaţa,

că nu te-ai săturat să mergi după lapte...

să nu mă minţi, ziua,

că nu te-ai săturat să alergi

prin troleibuze şi tramvaie

aglomerate de viaţă...

să nu mă minţi, seara,

că nu ţi-e dor de bătrânii

ce se plimbă-n amintiri,

braţ la braţ, pe alei...

să nu mă minţi, noaptea,

că mă mai iubeşti

şi că mai vrei să facem dragoste...

să nu mă minţi viaţa...

atunci

o

să

te

mint

eu...

Avantaj la contraserviciu

Avantajul este că nu m-ai iubit destul,

nu m-ai uitat destul,

nu m-ai lăsat să beau destul,

atât de destul din toate,

încât să te pot uita...

Nici nu m-ai urât pe cât meritam,

nu m-ai otrăvit pe deplin

cu dulceaţa aşteptării,

nu mi-ai cerut prea mult

din dorinţa mea de viaţă

şi nu m-ai ocărât pe cât meritam

în faţa ofului meu dedus

din jocul cu tine...

Avantajul e că nu mai ai

niciun avantaj...

Timbru demisec

Să-ţi spun, iubito, cum expediezi un suflet...

sufletul meu, de exemplu:

îl ţii la naftalina vieţii tale,

preţ de câteva secunde lumină,

apoi pui peste el sărutări furate din vestigiile inimii mele,

îl îmbălsămezi cu lacrimile lăsate într-un pocal plin de căutare,

adaugi un pic de venin

din fostele tale plăceri

şi îl bagi într-un plic lipit cu nepăsare...

Timbrul nu-l mai pui, iubito,

Sufletu-mi e timbrat din oficiu,

cu neuitare...

Discuţii

Ştii, într-o zi mă gândeam la tine...

de ce a fost nevoie să mă arunci ca un zar

peste trupul tău, adeseori presărat cu uitare,

de ce mi-ai spus că nu există dor şi nevinovăţie,

că nu există întâmplare...

Că noi doi trebuia să ne întâlnim pe vremuri,

în Parcul Carol,

apoi să ne plimbăm cu o barcă,

să mergem la o bere cu guler

şi să te conduc acasă cu o trăsură de ocazie

ca să-mi oferi cheia sufletului tău

pentru un timp singuratec...

Şi de ce eu am schimbat trăsura cu un taxi,

pe care a trebuit să dau ceva din rezervele mele de holtei,

iar apoi mi-ai spus că e târziu,

şi-n prima noapte nu se cade...

Şi de ce, totuşi, eu te-am luat atunci pe braţe

şi te-am dus până sus, la mansardă,

Unde locuiai tu cu un simplu pat de cazarmă...

Ştii, într-o zi mă gândeam la tine...

dacă

acelaşi zar

este aruncat

de fiecare dată

cum frunzele

sunt aruncate

de toamnă...