Poezii de Papp Adriana

Iubire de mit
 
Pe patul de dalii vrăjite,
Tu îmi alini durerea iubite.
Pe patul de crini înflorit,
Tu îmi alini iubirea de mit.
 
In lanul cu spice de grâu,
Te-aștept până seara târziu.
In lanul de maci ca și focul,

Imi stamperi setea și oful.
 
Pe câmpul de iarbă cosită,
Mă minți frumos zicându-mi zeiță.
Pe câmpul de flori colorate,
Mă minți jurându-mi iubiri blestemate.
 
Pe patul de Frunze de fag
Nu-mi mai alini dorul pribeag,
Pe patul de ace de pin
Mi-ai spulberat iubirea de mit.


Amintiri


Alerg prin amintiri uitate
Văd multe gânduri neredate
Sunt amintiri distorsionate
Unele-s vorbe, altele-s fapte.

Mă regăsesc sunt o copilă
Cu ochii mari verzi, ce inocentă,
Alerg și țip neîncetat
Am părul auriu, buclat.

Revăd apoi adolescent
Sălbatica de neîmblânzit
Cum lin devine ea soția
Ce jumătatea și-a găsit.

Mai fac un salt în amintiri
Sunt mândra mamă a doi copii.
Sunt obosită și sleită,
Dar sunt o mamă fericită.

Revăd cu drag primii lor pași,
Simt iar sărutul lor gingaș,
Ii văd cum râd, sunt fericiți,
Cum îi alin, când ei sunt triști.

Am alergat,am și săltat,
In amintiri de neuitat.
Azi doar un pas am de făcut,
Sunt amintire, sunt trecut.



Cine sunt eu?


Cine sunt eu te-ntrebi?
Sunt un atom din stratul de ozon,
Sunt doar o virgulă
Schițată cu un creion.

Eu sunt un fir de grâu
Pe lângă voi lanuri vaste
Sunt doar un mic cuvânt
Aleator dintr-o mare carte.

Cu scrisul meu împleticit,
Ca pașii unui mic copil
Înaintez necontenit
Urcând spre rangul de poet.

Eu sunt acel tu, demult,
Nesigur, temător, chiar timorat,
Care prin versurile sale
Se-nfățișa cu adevărat.

Eu scriu trăirile mele,
Născute din tăcere .
Trăiri neînțelese, neascultate
Care în timp vor deveni  citate.

Cine sunt eu te-ntrebi?
Sunt cine vrei tu să fiu!
Sunt tot cea ce scriu
Prin poezii trăiesc, sunt viu.

Eu, sunt tu, care citește versul.
Eu, sunt tu, cucerind universul.
Eu, sunt tu, care a-nceput de jos,
Eu, sunt eu, post mortem valoros.


Copacul muribund


Frunză verde-am fost o dată,
Viață-mi lungă a fost curmată,
De o drujbă sau topor,
De-un neam nimicitor

Nu-mi mai cântă pițigoiul
În coroana-mi veștejită,
Retezat lovesc pământul,
Un neom fiind de vină.

Trunchiu-mi falnic și semeț
A ajuns pe foc bucăți
Despicat sunt , nimicit,
De-un neom ce-i necioplit.

Mi-a rămas doar rădăcina
Încleștată în pământ,
E dovada ce inculpă
Pe neom de genocid.


Firava domniță


Curg valuri de dor în tonuri de mov,
Pe patul domniței firave,
Doar floarea de mac este ceaslov
De amintiri neuitate.

Susurul mov, plin de suspine,
Mereu readuce trăirea,
Roșul aprins al florii de mac
Îi răscolește iubirea.

Spicul de grâu umil se închină,
Firavă domniță iarăși suspină.
Gânduri în tonuri de mov nuanțate,
Se dezlănțuie-n vorbe, apoi în fapte.