Poezii de Silvia Bitere

SENTIMENTE, IDEALURI, MINCIUNI

despre ce mai scriu

despre nimic doamna mea

adun așa ca o nebună de prin viață

îndes totul în mine

sentimente idealuri minciuni

moarte nu

am doar morții din partea părinților mei

e bine să ai ceva din partea cuiva

în rest dacă mai văd vreo icoană pe drum

mă închin la ea și ei îi dau lacrimile

e de la vopseaua proaspătă îmi spun

iarba nu se ia pe degete așa ușor

icoanele nu plâng dintr-o dată pentru nimeni

nu nu plâng

ce-ți veni doamnă cu batista

mai bine saltă-ți genunchii la gură

poate ai rămas grea cu mama

am fost în cimitir azi noapte

și era atât de bucuroasă

de-au ieșit toți morții pe alee la plimbare

vedeți doamnă eu am uitat că la naștere se plânge

CREDE-MĂ

Suntem poeți cu toții
Crede-mă
Îți vorbesc din amintiri
E vremea noastră
Când poezia se scrie ușor
Fără a crede în poeți
Nici nu suntem poeți
Crede-mă
Îți vorbesc din amintiri
Îți spun că tatăl și mama ta
Au fost ucenicii lui Iov
Iar Dumnezeu a resetat totul
După bunul plac
De la nașterea noastră
Nimic nu mai are sens
Decât în memoria oarbă
Și orbirea este un destin
Crezi în destin?
Un luciu pe o bicicletă pegas
Pe care eu am învățat cândva să merg și mearsă am fost
Prin lumea de pe pământ
Și pământul mă ținea
Pentru că existase cândva un om 
Descoperise gravitația
Iar gravitația îmi dădea dureri de cap
Deci aveam cap!
Și capul așezat pe un eșafod
Zâmbea sarcastic trupului
Am zis să desfac sticla veche de țuică
Primită în dar de la tata - zice: să fie după moartea mea
Care moarte? Asta nu m-ai întrebat
Și să beau până când sfinții să-mi strige
Ajunge
Ieși de sub lumea asta și du-te în tine
Adânc și bea din țuica ta
Și nu cere nimănui ajutor
Orbul nu cere milă niciodată
Și dușmănia lui este justificată
Nu te justifica aiurea
Crede-mă
Nu există decât acum și nici acum nu există
Se cheamă taină
Taina nu este de împărțit
Iubirea, da
Iubirea există cu siguranță în zona oarbă
Unde adesea călcăm inconștienți
Ce dacă
Eu am o misiune
De voi fi existat vreodată
Caută-mă

Ești doar atunci

îmi las pixul să curgă ușor pe foaie

în timp ce el curge pe foaie

fruntea poetului din cauciuc se pierde în zare

și în timp ce alerg în zare

așa cu fruntea mea din cauciuc

mă simt bine și poetul la fel

curge din pix pe foaie

cum ar curge de exemplu

lacrima lui Dumnezeu după o femeie

pe care a iubit-o el cel mai mult

iar noi nu știm

pentru că atunci când pixul curge pe foaie

ești doar în momentul acela

Mic mic de tot

uite fă și tu ca mine

întoarce-te la origini

ia harta asta și pune un punct pe ea

apoi ușor fă-l să curgă

să vezi cum se formează sub ochiul tău o mare

în care cu puțin efort te poți oglindi

și cum altfel decât dezbrăcat

să te privești cât de frumos ești tu gol

în curgerea ta care nu se vede din avion

decât sub forma unui punct

mic mic de tot

În cerc

cu trupul ăsta mic

nu puteam să ajung prea departe în viață

zic de viața asta de pe pâmânt

de la noi adică

în schimb am profitat de mâini

ce bine că mă născuse mama cu mâini

și cu văz

cum să nu-l iubești pe ăl de sus că ți-a lăsat mâini și văz

că a pus în mama un bărbat

care mi-a dat mie mâini și văz

și văd

văd câmpii în mine

lanuri întinse de grâu

pâine, Doamne, pâine și viață

salvare de la moarte

și atunci să spun că tu nu ești?

că nu ai existat niciodată

nici măcar pentru mama mea

m-aș întrista cu văzul

câmpiile s-ar destrăma în mine

și grâul ar mucegăi în carne

nici nu vreau să mă gândesc la nefiirea ta

cu siguranță ești undeva

pentru că uită-te la mine în cerc

încerc!

nu reușesc niciodată să mă cuprind într-un singur vers

ceasul cu păsări

se scutură ceasul cu păsări mamă

pe mâini ți-au cresut flori de cimitir în timp ce tu trăiești

și asta mă îngrijorează mai mult decât un sicriu lustruit

în care vei dormi atât de frumos

non stop